Președintele Romaniei, Klaus Iohannis, printr-o declarație publică de la Palatul Cotroceni, a solicitat Guvernului PSD-ALDE, modificarea legislației electorale până la sfârșitul sesiunii parlamentare.

„Solicit Guvernului să elaboreze urgent un proiect de lege care să poată fi adoptat de către Parlament până la finalul actualei sesiuni parlamentare, prin care să propună măsurile administrative adecvate începând de la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an. Solicit, totodată, partidelor şi formaţiunilor parlamentare să depună toate eforturile pentru ca proiectul de lege să respecte pe deplin standardele de conduită electorală şi exigenţele în materie, astfel încât situaţiile de la scrutinul din mai să fie evitate. Dacă situaţia o va impune, voi cere, conform prerogativelor constituţionale, convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru discutarea în regim de urgenţă a proiectului de lege care urmează să fie supus dezbaterii, astfel încât proiectul de lege să fie adoptat înaintea următoarei sesiuni parlamentare”, a declarat acesta printr-o intervenție publică de la Palatul Cotroceni, relatează Mediafax.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.