Compania clujeană Fortech, fondată de antreprenorul clujean Călin Văduva, a fost cumpărată de GlobalLogic Inc., o companie a grupului japonez Hitachi.

 Conform acordului, Fortech va continua să funcționeze cu conducerea și personalul existent ca filială deținută integral de GlobalLogic. Tranzacția este supusă aprobărilor obișnuite de reglementare și se așteaptă să se încheie până la sfârșitul trimestrului IV calendaristic, 2022.

„Fortech este o firmă de top, cu o experiență dovedită și specializare în tehnologia necesară pentru evoluția digitală”, a declarat Nitesh Banga, președinte și CEO, GlobalLogic. „Această achiziție va spori și mai mult prezența GlobalLogic în Europa și va accelera accesul nostru la bogăția de talente tehnice din România; ea va înarma Fortech cu resursele și sprijinul puternic al GlobalLogic și Hitachi. Suntem încântați să urăm bun venit Fortech și oamenilor săi talentați în familia GlobalLogic”.

Fortech este una dintre cele mai mari companii dezvoltatoare de software din România, recunoscută în mod repetat în topurile Deloitte sau EY. Cu peste 1.100 de angajați, compania din Cluj își desfășoară activitatea în patru orașe din România.

Fortech oferă o gamă completă de servicii software la comandă în domenii precum Finanțe, Sănătate, Automobile, Producție, eCommerce, IoT și Cloud. Modelul de afaceri al companiei este de a dezvolta parteneriate nearshore dedicate, construind echipe pentru nevoile pe termen lung ale clienților. Din 2003, sute de clienți au ales Fortech, printre care T-Systems, Swisscom, Symantec, Pfizer și Renault.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.