Un „număr nedeterminat de terorişti” s-a infiltrat pe teritoriul israelian dinspre Fâşia Gaza, a anunţat sâmbătă dimineaţa armata israeliană, informează AFP, citată de Agerpres.
O femeie a murit și cel puțin 15 persoane au fost rănite în sudul și în regiunile de câmpie ale Israelului, în urma unui atac comis de Hamas sâmbătă dimineață, a anunțat serviciul de salvare Magen David Adom (MDA) din Israel, potrivit CNN.
Într-o actualizare, MDA a precizat că femeia care a fost ucisă avea în jur de 60 de ani.
Două persoane se află în stare critică, șase în stare moderată și șapte au răni minore, a precizat serviciul de salvare într-un comunicat.
MDA a precizat că echipajele „răspund în mod constant în zonele în care au fost raportate căderi de rachete și incidente cu trageri reale” și a îndemnat oamenii să țină cont de instrucțiunile autorităților și să meargă rapid într-o zonă protejată atunci când sună alarma.
Purtătorul de cuvânt al MDA, Zaki Heller, a îndemnat, de asemenea, oamenii să doneze sânge și a declarat că o campanie specială de donare de sânge este organizată la Tel Aviv pentru sâmbătă dimineață „din cauza unei nevoi urgente”. Mai multe aeroporturi din sudul și centrul Israelului au fost închise temporar, cu excepția zborurilor private și sportive, potrivit autorității aeroportuare din Israel.
Dar Aeroportul Internațional Ben Gurion din Tel Aviv rămâne deschis și va funcționa în conformitate cu protocoalele de securitate și siguranță, a declarat autoritatea.
Imagini obținute de CNN de pe rețelele de socializare arată cum un incendiu a izbucnit în apropierea mai multor clădiri din orașul Ashkelon, situat în sudul Israelului, de unde se ridicau valuri de fum negru.
Se poate auzi ceea ce pare a fi sunete de focuri de armă. Muhammad Al-Deif, comandantul militar al Hamas, a făcut apel la o revoltă generală împotriva Israelului într-un mesaj înregistrat sâmbătă.
„Dacă aveți o armă, scoateți-o. Acesta este momentul să o folosiți – ieșiți cu camioane, mașini, topoare. Astăzi, cea mai bună și mai onorabilă istorie începe”. El a declarat că atacul asupra Israelului a fost un răspuns la atacurile asupra femeilor, la profanarea moscheii al-Aqsa și la asediul asupra Fâșiei Gaza.
Și a făcut apel la popoarele arabe și islamice să vină să „elibereze al-Aqsa”, moscheea din Ierusalim.
Armata israeliană a anunțat că mobilizează soldații, deoarece declară „stare de alertă de război”. De asemenea, sunt chemați și rezerviștii.
Palestinieni infiltrați au intrat în partea de sud a Kibbutzului Beeri din Israel, a declarat un reporter al Canalului 12, spunând că locuitorii au îndemnat Forțele de Apărare Israeliene (IDF) să se grăbească să ajungă în zonă. Televiziunea a relatat, de asemenea, că cei infiltrați au luat ostatici în Netiv HaAsara, tot în sudul Israelului, la nord-vest de deșertul Negev, potrivit CNN.