Ipocrizia refugiaților de lux între patriotism și abuzul de ospitalitate

Războiul din Ucraina a trezit în Europa un val de solidaritate fără precedent. România și Republica Moldova s-au aflat în prima linie a acestui efort umanitar, deschizând granițele, casele și resursele pentru a ajuta milioane de oameni fugiți din calea războiului. 

Românii și moldovenii au oferit adăpost, hrană, sprijin emoțional și financiar, adesea din convingere, nu din obligație. Însă, pe măsură ce timpul a trecut, s-a conturat și o față mai puțin idealizată a acestui val umanitar, unii refugiați au știut prea bine cum să beneficieze de ospitalitatea generozită a țărilor-gazdă, transformând compasiunea în avantaj personal. Între recunoștință sinceră și profit tăcut.

Când compasiunea devine vulnerabilitate a programului „50/20”

Statul român a lansat programul „50/20” pentru a sprijini refugiații: 50 de lei pe zi pentru cazare și 20 pentru hrană, alocați celor care îi primeau în gazdă. Românii au răspuns în număr mare, punându-și locuințele la dispoziția vecinilor fugiți din calea războiului. Mulți dintre cei care au oferit ajutor au făcut-o fără să ceară nimic în schimb, iar programul a venit ca o formă de compensație logistică, nu ca un stimulent de profit.

Cu toate acestea, sistemul a fost uneori exploatat nu de români, ci de către refugiați care au înțeles rapid regulile și au știut cum să beneficieze la maxim de ele. Unele persoane s-au mutat dintr-o locuință în alta, menținându-se în sistem pentru a fi permanent eligibile pentru beneficii. Altele nu au dorit să contribuie la cheltuieli sau să respecte regulile gazdelor, considerând sprijinul un drept absolut, nu un gest de omenie. Nu au fost puține cazurile în care unii au venit cu resurse financiare consistente, dar au profitat în continuare de sprijinul oferit, fără să anunțe autoritățile.

HoReCa între ajutor sincer și imaginea de gratuitate (în Republica Moldova)

În Republica Moldova, restaurantele și unitățile HoReCa din capitală au oferit inițial mese gratuite refugiaților ucraineni pe baza pașaportului. Statul moldovean, împreună cu ONG-uri și sprijin internațional, a acoperit aceste cheltuieli. Muncitorii din HoReCa, voluntarii și donatorii s-au mobilizat impresionant. Dar după câteva luni, și aici a apărut o problemă sensibilă, unii dintre cei care beneficiau de gratuitate aveau posibilități financiare peste medie.

A început să se vorbească despre „refugiați selectivi”, cei care refuzau anumite alimente, alegeau doar locații centrale sau chiar criticau condițiile. Localurile ofereau meniuri gratuite, dar era vizibil cum o parte dintre beneficiari veneau zilnic în taxi și foloseau telefoane de ultimă generație. De fapt, cât e ajutor umanitar și cât e confort abuzat?

Sighetul, linia frontului și riscurile tăcerii

La Sighetu Marmației, solidaritatea a atins cote impresionante. Zilnic, mii de persoane erau primite cu ceai, pături și brațe deschise. Însă printre miile de femei și copii, au existat și indivizi care nu aveau intenții atât de inocente. Traficul de persoane și rețelele de exploatare au început să se insinueze printre convoaiele umanitare. Nu românii, ci vulnerabilitatea sistemului a permis ca unii indivizi sau grupuri din rândul refugiaților să încerce să treacă ilegal frontiera, să exploateze femei sau să deruteze autoritățile.

România a fost atentă și a reacționat, dar realitatea unei crize umanitare este că printre victime pot exista și oportuniști. Este important de înțeles că deschiderea granițelor nu înseamnă renunțarea la vigilență.

Refugiați de lux și discrepanța vizibilă

În Republica Moldova, Aeroportul Internațional Chișinău a devenit, în scurt timp, nu doar un punct de tranzit, ci și o parcare permanentă pentru mașinile de lux ale refugiaților ucraineni. BMW-uri, Mercedes-uri, SUV-uri scumpe, toate cu numere ucrainene, zac în parcare, ocupând aproape complet spațiul disponibil. Cei care le-au lăsat acolo nu păreau să fugă de război cu traume, ci cu planuri de zbor spre vestul Europei, în clase confortabile.

În timp ce statul moldovean, sprijinit de ONG-uri, oferea cazare, hrană și transport gratuit, unii beneficiari erau vizibil mai puțin nevoiași decât localnicii care îi ajutau. Solidaritatea publică fusese gândită pentru cei fugiți cu viața în mâini, nu pentru cei care își abandonau SUV-ul și coborau din avion cerând ajutor umanitar. 

Republica Moldova a făcut eforturi colosale pentru a susține mii de refugiați, în ciuda unui buget extrem de limitat. S-au acordat ajutoare lunare pentru cazare, hrană și servicii de bază. Moldovenii i-au primit cu generozitate, unii găzduind familii întregi în propriile locuințe.

Dar, și aici, au apărut situații în care o parte dintre refugiați au tratat ajutorul ca pe un serviciu garantat, nu ca pe un gest de sprijin. S-au înregistrat plângeri privind comportamentul arogant al unor refugiați în restaurante, magazine sau transport. Deși minoritare, aceste cazuri au fost suficient de vizibile încât să creeze reacții în rândul populației locale.

Pacea ca paravan economic

Pe fundalul unei solidarități autentice, s-au încheiat contracte uriașe în industria de armament. România a semnat acorduri pentru achiziția de avioane F-16, drone și sisteme de apărare, în timp ce companii internaționale raportau profituri record. În acest context, fostul ministru al Apărării, Vasile Dîncu, declara într-un interviu pentru Euronews că România ar fi sprijinit Ucraina mai mult decât orice alt stat european „în termeni de gratuitate”, spre deosebire de „alte țări care au făcut comerț cu Ucraina”.

Totuși, afirmația rămâne speculativă, pentru că nu există date clare despre sumele exacte cheltuite. Însă ridică un semn de întrebare. Cum poate România, o țară cu un PIB modest comparativ cu Germania sau Franța, să susțină un efort umanitar atât de mare fără să primească o recunoaștere proporțională? În timp ce cetățeanul român donează haine sau alimente, alții profită economic de pe urma conflictului.

Ajutorul nu e o monedă de schimb, dar nici un cec în alb

România și Republica Moldova au demonstrat o solidaritate exemplară. Popoare cu resurse modeste, dar cu inimă largă, au făcut ce n-au făcut alte state cu putere financiară net superioară. Au oferit adăpost, hrană și demnitate unor oameni în nevoie.

Însă, ca în orice criză, au existat și umbre. Nu din partea celor care au ajutat, ci a celor care au profitat. Între refugiatul care a fugit cu o valiză și cel care a venit cu Mercedes-ul și a cerut mâncare gratuită este o diferență morală. Și în timp ce românii și moldovenii au fost gazde, alții au tratat ospitalitatea ca pe un drept și compasiunea ca pe o oportunitate de lux.

Ajutorul nu trebuie să fie naiv. Generozitatea nu trebuie să excludă discernământul. Iar ospitalitatea, oricât de mare ar fi, trebuie oferită celor care o onorează.