Sursa foto: G4media.ro

După ce toți europarlamentarii români, în frunte cu cei de la București, s-au întrecut în declarații după ce Austria a votat împotriva aderării României la Spațiul Schengen, președintele României iese în fața lumii și anunță clar că țara noastră nu va boicota Austria, în condițiile în care politicienii români au anunțat deja că România își va folosi dreptul de veto împotriva Austriei care își dorește președinția OSCE.

”Acest moment, după părerea mea, poate fi tratat într-o singură cheie, cu diplomație. Orice altceva este exclus. Am auzit în ultimele zile nenumărate opinii, sfaturi. Vă spun foarte clar că nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau autorităților publice. Nu așa se tratează astfel de probleme”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele s-a referit și la declarațiile făcute de primvicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, care spusese, în plenul parlamentului European, că România va ataca la Curtea Europeană de Justiției votul dat de Austria împotriva României, în Consiliului JAI de săptămâna trecută. Șeful statului a spus că ”există mulț sfătuitori publici care crează așteptări” legate de aderarea României la Schengen, în contextul desfășurării Consiliului European în aceste zile, la Bruxelles.

”Voi ridica chestiunea în plenul Consiliului, dar soluții practice se vor găsi în următorul Consiliu JAI care va fi mai bine pregătit”. ”Vă rog să nu aștptați ca astăzi sau mâine se va decide ceva în ceea ce privește aderarea”, a spus Președintele. „Nu este bine să avem astfel de așteptări”, a spus el, precizând că i s-a părut „ciudată” „vânătoarea de vinovați” pentru eșecul de la Consiliul JAI: „Vinovații nu se găsesc în România”, scrie Digi24.ro.

Citește și: Rareș Bogdan și Traian Băsescu se încălzesc cu idei la Strasbourg

4 COMENTARII

  1. Nu va exista, tradator de neam si tara, care esti tu Iohannis. Dar romanii pot face ce vor cu conturile lor de la Raiffeisen si de la bcr. Eu le inchid in maxim o saptamana.

    • Nu-i tradator ipochimenul. Pt ca nu-i de neam romanesc si nu s-a pus NICIODATA problema de a sluji Romania. Tradatori sunt slugile din servicii si politica, care l-au adus pe tron. El e doar un agent al unei puteri straine. Sau a mai multora…El doar isi face treaba…Pentru altii!

  2. Dragi guvernanți preapoliticoși și prearespectuoși, nu luați nicio măsură împotriva nimănui. Nu boicotați și nu blocați nimic.
    Mergeți pe cale diplomatică, pe care mergeți de când am intrat în UE, de când îndeplinim condițiile pentru Sengen (11 ani) și rezultatul va fi același !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.