Consilierii locali clujeni vor supune la vot astăzi încetarea asocierii dintre CL şi Iulius Mall cu privire la administrarea comună a lacurilor din cartierul Gheorgheni. Asocierea s-a realizat în anul 2008 pentru lacul în suprafaţă de 53.120 mp, dar contractul nu a fost semnat de părţi. Municipalitatea a invitat în repetate rânduri pe reprezentanţii Iulius Mall la semnarea contractului, dar aceştia au refuzat de fiecare dată motivând că situaţia terenului este neclară, lacul care face obiectul asocierii fiind revendicat. Totuşi, respectiva cerere de revendicare a fost respinsă, existând în acest sens o hotărâre definitivă şi irevocabilă. Dacă hotărârea va fi adoptată lacul din Gheorgheni va trece în administrarea exclusivă a Primăriei municipiului Cluj-Napoca.

Simona Curcian

1 COMENTARIU

  1. Iulius Mall nu a făcut nimic pentru lac!

    Ba mai mult, a acoperit cu beton o mare parte din spaţiul verde dinspre sudul lacului.

    A transformat un spaţiu verde într-un peisaj dezolant, o pista de beton imensă.

    Sunt curios ce are de spus Consiliul Local despre asta:

    Pe acea pista se organizează aproape în fiecare noapte, după orele 22:30, curse de maşini extrem de galăgioase. Practic locuitorii din zonă sunt terorizaţi de scrâşnete de frâne şi motoarele supra turate ale drifterilor.

    Aceste curse nocturne, intră în contractul cu Iulius Mall?

    Propun Consiliului Judeţean, ca analizând aceste nereguli, precum şi grava perturbare a liniştii pe timp de noapte într-o zonă rezidenţială, să rezilieze şi contractul privind terenul din jurul lacului.

    Să fie scos betonul şi să fie redat terenul naturii, să fie plantaţi înapoi toţi arborii tăiaţi.

    Trecerea lacului la RADP este un câştig pentru locuitorii din zonă, pentru mediul înconjurător.

    Sperăm ca recuperarea zonei să nu se oprească numai la recuperarea lacului.

    Mediul înconjurător este patrimoniul comunităţii. Nu trebuie să încapă pe alte mâini.

    Iulius să se ocupe mall-ul lor. Au multe de făcut acolo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.