Fondatorul Siveco, Irina Socol, a fost condamnată definitiv la doi ani și jumătate de închisoare cu executare pentru infracțiunea de evaziune fiscală. Socol a fost trimisă în judecată în noiembrie 2014, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind acuzată că a pus bazele unui mecanism evazionist în care a angrenat firma pe care a înfiinţat-o, după atragerea mai multor complici, care au recunoscut faptele şi au prezentat pe larg modul în care acestea au fost comise. DNA a pus ochii pe unul dintre contractele Siveco în valoare de aproximativ 124 de milioane de euro. Contractul respectiv a fost încheiat cu Ministerul Educaţiei, iar cei de la Siveco trebuie să implementeze programul Sistemul Educaţional Informatizat (MEC SEI).

 

Irina Socol a fost trimisă în judecată în toamna anului 2014, fiind acuzată că a pus bazele unui mecanism evazionist în care a angrenat firma pe care a înființat-o, Siveco România. În același dosar au fost trimiși în judecată Aurora Ecaterina Crusti (fost președinte comercial adjunct al Siveco România), Tiberiu Grabany, Dumitru Constantinescu, Valentina Gogu Mihai și Nicolae Gogu Mihai. Procurorii susțin că reprezentanții companiei Siveco România au creat un circuit infracțional format din peste 50 de societăți comerciale, prin care ar fi fost evidențiate tranzacții fictive derulate în perioada 2009-2013, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro. Anchetatorii susțin că Siveco a încheiat achiziții fictive de servicii de la firme care aveau ca administratori cetățeni de etnie romă din satul Sintești, Ilfov, persoane care se ocupau cu colectarea de fier vechi.

„Astfel, de la Eurovip, Siveco România a achiziționat, în cursul anului 2009, servicii în valoare de 2.500.718 lei, plus TVA, în cuantum de 475.137 lei. Societatea Eurovip a avut ca asociat și administrator pe Valentina Mihai Gogu, persoană de etnie romă, în vârstă de 49 ani, care locuiește în satul Sintești, Ilfov, și care nu știe să scrie și să citească. Toți banii care au fost încasați de Eurovip de la Siveco România au fost retrași în numerar pe baza unor borderouri de achiziție fier vechi de la persoane fizice. Practic, societatea Eurovip achiziționa fier vechi, dar vindea programe informatice”, mai arată procurorii.

 

Siveco dă soft şi hard la stat

Cei de la Siveco au încheiat contracte cu diferite instituţii de stat, de la Nuclearelectrica şi Armată până la diferite ministere şi instituţiile de resort. Conform unor surse judiciare în perioada Guvernului Năstase, Siveco a încheiat contracte cu statul în valoare de sute de milioane de euro.

În 2011, APIA a acordat, fără licitaţie, contractul “Servicii de suport tehnic şi servicii de actualizare licenţe”. Statul a plătit, pentru aceste servicii peste 2 milioane de lei firmei Siveco.  În urmă cu sase ani, Ministerul educaţiei a acordat, fără licitaţie, firmei Siveco un contract de aproape 180 de milioane de dolari pentru informatizarea scolilor, program care s-a dovedit a fi un fiasco. La alegerile locale din iunie 2008, programul informatic de centralizare a datelor scrutinelor a costat bugetul de stat 2.130.817 lei, fără TVA, contractul fiind atribuit Siveco România, şi lista contractelor acordate acestei firme ar putea continua. Însă, statul român a fost sancţionat de UE cu circa 120 de milioane pentru o serie de subvenţii pentru agricultură plătite “în eter”. Pentru a ieşi cu “basma curată”, oficialii din Agricultură ar fi dat vina pe soft-ul furnizat de acestă societate.

