Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru trecerea în rezervă a lui Adrian Tonea, general-locotenent cu trei stele din cadrul Ministerului Apărării Naţionale (MApN). Tonea a comandat, în ultimii patru ani consecutivi, parada de Ziua Naţională a României.
Administraţia Prezidenţială a anunţat, luni, că preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind trecerea în rezervă a general-locotenentului – cu trei stele Adrian Tonea din cadrul MinisterulApărării Naţionale, la data de 31 ianuarie 2019.
Adrian Tonea a comandat anul trecut, pentru al patrulea an consecutiv, parada militară de 1 Decembrie.
În 2011, generalul-locotenent Adrian Tonea a preluat funcţia de comandant al Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată “Unirea Principatelor” de la Focşani.
În 2012, timp de 8 luni, a fost comandantul contingentului naţional şi locţiitor pentru operaţii NATO al comandantului „Combined Task Force Arrowhead” în Zabul, în teatrul de operaţii din Afganistan.
În 2014, a preluat comanda Diviziei 4 Infanterie „Gemina” de la Cluj-Napoca, iar în ianuarie 2015, a fost numit locţiitor al şefului Statului Major al Apărării, a doua funcţie în ierarhia Armatei României.