Fostul preşedinte Ion Iliescu a ajuns, marţi dimineaţa, la Parchetul General, fiind citat de procurori în dosarul Revoluţiei.

Procurorii militari anunţau, pe 17 aprilie, că au extins cercetările în ceea ce îl priveşte pe fostul preşedinte Ion Iliescu pentru infracţiuni contra umanităţii comise în perioada 27-31 decembrie 1989. În ceea ce priveşte infracţiuni comise în 22-27 decembrie, Klaus Iohannis a avizat cererea procurorilor, în acest caz urmând ca procedurile să îşi urmeze cursul.

„S-a dispus extinderea şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii faţă de suspectul Ion Iliescu, la data săvârşirii faptelor, membru şi preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) pentru fapte comise în intervalul 27 – 31 decembrie 1989, pentru care nu este necesară îndeplinirea unei condiţii prealabile de autorizare.
Reamintim că pentru faptele comise în intervalul 22 – 27 decembrie 1989 de către Iliescu Ion, procurorii militari au solicitat autorizarea preşedintelui României, necesitatea acestei măsuri procesuale fiind justificată de faptul că, în perioada menţională, CFSN a acţionat ca un veritabil Guvern, membrii acestuia fiind asimilaţi unor miniştri”,
 transmitea pe 17 aprilie Parchetul General printr-un comunicat de presă.

În ceea ce priveşte faptele pentru care preşedintele Iohannis a dat aviz, care ar fi fost comise în intervalul 22-27 decembrie, avizul preşedintelui a ajuns la Parchet, urmând ca fostul şef de stat să ia la cunoştinţă acuzaţiile.

„Ca iniţiator şi coordonator al comandamentului unic de conducere (organism politico-militar) iar, mai apoi, în calitate de preşedinte al CFSN (care şi-a subordonat Consiliul Militar Superior), Iliescu Ion a acceptat şi oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut un evident caracter diversionist. Prin exercitarea autorităţii depline, Iliescu Ion ar fi putut interveni pentru stoparea fenomenului diversionist, însă nu a acţionat în acest sens. Psihoza teroristă ce a atins cote paroxistice în rândurile militarilor şi civililor înarmaţi, coroborată cu multe ordine militare ce au prezentat caracter diversionist (deplasări de trupe ale unor unităţi militare, ordonate în general pe timpul nopţii), au avut drept rezultat numeroase situaţii de foc fratricid şi de deschidere a focului asupra unor persoane ce nu desfăşurau activităţi potrivnice mişcării revoluţionare”, spun procurorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.