Vine text draguț de la Inspectoratul de Poliție Județean Cluj: cei de la Control Intern, cea mai scârboasă structură din inspectorat – cu mici excepții(vă zic mai jos de ce), îl anchetează pe Gheorghe Matiș să vadă dacă într-adevăr n-a scăpat de obiceiul prost de a conduce băut, scrie Ziar de Cluj.

„În urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare un eveniment rutier în care ar fi fost implicat un polițist, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj a dispus efectuarea de verificări la nivelul Biroului Control Intern pentru verificarea tuturor aspectelor și luării măsurilor legale care se impun. În paralel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin s-a sesizat din oficiu, în cauză fiind efectuate verificări cu privire la posibilitatea existenței unor fapte de natură penală”, se arată în mesajul celor de la IPJ Cluj.

Ok, îl anchetați pe Matiș pentru accidentul de joi seara, fuga de la locul accidentului, etc, dar pentru scandalul pe care acesta l-a provocat în luna aprilie, atunci când a condus băut până la un local unde se folosea de calitatea de polițist ca să amenințe patronul magazinului cu moartea și cu închiderea afacerii pentru că nu-i întreține dependența cu băuturi spritoase?

Dacă doriți să procedați diferit față de scandalul de la Dej, când șeful Poliției Dej chefuia cu interlopi și proxeneți, atunci de ați încercat, tot prin texte drăguțe să ne spuneți că eminenta structură Control Intern când l-ați albit inițial pe Alin Câmpean, repet, dacă doriți să procedați DIFERIT, începeți cu trecutul.

Polițiști ca Gheorghe Matiș continuă să facă de rușine instituția pentru că n-aveți voi chef să îi trageți de urechi la timp. Că eu așa văd lucrurile. Dacă nu l-ați oprit în aprilie, acum, noroc mare că n-a fost cazul, putea să omoare civili.

De ce e scârboasă structura de Control lntern? Că și acolo sunt câțiva care au făcut un hobby din a umili colegi corecți care se trezesc cu te miri ce sesizări false. Acolo aleg ei să facă pe Dexter și Poirot, în loc să se concentreze pe cei ce nu merită DE MULT să fie în poliție. Ah, dar, desigur, mai e ceva. Controlul Intern nu funcționează numai de capul său, ci direct PĂ TUTELA domnului inspector șef Mircea Rus.

P.S. Tot în libertate e bărbatul care și-a violat fata. Pentru că victima a avut nenorocul ca la dosarul ei sa lucreze polițiști mai puțin pregătiți.

Aseara, tot la Huedin, un alt violator a fost adus la audieri, ”spart” – cum ziceți voi, și reținut că a recunoscut fapta. Aici, victima a avut norocul să aibă un profesionist care să ancheteze dosarul.

Ce penibil!

Sursa: ziardecluj.ro

Citește și: Accident grav soldat cu moartea a trei persoane. Șoferul a adormit la volan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.