Vă mai amintiți episodul rușinos de pe aeroportul din Paris, cînd, chiar la prima vizită în străinătate, Klaus Iohannis și-a arătat mentalitatea de stăpîn cu pretenții față de slujbașii săi, aruncînd paltonul „răvășitoarei” pentru că Pahonțu nu a fost suficient de vigilent să-l ia mai repede de pe umerii închipuitei?
Ei, bine, gestul ne-a fost readus în memorie de o altă ispravă a președintelui Iohannis, petrecută – culmea! – la „Conferința internațională pentru egalitatea de șanse a femeilor”, desfășurată la 1 noiembrie 2022 la Senatul României.
Sub ochii Alinei Gorghiu, președinta interimară a Senatului, cunoscută ca fiind, conform spuselor colegilor săi de partid, o femeie dispusă spre orice compromis pentru a parveni, Președintele Klaus Iohannis a făcut un gest public incalificabil, de un misoginism evident, tocmai față de o femeie, chiar la o conferință împotriva discriminării și a egalității de șanse, pe care chiar el o patrona!
Așa cum veți vedea în filmul prezentat de „Cotidianul TV”, după ce Iohannis este invitat la microfon, Delia Dinu șefa de protocol de la Cotroceni, țîșnește de undeva din spate și pune pe pupitru cele 2-3 file ale discursului pe care urma să-l citească Președintele!
La final, Iohannis lasă foile pe pupitru și, în timp ce pleca la locul său, aceeași Delia Dinu se repede și ia foile de pe care citise Președintele!
Era vorba de 2-3 file! Oare nu putea Iohannis să le bage singur în buzunar, de unde să le scoată pentru a citi, după care să și le ia singur de pe pupitru și să le pună iarăși în buzunar, așa cum fac toți vorbitorii din lume la astfel de reuniuni? Ce este această această scenă, dacă nu o modalitate penibilă de a arăta publicului că el se crede stăpîn de sclavi?
Cu atît mai grav ni se pare gestul, cu cît scena se întîmpla chiar la o conferință despre discriminare și despre egalitatea de șanse a femeilor! Tocmai acolo a găsit de cuviință Klaus Iohannis să-și arate adevăratele sale sentimente față de femei, exceptînd-o, desigur, pe „răvășitoare”, față de care este numai miere.
Și iată ce spunea în discursul său:
– „Am acordat cu toată încrederea Înaltul Patronaj acestei Conferințe pentru că sunt un puternic susținător al egalității de gen și cred că avem obligația să accelerăm măsurile pentru o promovare tot mai bună a femeilor în poziții-cheie în toate domeniile, dar mai ales în politică. Încă de la începutul primului mandat de Președinte, am afirmat clar și răspicat, cu fiecare ocazie, că România trebuie să își asume politici publice care să asigure egalitatea între femei și bărbați”.
– „Atunci când la nivelul unei societăți încă persistă atitudini și concepții tributare unor mentalități învechite, comportamentele discriminatorii sunt perpetuate și deseori ignorate”.
– „Totodată, este nevoie și de implicarea fiecăruia dintre noi pentru a combate discriminarea, stereotipurile de gen, comportamentul misogin și prejudecățile”.
Și înainte de discurs, dar și după citirea lui, Iohannis dă de pămînt cu aceste principii, dovedind exact contrariul celor spuse la microfon: adică o atitudine retrogradă, misogină, care trădează nu numai ipocrizia vorbitorului, ci și tratarea angajaților ca și cum aceștia ar fi sclavi pe plantația dumnealui!
Culmea este că aceste gesturi condamnabile n-au fost observate și taxate de nimeni, nici de presă, nici de Alina Gorghiu, amfitrioana acestei conferințe.
Scenele respective le puteți vedea în filmul realizat de noi pe „Cotidianul TV”: