Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor ÎPS Pimen, în vârstă de 90 de ani, a încetat din viaţă după ce a fost diagnosticat cu coronavirus.
În noiembrie 2019, IPS Pimen a acordat un interviu în care a vorbit despre înmormântarea sa.
„Să fiu înmormântat în Bucovina. Pentru că aici mi-am trăit cei mai frumoși ani din viața mea, frumusețe în cadrul culturii și a credinței. Și am ales loc de înmormântare Sihăstria Putnei, un schit al Mănăstirii Putna. De ce mi-am ales acest lor de înmormântare? Pentru că după ocuparea Bucovinei de către Austria, la un an sau doi, împăratul a dat dispoziție ca în școlile primare din Bucovina să se introducă predarea în limba germană. Și acești sihaștri au făcut scrisoare către împărat, scrisoare de protest. Au spus că dacă se va întâmpla așa se va desființa neamul românesc. Nu s-a dat curs cererii lor, lucrurile au mers înainte. Dar acești sihaștrii… Sihaștri iubitori de țară și de neam românesc… Iar oamenii de aici, de la Putna, au contribuit la formarea mea și la zidirea mea sufletească”, a declarat Pimen Monitorului de Suceava.
IPS Pimen s-a așezat în sicriu, după cum a dezvăluit chiar el.