Președintele Klaus Iohannis a anunțat că nu o revocă pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.

În cadrul unei scurte declarații de presă făcute la Palatul Cotroceni, președintele a afirmat că motivele invocate în cererea de revocare nu au reușit să îl convingă.

Iată principalele declarații făcute de Klaus Iohannis:

”La jumătatea lunii februarie, ministrul Justiției mi-a trimis propunerea de revocare a procurorului-șef al DNA, împreună cu raportul. Această propunere este un prim pas dintr-o procedură în care ultimul cuvânt îl are președintele. La începutul lunii martie mi-a fost înaintat și avizul CSM, aviz care a ajuns la o altă concluzie decât așa-zisul raport al domnului ministru. Acest aviz nu poate fi ignorat”

”Constat că două autorități ale statului ajung la concluzii diametral opuse. Odată sesizat cu propunerea ministrului și după ce am primit avizul CSM, am solicitat departamentelor de specialitate din administrația prezidențială o analiză. Analizând motivele pentru care ministrul Justiției solicită revocarea, am constatat că autorul raportului consideră că este, citez, o luare de poziție, față de dezbaterile publice din ultimul an, ce induce percepția că evaluarea poate fi subiectivă. Această percepție este întărită și de prezența în raport a unor aspecte referitoare la cariera profesională a ministrului Justiției”

”Unele rapoarte ale Inspecției Judiciare, hotărâri ale CSM și CCR, au fost interpretate într-un sens cel puțin diferit față de conținutul lor. Mai multe despre argumentele tehnice, de specialitate, veți regăsi în documentul care vă va fi pus la dispoziție”

”Motivele de revocare nu au fost de natură să mă convingă, de altfel în mare parte nu corespund prevederilor legale. Nu voi da curs propunerii de revocare” a spus Klaus Iohannis, potrivit antena3.ro.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.