Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat în cursul acestei săptămâni că polițiștii români se vor desparte de pistoalele Carpați și vor primi arme Beretta. Contractul, în valoare de peste 40 de milioane de lei, a fost atribuit fără licitație companiei de stat Romarm. Însă, în spatele acestei afaceri este firma italiană Interarm Impex, reprezentantul în România al producătorului italian de armament. Acționarii firmei au legături cu camarila din spatele lui Liviu Dragnea.
Cu o zi înainte de expirarea stării de urgență, Inspectoratul General al Poliției Române a atribuit, fără licitație, un contract de peste 40 de milioane de lei, fără TVA, pentru achiziția de pistoale Beretta care vor intra în dotarea polițiștilor din România. Contractul a fost încheiat cu firma de stat Romarm.
Motivul pentru care nu a fost organizată o licitație a fost invocarea unei situații de ”extremă urgență determinată de evenimente care nu puteau fi prevăzute de către autoritatea contractantă și în conformitate cu condițiile stricte prevăzute de directivă”, arată IGPR, fără a da vreo explicație concretă în legătură cu această măsură.
Pentru atribuirea acestui contract a fost nevoie de avizul CSAT-ului, însă nici în cadrul documentului respectiv nu a fost specificat gradul de urgență.
„Dispozițiile cu caracter restrictiv prevăzute în ordonanțele militare au antrenat în mod natural tensiuni sociale în rândul populației creând premisele unor conflicte de natură să afecteze climatul de ordine publică. (…) În acest sens menționăm evenimentele înregistrate în perioada sărbătorilor pascale (…) în care grupuri de persoane au recurs la amenințări și violență împotriva forțelor de ordine, în multe din aceste situații fiind pusă în pericol integritatea fizică a personalului MAI. (…) Un alt factor de risc este reprezentat de degenerarea unor situații conflictuale preexistente sau reducerea temporară a activității în anumite sectoare economice, premise care favorizează în mod direct și indirect fenomenul criminogen” se arată în raportul nr. DSN/673/29.04.2020 depus de MAI la Administrația Prezidențială.
Însă, compania de stat Romarm nu produce pistoale Beretta, dar are o relație comercială cu firma Interarms Impex.
Societatea este administrată de Andrea Barsanti, care este acționar cu 50% din companie, alături de Nusco Michele (35%) și de Meuli Nicola (15%). Pentru anul 2018, societatea a declarat o cifră de afaceri de peste 4 milioane de lei și 5 angajați.
Anul trecut, societatea a încheiat cu o fabrica de armament Uzina Mecanică Sadu contracte de aproximativ 15 milioane de lei. În această primăvară, firma controlată de italieni a vândut companiei Romarm o linie de producție a măștilor de protecție. Însă, inițial, cei de la Romarm nu au fost în stare să facă vreo mască pentru că nu au putut citi manualul de utilizare al liniei de producție care era scris în limba engleză. Această afacere a costat statul aproximativ un milion de euro!
”Nu a fost o alegere fericită de a pune o fabrică de măști, unde se produc produse speciale. Ei s-au găsit aruncați așa. Sunt oameni care au o vârstă deci vârsta medie cred că e peste 50 de ani, din două tururi de oameni cred că e unul singur care vorbește engleza, da? Și când mașinile toate sunt în engleză, manuale mașinilor toate sunt în engleză. Tot e în engleză”, declara Ricardo Barsanti, unul dintre reprezentanții societății.
Pe de altă parte, cei de la Romarm spun că linia de producție s-a defectat la scurt timp după ce a fost pusă în folosință.
Pe-o mână cu Dragnea
Riccardo Barsanti este și reprezentantul oficial al firmei italiene Fincantieri în România, societate care a fost interesată de contractul prin care statul român dorea să cumpere nave tip corvete. Chiar dacă este implicat în afacerile cu armament, omul de afaceri italian a cumpărat o firmă de construcții de la fiul Flaviei Teodosiu, avocata care îl reprezintă pe Liviu Dragnea. Este vorba de societatea firma Berkeley Square Construction SRL, înființată în noiembrie 2017 de către fiul avocatei, Flavius-Victor Teodosiu-Stupcanu.
Documentația pregătită în weekend
Pe de altă, societatea comercială Transcarpat Sportours Internațional S.R.L. a contestat la CNSC modalitatea în IGPR a dat contractul pentru pistoalele Beretta.
Potrivit contestației, firma cere suspendarea deciziei IGPR de încheiere a acordului-cadru și a atribuirii contractelor subsecvente pentru Lotul nr.1, in conformitate cu prevederile art. 22 din Legea 101/2016, până la adoptarea măsurilor ce asigură respectarea prevederilor legale în domeniul achiziţiilor publice, pentru a evita producerea unei pagube iminente în detrimentul legalității procedurii de achiziţie şi pentru a asigura respectarea principiului utilizării eficiente a fondurilor publice, precum şi pentru a evita derularea unui proces de atribuire ce este afectat de abateri legislative.
”În fapt, la data de 08.05.2020, orele 20.36, IGPR ne transmite invitația de participare la NFPAP, având dată de depunere a ofertelor 11.05.2020, orele 15.00. Deci, procedura a avut termen de pregătire a ofertelor 2 zile nelucrătoare, respectiv zilele de sâmbătă și duminică, iar în ziua de luni nu se mai putea pregăti oferta în mod serios fiind necesară obținerea certificatelor fiscale, a cazierelor judiciare, etc. Precizăm că ziua de luni 11.05.2020 era o zi cu circulație restricționată a persoanelor, aflată sub imperiul stării de urgență. 3 Acesta este un prim motiv al încălcării principiilor fundamentale ale achizițiilor publice, deoarece a afectat concurența reală din procedură”, se arată în contestația depusă.
Sindicaliștii din cadrul IGPR spun că așteaptă înnoirea armamentului din dotare de ani buni!
După nenumărate sesizări ale organizațiilor sindicale asupra necesității îmbunătățirii mijloacelor din dotare, dar mai ales a armamentului, Inspectoratul General al Poliției Române, după mai bine de 46 de ani, a reușit să demareze procedura de achiziție a unui număr de 25.000 de pistoale de calibru 9 x 19 mm și 1.000.000 de cartușe la prețuri rezonabile, respectiv 1.630 de lei/pistol și 0,75 bani/ cartuș, pentru dotarea exclusivă a polițiștilor de ordine publică și rutieră. Spre deosebire de pistolul Carpați fabricat în 1974 în al cărui încărcător încăpeau doar 6 cartușe de calibru 7,65 mm, noul pistol Beretta PX 4 cu un calibru de 9 x 19 mm va avea o magazie în care vor încăpea 15 cartușe, înregistrând astfel un progres enorm, întrucât nu de puține ori colegii noștri au rămas fără gloanțe atunci când trăgeau în pneurile autoturismelor folosite la comiterea de infracțiuni, în urmărirea cărora se aflau.
„Astăzi am avut un eveniment important pentru Poliţia Română, un moment, dacă pot să spun aşa, de răscruce în evoluţia activităţii Poliţiei Naţionale, în special a celei de Ordine Publică şi a Poliţiei Rutiere, pentru că iată, după mulţi zeci de ani, începând de astăzi, Poliţia Naţională se dotează cu armament nou, cu pistoale Beretta de ultimă generaţie, care sunt şi vor fi asamblate în România, la Romarm, la un preţ excelent, jumătate din preţul pieţei comerciale (…)”, a declarat ministerul Marcel Vela.
Fantastic cum toate drumurile coruptiei duc cumva tot spre PSD…