Votul pentru Guvernul Negoiţă a fost amânat de alegerile prezidenţiale
PSD, PNL şi UDMR au semnat un acord prin care îl susţin pe Mircea Geoană în turul doi şi susţin numirea lui Klaus Iohannis în funcţia de premier
Traian Băsescu a refuzat, după demiterea lui Emil Boc din fruntea executivului să îl numească pe primarul Sibiului, Klaus Iohannis în această funcţie
L-ar ajuta numirea lui Iohannis în fruntea executivului pe Traian Băsescu să câştige alegerile?

 
Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale ridică multe semne de întrebare asupra celor doi candidaţi. Mircea Geoană a decis să se alieze cu PNL, numitorul comun al celor două partide fiind primarul Sibiului, Klaus Iohannis, susţinut de ambele formaţiuni politice pentru funcţia de şef al Executivului. Şi UDMR a trecut de partea social-democraţilor şi a liberalilor. Traian Băsescu este în pericol, spun  analiştii, de a pierde voturi din cauza acestei alianţe formate în campania pentru turul doi. Rezultatul scrutinului din 6 decembrie ar putea “limpezi apele”. Traian Băsescu ar putea să îl numească acum pe Iohannis premier, deşi ar însemna să facă un pas înapoi. Totodată, după alegeri, în cazul în care va câştiga un nou mandat, acesta ar putea organiza alegeri anticipate, deoarece este greu de crezut că majoritatea parlamentară va susţine orice candidat al PDL pentru şefia Executivului.

“Pas înapoi”

Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe în Guvernul Tăriceanu  susţine că Traian Băsescu ar face un pas înapoi dacă ar alege, acum, să îl numească pe Iohannis premier. „Este posibil orice. Nu ştiu ce-ar avea de câştigat preşedintele Triana Băsescu prin propunerea lui Iohannis pentru funcţia de  premier, pentru că ar fi totuşi un pas înapoi. Băsescu este un personaj încăpăţânat. E limpede că ar pierde la capitolul imagine. Dar în lupta pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale, în România este posibil orice. Pe de altă parte, problema este că nu se îngesuie nimeni să fie prim-ministru în România. Dacă avea curaj, Crin Antonescu se plasa el pentru această poziţie, pentru că electoratul i-a cerut acest lucru. Dar viitorul premier va trebui să ia multe măsuri dure. Aşa îmi explica faptul că mulţi îl susţin acum pe Iohannis, inclusiv din faptul că nu au curajul să se bage ei în asta”, spune Cioroianu. Acesta este de părere că viitorul Guvern, indiferent de cine va fi condus, va trebui să se apuce de treabă. „Nu vreau să fac niciun fel de speculaţie vizavi de modul cum va arăta viitorul Guvern al României. Tot ce îmi doresc este să treacă la treabă pentru că sunt multe probleme serioase de rezolvat. Trebuie să se termine odată cu parodia aceasta care se întâmplă acum. Ne pierdem vremea cam mult cu politica internă, iar de economia internă nu se ocupă nimeni”, ne-a declarat fostul ministru de Externe. Adrian Cioroianu crede că, în cazul în care Traian Băsescu va câştiga un nou mandat, românii vor merge din nou la urne pentru a alege un nou Parlament. „E foarte posibil să avem alegeri parlamentare anticipate în cazul în care Traian Băsescu va reuşi să câştige un nou mandat. Pentru că domnia sa, în cazul în care va câştiga, va trebui să destrame grupul acesta format în Parlament care i-a fost în ultima vreme ostil, format din PSD, PNL şi UDMR. Probabil că va forţa spre alegeri anticipate. Nu ar avea nimic de pierdut, dimpotrivă, ar avea de câştigat din alegeri anticipate”, spune fostul ministru liberal.

„Ar putea părea speriat”

Sociologul Vasile Dâncu, fost strateg şi ministru PSD, este de părere că Băsescu ar putea destul de greu să îl numească pe Iohannis premier. „Iohannis este un tip „angajat” deja. I-ar conveni şi lui să fie reprezentantul unei mari coaliţii în Parlament. Dar nu cred că este o mişcare posibilă, având în vedere bătălia care se dă pe scena politică. Această numire ar putea să îi elimine preşedintelui o parte din adversităţile spontane născute în această perioadă, dar, pe de altă parte poate că ar transmite şi faptul că Băsescu este speriat, că face orice să câştige. Nu cred că ar da foarte bine. Putea să îl numească mai demult, dacă intenţiona asta”, spune Dâncu. Acesta este de părere că, în cazul în care Băsescu va câştiga un nou mandat, cel mai probabil se va ajunge la alegeri anticipate. „În mod normal, la încrâncenarea cu care s-a dat această luptă până acum, nu cred că majoritatea parlamentară va ceda aşa de uşor, în cazul în care Băsescu va câştiga un nou mandat. Deci, posibil să se ajungă la anticipate. Dacă ar câştiga Mircea Geoană, probabil că ar trebui făcută acea echipă din cei care au semnat aceast pact. Ar face cu Iohannis un Guvern, dar nu cred că va fi foarte uşor pentru acel Guvern. E lipsit de omogenitate, avem şi o mare lipsă de resurse. Criza, probabil se va adânci şi va fi foarte greu să optimizezi toate problemele politice, mai ales că sunt două partide care trag în direcţii diferite. Nnu cred că ar putea să reziste foarte mult, mai ales că PSD fiind un partid foarte mare, acum strâns cu uşa să facă o negociere în care să cedeze premierul şi probabil şi nişte posturi importante în Guvern, nu cred că va fi mulţumit de acest compromis”, ne-a declarat Vasile Dâncu.

„PDL are un premier”

Deputatul PDL, Mircea Giurgiu spune că PDL are un premier pe care îl susţine şi nu va recurge la numirea lui Iohannis. „Nu cred că preşedintele Traian Băsescu va recurge la numirea lui Iohannis în funcţia de premier fiindcă noi avem premierul nostru şi avem şi alte variante. Nu l-am contestat şi nu îl contestăm pe Klaus Iohannis, dar problema este cu cei care se află în spatele lui”, spune deputatul clujean. Acesta este de părere  că nu se ve recurge la anticipate. „Dacă o să câştige Traian Băsescu, atunci, cu siguranţă vom găsi şi o majoritate să formăm un nou Guvern. Dacă va câştiga Mircea Geoană, majoritatea e deja făcută. Nu cred că vom ajunge la alegeri anticipate, pentru că se va forma un Guvern care, în urma consultărilor parlamentare va fi votat”, ne-a declarat democrat-liberalul clujean.

„Politician veritabil”

Candidatul UDMR la prezidenţiale, Kelemen Hunor ne-a declarat că nu s-ar mira ca Traian Băsescu să îl numească pe Iohannis Premier. „Nu pot să ştiu ce e în capul preşedintelui Băsescu din acest punct de vedere dar nu m-aş mira dacă ar face un astfel de gest. E un politician veritabil”, spune politicianul. Cu privire la viitorul Guvern al României, Kelemen crede că „cel mai important lucru este să fie un Guvern coerent, curajos, care să ia toate măsurile necesare pentru atenuarea efectelor crizei economice şi pentru reformarea administraţiei şi să asigure acel climat politic echilibrat”. „Nu pot să ştiu dacă Traian Băsescu va dizolva Parlamentul dacă va câştiga un nou mandat, dar e clar că un om politic responsabil nu va arunca România pentru încă 4-5 luni într-o criză politică. În caz de anticipate, România va rămâne fără Guvern până în luna mai a anului viitor. Toată lumea s-a săturat de alegeri. Ar fi o iresponsabilitate să dizolvi Parlamentul în situaţia aceasta de criză”, spune Kelemen Hunor.

„PDL are nevoie de o majoritate”

Fostul şef al Departamentului pentru Afaceri Externe, social-democratul clujean Vasile Puşcaş nu crede că PDL ar putea să recurgă la numirea lui Klaus Iohannis ca premier. „PDL nu poate să facă acest lucru pentru că ar avea nevoie de o majoritate. Ar fi trebuit să construiască întâi o majoritate şi după aceea să numească premierul. Nu invers. În plus, Traian Băsescu a avut şansa să îl numească pe Iohannis şi nu a făcut-o”, spune Puşcaş. Acesta credă că Băsescu nu va recurge la anticipate dacă va câştiga un nou mandat. „Să fiu cinstit, nu m-aş hazarda să spun cum ar putea arăta viitorul Guvern. Ce pot să detectez, însă, este că se încearcă o construcţie interesantă din partea PSD şi PNL, care merită încercată. Posibilele alegeri anticipate nu ar face decât să adâncească această criză şi cred că nimeni nu-şi doreşte acest lucru”, ne-a declarat fostul şef al DAE.  

Simona Curcian-Maleş

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.