Ioan Bolovan, director al Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române și președinte al comisiei mixte de istorie româno-maghiară, a transmis o scrioare deschisă către primarul Emil Boc în care îi solicită să soluționeze în mod corect situația Grupului statuar „Școala Ardeleană” și a bustului savantului Emil Racoviță.

Scrisoarea deschisă adresată edilului reclamă atitudinea sfidătoare şi lipsită de respect pe care casa de arhitectură „Mossfern” o manifestă faţă de simbolurile unei comunităţi, iar Ioan Bolovan solicită arhitecților să respecte simbolistica, tradiția și valoarea istorică a monumentelor de for public din Cluj-Napoca, indiferent de semnificația lor culturală, etnică, religioasă sau politică.

Redăm scrisoarea deschisă adresată edilului:

Stimate D-le Primar,

Pe data de 7 Martie 2023 aţi avut o intervenţie publică prin care aţi oferit tuturor clujenilor precizări necesare cu privire la Grupul statuar „Școala Ardeleană” și bustul savantului Emil Racoviță care, în mod abuziv, au fost desconsiderate de către casa de arhitectură „Mossfern” condusă de către D-l Macalik Arnold (între timp premiat de către Uniunea Maghiară a Arhitecţilor din Ungaria cu „Premiul Maghiar pentru Arhitectură”), casă de arhitectură care şi-a asumat, între altele, şi modernizarea Străzii Kogălniceanu de care se leagă şi istoria grupului statuar „Școala Ardeleană”, respectiv bustul savantului Emil Racoviță din faţa Colegiului Naţional cu acelaşi nume.

Aţi mai menţionat, în intervenţia Dvs., faptul că aţi solicitat proiectantului străzii Mihail Kogălniceanu și Comisiei de Monumente ca soluția proiectată (cu soclu) a Grupului statuar „Școala Ardeleană” să fie realizată așa cum a fost înainte de modernizarea străzii Kogălniceanu.

De asemenea, aţi solicitat şi reamplasarea bustului savantului Emil Racoviță în zona Colegiului „Emil Racoviță” până la realizarea unei noi statui a marelui savant, urmând ca, după finalizarea acesteia, bustul actual al lui Emil Racoviță să fie mutat în interiorul şcolii.

Instituţia noastră centenară, care pledează pentru respect reciproc între toate comunităţile care compun peisajul multi-etnic şi multi-confesional al Transilvaniei, subscrie la ideea că atât casa de arhitectură „Mossfern”, cât şi Comisia de Monumente a municipiului nostru trebuie, cu necesitate, să respecte simbolistica, tradiția și valoarea istorică a monumentelor de for public din Cluj-Napoca, indiferent de semnificația lor culturală, etnică, religioasă sau politică.

Dată fiind faza avansată a lucrărilor de reabilitare de pe Strada Kogălniceanu, constatăm, cu multă îngrijorare, aceeaşi atitudine sfidătoare şi lipsită de respect pe care casa de arhitectură „Mossfern” o manifestă atât faţă de simbolurile unei comunităţi, cât şi faţă de poziţia pe care chiar Dvs. aţi adoptat-o vis-à-vis de necesitatea respectării dimensiunii multiculturale a orașului nostru unde trebuie să fie promovate valorile ce susțin unitatea și nu dezbinarea.

Ne exprimăm, de asemenea, speranţa că mai sus menţionata casă de arhitectură, va înţelege, într-un final, că, din raţiuni de respect reciproc, este cu neputinţă ca unele statui să rămână sus… pe soclul lor, iar altele jos… una cu pământul, pentru a fi la discreţia tuturor îmbrăţişărilor cordiale pe care, eventual, le-ar putea oferi, cu generozitate, turiştii care vizitează Clujul în această perioadă plină de evenimente frumoase ce oferă notorietate oraşului nostru.

În speranţa revenirii la normalitate, aşa cum se întâmplă în orice oraş civilizat din Uniunea Europeană, unde toleranţa, incluziunea şi respectul reciproc sunt valori ce nu se discută, ci se afirmă, aşteptăm, cu interes, soluţionarea corectă a acestei situaţii care ne preocupă pe cei mai mulţi dintre noi!

Citește și: Fostul cameraman al lui Boc construiește un duplex în locul unei case fantomă deținută de un funcționar de la OCPI Cluj

3 COMENTARII

  1. Boc e vandut ungurilor de peste 15 ani. Cosasul are nevoie de voturile lor, astfel ca le face toate poftele, lovind in istoria si simbolurile poporului roman.

  2. D-le Bolovan ,v-a adresati cu prea multa ingaduita primarului Boc, acesta are o singura calitate stie sa bata din gura aiurea , sa minta si perde intentionat problemele esentiale, sau nu le intelege, sau nu-l intereseaza. Un om mic de nimic, asta-i Boc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.