 

Problemă de 124 de milioane de euro

În urma unui raport al Corpului de Control al Guvernului, DNA a deschis o anchetă privitoare la încheierea unor contracte pentru produse şi servicii informatice în valoare de sute de milioane de euro. Printre aceste contracte se numără şi unul în care compania clujeană Siveco a parafat cu ministerul Educaţiei un contract de aproximativ 124 de milioane de euro. anul trecut, Corpul de Control al Guvernului a făcut un raport către DNA referitor la „utilizarea licenţelor educaţionale fără temei legal sau contractual”. În cadrul raportului se arăta cum, începând cu 2009, ministerul Educaţiei a achiziţionat licenţe informatice de la mai multe societăţi. Procurorii DNA au extins cercetările şi au făcut verificări la contractul privind Sistemul Educaţional Informatizat (MEC SEI) încheiat între Siveco şi Ministerul Educaţiei, în valoare de  124  milioane euro. Acest contract a fost împărţit în sase loturi între 2001 şi 2009.

Pe de altă parte, conform unui comunicat, cei de la Siveco spun că “din nicio sursă de informare de care dispunem (comunicat DNA, registratura SIVECO) nu rezultă faptul că, contractul menţionat (Sistemul Educaţional Informatizat (MEC SEI) încheiat între Siveco şi Ministerul Educaţiei, în valoare de  124  milioane EUR  – contract derulat în 6 etape în perioada 2001-2009) face obiectul începerii urmăririi penale a DNA. Din comunicatul DNA am înţeles că unul dintre aspectele cercetărilor se referă la compatibilitatea licenţelor în chestiune cu echipamentele achiziţionate anterior de către MEN prin programul SEI. SIVECO nu a participat în niciun fel la furnizarea acestor licenţe. Toate contractele încheiate de SIVECO respectă procedurile legale”, arată poziţia oficială a SIVECO.

 

Judecătorii au iertat-o pe socol de un an de pușcărie

În instanța de fond, Irina Socol fusese condamnată la trei ani și jumătate de pușcărie, dar magistrații de la Curtea de Apel București au condamnat-o pe patroana Siveco la doi ani și jumătate. Potrivit minutei, ”Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând pe fond: Reduce pedepsele principale aplicate inculpaţilor Socol Irina, Crusti Aurora Ecaterina, Grabany Tiberiu, Constantinescu Dumitru, după cum urmează: – pentru inculpata Socol Irina, de la 3 ani şi 6 luni închisoare, la 2 ani şi 6 luni închisoare; – pentru inculpata Crusti Aurora Ecaterina, de la 6 ani şi 6 luni închisoare, la 2 ani şi 6 luni închisoare; – pentru inculpatul Grabany Tiberiu, de la 6 ani închisoare, la 3 ani închisoare; – pentru inculpatul Constantinescu Dumitru, de la 6 ani închisoare, la 3 ani închisoare. Menţine modalitatea de executare a acestor pedepse, stabilită de instanţa de fond. În baza art. 72 alin.1 NCP rap. la art. 404 al. 4 lit. a teza întâi NCPP deduce din pedepsele aplicate inculpatelor Socol Irina şi Crusti Aurora Ecaterina durata reţinerii şi arestării preventive de la 09.09.2014, la 03.11.2014, precum şi durata arestului la domiciliu, de la 3.11.2014 la zi. Pe latură civilă, constată acoperit integral prejudiciul, inclusiv obligaţiile fiscale accesorii. În baza art. 404 al. 4 lit. c NCPP, dispune ridicarea în totalitate a măsurilor asiguratorii instituite în cauză, inclusiv ridicarea sechestrului instituit pe conturile personale ale inculpatei Irina Socol, potrivit pct. 8 pagina 137 din rechizitoriul emis în cauză. În baza art. 25 al. 3 NCPP rap. la art. 404 al. 4 lit. i NCPP dispune desfiinţarea înscrisurilor (contracte, comenzi, facturi), menţionate în raportul de constatare din data de 02.10.2014 (vol.5 d.u.p., filele 5-40) şi în raportul de constatare din data de 30.10.2014 (vol.4 d.u.p., filele 210-220) şi enumerate la filele 51-60 vol. I dosar apel, care au stat la baza operaţiunilor fictive efectuate de inculpaţi. Definitivă.”

Sebastian Albescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.