Instanța supremă a respins cererea Asociației „21 Decembrie 1918” de dispunere a sechestrului asiguratoriu pe averile lui Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican, Virgil Măgureanu și a altor inculpați, în dosarul Mineriadei.

„Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de petenta Asociaţia 21 Decembrie 1918, prin reprezentant legal preşedinte Teodor Mărieş, având ca obiect luarea măsurilor asiguratorii. În baza art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă petenta Asociaţia 21 Decembrie 1918 la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art.272 din Codul procedură penală, dispune plata a câte 130 lei, reprezentând onorarii avocaţi desemnaţi din oficiu, sume de bani care, potrivit art.275 alin.6 din Codul de procedură penală, rămân în sarcina statului. Definitivă”, se arată în minuta instanţei.

Instanţa a decis şi respinderea unei cereri de sesizare a CCR.

Procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat, în iunie 2017, cercetările în dosarul „Mineriada din 13 – 15 iunie 1990” şi au dispus trimiterea în judecată a cauzei, 14 persoane, printre care Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu fiind judecate.

Procurorii militari susţin că există probe potrivit cărora aceştia ar fi organizat şi coordonat direct atacul împotriva populaţiei civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împuşcare a patru oameni, rănirea prin împuşcare a trei, vătămare integrităţii fizice şi psihice a 1.269 de oameni şi privarea de libertate a alţi 1.242.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.