Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a acceptat propunerea lui Mircea Geoană de a prelua funcţia de premier dacă acesta va câştigă alegerile prezidenţiale. ”Preşedintele PSD Mircea Geoană mi-a propus să fiu candidatul domniei sale pentru funcţia de prim-ministru în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale. Am discutat chestiunea doar la telefon, fiindcă la momentul respectiv am fost deja plecat şi am acceptat această propunere”, a declarat Iohannis, potrivit Amosnews. De asemenea, aceasta a menţionat că are sprijinul preşedintelui PNL, Crin Antonescu şi a UDMR pentru un eventual mandate de premier. Totodată, Iohannis a precizat că se va întâlni astăzi cu Geoană şi Antonescu. ”Am avut discuţii foarte bune cu forţele politice care doresc ca în viitor să conduc guvernul. Sunt la curent cu evenimentele din ţară, şi azi voi pleca la Bucureşti unde voi discuta cu Mircea Geoană şi Crin Antonescu, despre situaţia politică”, a afirmat Iohannis. În acelaşi context, primarul Sibiului a afirmat că a fost contactat de preşedintele în exerciţiu, Traian Băsescu şi că va stabili o întâlnire cu acesta în zilele următoare, ”dacă agendele sunt compatibile”. ”Domnul preşedinte m-a sunat şi am avut o discuţie. Domnul preşedinte a dorit să avem o întrevedere pentru a discuta situaţia politică creată şi voi discuta azi sau mâine telefonic pentru a stabili o întâlnire zilele următoare dacă agendele sunt compatibile", a declarat Iohannis. Nu în ultimul rând, primarul Sibiului a spus că nu crede că Traian Băsescu îl va nominaliza premier în cazul în care va câştiga un nou mandat.

Silvia Boncuţiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.