Se strânge lanțul în jurul președintelui Iohannis. Nu așa de urât ca în jurul betivului de Traian Băsescu dar la fel de letal.
Jurnalistul de investigație Cornel Ivanciuc a afirmat în această săptămână într-un podcast că președintele Klaus Iohannis a fost racolat de Securitate în anul 1986 când a beneficiat de o bursă de studii în Republica Federală Germană. În această bursă Iohannis a fost însoțit de către un preot sas din țară iar această ”ieșire” nu a fost trecută de Iohannis în CV-ul său. Oricine care a trăit în vremurile ante 1989 știe că oricine beneficia de o bursă în ”lagărul occidental” cum era denumit, trebuia să semneze înainte de plecare un angajament cu ofițerul de securitate care răspundea de instituția unde îți desfășurai activitatea. Tot așa s-a aflat după ce n-a mai fost demnitar al statului român că profesorul andrei Marga, și el beneficiar al unei burse înainte de 1989, tot în RFG, a semnat și el pactul cu diavolul. De altfel, în cazul lui Andrei Marga avem o decizie oficială a CNSAS în care se vorbește despre faptul că avea numele conspirativ Horea și că a dat mai multe note informative despre profesori universitari din străinătate dar că nu i s-a găsit declarația inițială prin care a devenit informator al Securității. Notele date de Marga au apărut în presă la două săptămâni după ce a fost schimbat din funcția de ministru de Externe în guvernul Ponta.
Știrea potrivit căreia Iohannis a fost recrutat de Securitate apare la câteva zile după ce Iohannis s-a retras din penibila cursă pentru funcția de Secretar General al NATO, cursă în care n-a fost susținut de nimeni decât de augusta persoană și exact în săptămâna în care la Bruxelles i s-a explicat viitorului fost președinte al României că nu va primi nicio funcție de conducere la nivelul Uniunii Europene. Klaus Werner Iohannis nu va primi nici conducerea Comisiei Europene pentru că acolo e șefa popularilor Ursula von der Leyen, nu va primi nici șefia Consiliului European, pentru că această funcție revine familiei socialiste, și nici funcția de șef al politicii externe europene, unde a fost preferată isterica reprezentantă a Estoniei, Kaja Kallas, care dacă ar fi după ea ne-ar băga mâine în război împotriva Rusiei.
Eșec pe toată linia pentru Klaus Iohannis. La NATO nu, la Comisia Europeană nu și cred că Iohannis își dă și el seama că nu mai are ce căuta în PNL unde gașca tinerilor parveniți gen Rareș Bogdan sau Sebastian Burduja s-au săturat și de Iohannis dar și de molâul Ciucă și vor să vină ei la putere nu să-l slujească pe mutul de la Cotroceni. Câtă sforțare pentru nimic.
Nu dau doi bani pe personajul Iohannis pe care Securitatea l-a făcut președinte știind că-l poate șantaja oricând așa cum am aflat din dezvăluirea lui Ivanciuc.
Dar ce-a făcut Iohannis ca să acceadă în oricare din funcțiile descrise mai sus e foarte grav. Când ai două sisteme Patriot operaționale din patru să donezi unul Ucrainei este trădare națională. Cine-ți permite ție și nenorociților din CSAT să donezi un miliard de euro din banii contribuabililor români unui stat dușmănos româniei și care-i tratează mizerabil pe cei peste jumătate de milion de români din Ucraina.
De să donezi când îl poți vinde, dar de ce nu cedează SUA unul din cele peste 50 de sisteme Patriot operaționale ale lor ?
Nu limbricul Iohannis a vrut să se arate sluga perfectă: din două sisteme Patriot donăm unul. Dar donează-ți tu un rinichi unui refugiat ucrainean, dacă ești așa generos, nu mai fi generos cu averea poporului român.
În Slovacia, actualul ministru al apărării naționale a depus plângere penală împotriva fostului ministru al apărării din această țară și a altor demnitari slovaci care au aprobat cedarea către Ucraina a tuturor avioanelor MIG29 slovace și a unicului sistem de apărare antiaeriană al micuței țări central-europene. Asta va trebui făcut și în România, dar aici nu ai cu cine s-o faci.
Iohannis cu ai lui au pus în pericol țara noastră, a cedat sistemul Patriot degeaba ucrainenilor și tot nu primește recunoașterea internațională după care tânjește. Oare de ce?
Simplu! Și americanii și europenii știu că valoarea lui Iohannis este zero după ce nu va mai fi președintele țării.
Iohannis a avut valoare pentru stăpânii lui de la Bruxelles și Washington când era președintele țării și putea spolia țara și îndeplini ordinele stăpânilor săi. După 1 decembrie, Iohannis redevine un simplu cetățean leneș, ticăit care nu mai poate să rezolve nimic pentru stăpânii din afara țării. Pe bună dreptate de că ofere o plată trădării sale? Leneș e,deștept aproape deloc e timpul să dispară politic vorbind, iar cei de la Bruxelles și Washington își pregătesc viitorul lacheu care să le îndeplinească ordinele. Vai de noi!
Si haiduc, multi ani a fost profesor in strainatate, automat a semnat si cu secu, altfel nu iesea din tara. Dar asta nu la oprit sa fie pus presed. academie, sau facut cetatean de onoare de funar, cu casa primita gratis in a. muresanu. Astia au fost dupa 90,multi sunt si acuma