Președintele Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, că după 15 mai vor rămâne în vigoare multe restricții.

”Nu vom putea să ne întâlnim în grupuri mai mari de 3, nu vom putea să plecăm din localitate fără un motiv foarte serios. Nu vom putea merge la restaurante și mall-uri. Marile festivaluri probabil nu vor avea loc în acest an, nu putem risca să avem un număr mare de persoane în același loc. Competițiile sportive: dacă se vor relua, există o probabilitate mare să se reia fără spectatori. Măsurile pe care le vom lua vor fi graduale: în 15 mai va fi ceva, dacă lucrurile vor merge încă ceva din 15 iunie și tot așa. Și tot timpul cu ochii pe statistică”, a subliniat șeful statului.
Președintele Iohannis – prima conferință de presă de la începutul pandemiei. Jurnaliștii, invitați la Cotroceni.

Președintele Iohannis – prima conferință de presă de la începutul pandemiei. Jurnaliștii, invitați la Cotroceni.[sursa: presidency.ro]

Gepostet von Epoch Times Romania am Dienstag, 28. April 2020

Principalele declarații ale președintelui:

  • După o lună și jumătate putem trage destul de multe concluzii stattistice
  • Remarc că în această epidemie autoritățile împreună cu medicii și românii au obținut rezultate notabile
  • Românii au dovedit că au maturitate, simț civic
  • Se discută mult despre măsurile de relaxare. Vom ajunge și acolo. Am menționat că după 15 mai unele restricții vor fi reduse, dar nu am atins maximul în România și o relaxare prematură ar fi fundamental greșită
  • Iată și un grafic care ne permite comparații directe între state care ne interesează – numărul de bolnavi raportat la un milion de locuitori. Am ajuns la diferențe foarte mari între diferite state. Un raport foarte mare are Spania – aproape 5.000 dintr-un milion sunt pozitivi. În Italia – 3.000 la milion, date apropiate și în SUA
  • Datele din România sunt cele mai de jos, ceea ce ne arată că avem circa 600 de bolnavi la un milion de locuitori
  • De aceea am spus că autoritățile și cetățenii au rezultate foarte bune
  • Nu ar fi păcat să dăm cu piciorul la aceste rezultate? Rezultate obținute greu, prin restricții majore. Sunt convins că oamenilor, medicilor – le este extrem de greu
  • Pericolul nu a trecut. E nevoie în continuare de maximă atenție.
  • Faptul că din 15 mai e posibil să relaxăm anumite măsuri nu înseamnă în nici un caz să revenim la viața normală de dinainte de epidemie
  • În realitate, experții ne spun că nici nu știm când vom reveni la o viață normală.
  • Vor rămâne multe restricții în vigoare: nu vom putea să ne întâlnim în grupuri mai mari de 3, nu vom putea să plecăm din localitate fără un motiv foarte serios
  • Nu vom putea merge la restaurante și mall-uri
  • Marile festivaluri probabil nu vor avea loc în acest an, nu putem risca să avem un număr mare de persoane în același loc
  • Competițiile sportive: dacă se vor relua, există o probabilitate mare să se reia fără spectatori
  • Măsurile pe care le vom lua vor fi graduale: în 15 mai va fi ceva, dacă lucrurile vor merge încă ceva din 15 iunie și tot așa. Și tot timpul cu ochii pe statistică
  • E nevoie de atenție, echilibru, de o abordare responsabilă
  • Până acum majoritatea măsurilor au fost luate prin coerciție. Ușor ușor, autoritățile trebuie să se retragă și cetățenii să preia responsabilitatea
  • După 15 mai va fi obligatorie purtarea măștilor în spații închise
  • Guvernanții au acționat corect, specialiștii au venit cu sfaturi bune
  • Atunci când a început epidemia, rezervele României au fost goale. Nu au existat pur și simplu rezerve de măști, de biocide, foarte puține medicamente. Acestea toate au trebuit procurate în timp record și s-au procurat. S-au folosit cu mare succes și banii europeni
  • România are acces acum la 1,5 miliarde euro de la Comisia Europeană care vor fi folosiți pentru echipamente, pentru sporurile medicilor, pentru achiziții
  • În paralel, obligați și de epidemie, guvernul a început să pună în practică reforme oportune. S-a progresat foarte mult în materie de digitalizare a administrației
  • Nu toți politicienii au dorit să fie de partea care se ocupă de îngradirea epidemiei. Avem un contra-exemplu mare, cât Casa Poporului: Parlamentul. Și modul înc are unele partide și unii lideri înțeleg să folosesc acestă nenorocire pentru cîștig electoral
  • În Parlament am văzut un spectacol ciudat, sinistru, un festival deplorabil, instrumentat de aceiași politicieni care și înainte de criză au avut un comportament nociv și demagogic, oamenii care au lăsat România fără bani
  • Banii românilor au fost risipiți de guvernele PSD în loc să fie investiți unde era nevoie
  • E trist ca după ani și ani de guverne PSD să ne găsim în situația de a face față unei epdemiii groaznice fără bani, și aceiași PSDiști să strige în Parlament că guvernul și președintele nu fac ce trebuie
  • În plus, vin zilnic cu inițiative care mai de care mai populiste, că nu dau de la ei, măsuri imposibil de pus în practică
  • Aceștia sunt politicienii care se cațără pe spaimele oamenilor și votează legi inaplicabile doar pentru a cîștiga capital electoral
  • Acestea apasă asupra bugetului public, care și așa e sub un stres enorm, fiindcă din cauza epidmeiei avem probleme economice mari
  • Putem gestiona economia, dar nu se poate așa cu gesturi populiste, dăm la toată lumea. Dar de unde să dăm? Iar acești politicieni compromit prin acest comportament viitorul întregii națiuni, viitorul generațiilor care vor veni după noi.
  • Eu nu voi tolera așa ceva

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.