Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că legislația în domeniul justiției este adesea deficitară, subliniind că aceasta trebuie amendată, dar prin dezbateri și transparență decizională.

„Avem o legislație adesea deficitară, care generează probleme de interpretare. În mod incontestabil, ea trebuie amendată, dar măsuri precum cele de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală sau legi de grațiere colectivă au nevoie de o dezbatere amplă în spațiul public, de transparență și responsabilitate în procesul de luare a deciziilor. Sunt aspecte de neignorat în România 2017”, a spus șeful statului la prezentarea bilanțului DNA pe anul trecut.

El a subliniat că în astfel de cazuri este nevoie de consultare în Parlament și a specialiștilor din justiție.

„Aprecierea oportunității adoptării unor astfel de măsuri și intervenții trebuie să fie expresia unei dezbateri reale în Parlament, după consultarea specialiștilor și preluarea expertizei din domeniu, dezbatere care să includă și punctul de vedere al minorității parlamentare, al opoziției. Întregul proces decizional trebuie realizat cu o consultare reală a sistemului judiciar, cel care este chemat să aplice astfel de măsuri.

De asemenea, șeful statului și-a exprimat încrederea că DNA și instituțiile din acest domeniu vor juca un rol activ în modificarea legislației, prin prisma pozițiilor avizate pe care le pot expune, bazate pe activitatea lor de zi cu zi.

Președintele Iohannis a precizat că ireversibilitatea luptei anticorupție nu este una garantată, amintind de OUG 13.

„Măsuri legislative care slăbesc domeniul de aplicare al infracțiunilor de corupție, ingerința factorului politic în actul de justiție, campaniile media duse la adresa unor magistrați sau instituții judiciare sunt doar câțiva dintre factorii care pot afecta radical traseul pe care s-a înscris România. Nefericita Ordonanță 13 din 2017 a fost abrogată, măsurile amenințătoare la adresa luptei anticorupție au fost retrase și sabia lui Damocles pare a fi fost, pentru moment, îndepărtată”, a spus el, potrivit Agerpres.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.