Istoria zbuciumată a schitului din Apuseni unde a slujit pustnicul „văzător cu duhul”, care umbla desculț și iarna

Schitul Poșaga se află într-o zonă de poveste, la 20 de kilometri de Turda şi 50 de kilometri de Câmpeni, pe Valea Arieşului, însă dincolo de peisajul spectculos și clădirea impunătoare se află o istorie zbuciumată.

Schitul a fost înfiinţat în 1950 de către Părintele Arsenie Praja, cunoscut ca şi Pustnicul, fost călugăr la Rîmeţ, care mergea desculţ inclusiv iarna, şi de Părintele Ghedeon, preot paroh la Poşaga de Jos. 

În apropierea schitului se află Izvorul Maicii Domnului, despre care credincioşii susţin că are puteri tămăduitoare, în special pentru femeile care au probleme ginecologice.

Dincolo de liniştea pe care o emană schitul, se remarcă bogata ornamentaţie în lemn a construcţiilor, dar mai ales faptul că pe zidul împrejmuitor al schitului sunt placate în mozaic chipurile multor personalităţi istorice, de la Basarab şi Bogdan Vodă până la Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul, de la Horea, Cloşca şi Crişan până la Avram Iancu. 

Şi pe poarta de la intrare sunt sculptate în lemn figurile celor trei conducători ai răscoalei din 1784, iar în curte se află şi o statuie de lemn a Crăişorului Munţilor.

Poarta, una masivă, din lemn de stejar, bogat ornamentată, a fost realizată în 1981 de doi meşteri din Maramureş şi Moldova, Vasile Sălăjan şi Ioan Achiţei, care au realizat şi sculpturile catapeteasmei, ai stâlpilor bisericii şi ai clopotniţei. 

O construcţie din lemn pe fundaţie de piatră, biserica este căptuşită cu şipcă în exterior şi a fost construită în 1933 de către preotul paroh din localitate, Alexandru Rujdea. Biserica a fost restaurată după 1979 de părintele Paisie Cosma, singurul vieţuitor de aici, în timpul căruia au fost construite şi clădirea stăreţiei, clopotniţa, gardul de împrejmuire, un zid masiv de piatră, şi poarta de lemn de la intrare.

”Lumea a început sa alerge spre Poşaga din toate părţile”

Viaţa monahală a început la Poşaga în 1950 şi a durat până în 1959, fiind reluată în 1976. Schitul şi-a redobândit dreptul legal de funcţionare de-abia în 1990. Despre începuturile vieţii monahale la Poşaga, iniţiate de către călugării de la Rîmeţ, aflăm din volumul “Părintele Arsenie Praja, pustnicul”, scrisă de Arhimandrit Nicodim Dimulescu, de la mănăstirea Crasna, din Prahova.

“Pregătirea pentru mutarea celor doi la Poşaga (Părintele Ghedeon şi Părintele Arsenie Praja, la vremea aceea Fratele Andrei – n.r.) n-a întârziat şi, în cel mai scurt timp, au fost obţinute toate formele şi aprobările necesare, de mare importanţă fiind în primul rând numirea Părintelui Ghedeon în postul de preot paroh al Parohiei Poşaga de Sus, cu satele Belioara şi Săgagea. Având această numire, cei doi s-au mutat lângă biserica-mănăstire din Poşaga, având convingerea că a trecut ce a fost mai greu, deşi adevăratul greu începea abia de-acum încolo. În primul rând s-au lovit de lipsa unei locuinţe – aici neexistând altceva decât biserica şi o aşa-zisă clopotniţă, (…) dar aceasta n-a fost un motiv de descurajare”, se susţine în volumul menţionat.

După ce au dormit o perioadă unul în biserică şi celălalt sub acoperişul clopotelor, au cumpărat o şură veche din al cărui lemn au construit două chili. “N-a trebuit să treacă prea mult timp şi vestea că s-a înfiinţat Mănăstirea Poşaga s-a răspândit cu repeziciune în Munţii Apuseni, şi chiar mai departe, iar lumea a început sa alerge spre Poşaga din toate părţile. Mulţi mergeau cu dorinţa de a participa la o slujbă după rânduiala mănăstirească şi tot atât de mulţi «veneau să-l vadă, să-l asculte şi să stea de vorbă cu Pustnicul» despre care aflaseră ca a venit din Mănăstirea Rîmeţ. (…).

În primul rând Părintele acorda toată atenţia celor bolnavi, de care se ocupa în mod deosebit, ascultându-i şi rugându-se împreună cu ei. (…). Erau tot mai mulţi cei care declarau că s-au tămăduit de diferite boli numai datorită rugăciunilor Părintelui, dar cei care mărturiseau că Părintele le descoperise anumite păcate din tinereţe, multe păcate uitate de care le aducea aminte şi îi trimitea în grabă să se spovedească, aceştia erau şi mai mulţi.

Se vorbea tot mai des despre Părintele Pustnic că are «dar de tămăduire» şi că «ştie gândul omului»”, spune Arhimandrit Nicodim Dimulescu, fost ucenic al lui Arsenie Praja.

”Văzător cu duhul”

Nicodim Dimulescu menţionează că deşi Părintele Arsenie era considerat un ”văzător cu duhul”, el niciodată nu a acceptat să i se spună că ar avea acest dar. “Se ferea ca de foc să facă descoperiri din trecut cuiva sau să prorocească viitorul.

Toţi cei care considerau că are darul de a cunoaşte gândul, trecutul şi viitorul omului, făceau această apreciere având ca argumente de necontestat chiar sfaturile pe care le primea fiecare, pentru că Părintele, fără să-i asculte prea mult, le dădea poveţe cu referire directă la necazul sau suferinţa pentru care veniseră la mănăstire; de aceea îl căutau pe dânsul în mod special”, se arată în volumul dedicat Pustnicului.

Părintele Arsenie mânca doar legume, rareori şi ulei, iar tot timpul acesta umbla desculţ. De exemplu mergea desculţ inclusiv iarna cale de mulţi kilometri de la Poşaga la Rîmeţ, prin munte. Despre apa izvorului situat puţin mai sus de lăcaşul de cult, Părintele Arsenie Praja spunea că este “patronat de Maica Domnului” şi că este “cel mai puternic medicament de pe pământ”, fiind “un mare dar de la Dumnezeu”.

Astăzi, izvorul care curge din stâncă a fost amenajat pentru a uşura demersul pelerinilor de a lua apă de aici. Oamenii spun că are puteri tămăduitoare, mai ales pentru “bolile pentru femei”. Pe la jumătatea lunii iunie a anului 1954, Securitatea i-a ridicat pe cei doi călugări de la Poşaga.

Pentru început au fost duşi la Securitate în Turda, unde au fost anchetaţi şi bătuţi. Procesul a avut loc la Cluj, însă martorii chemaţi de acuzare au făcut declaraţii în favoarea celor doi călugări, care au fost în final achitaţi. Dacă Părintele Ghedeon a mai rămas în Poşaga până prin 1959, când schitul a fost desfiinţat, Arsenie Praja s-a întors la Rîmeţ.

Cei doi îşi dorm somnul de veci la mănăstirea Crasna, unde s-au retras la un moment dat. Cel supranumit Pustnicul de către credincioşii din Apuseni, ieromonahul Arsenie Praja a decedat în aprilie 1973, în Noaptea de Înviere.

Sursa: adevarul.ro

Citește și: Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj încasează sume colosale, dar au datorii de sute de mii de euro