Aurelia Cristea, Toma Rus, Augusta Bora Stir şi alţi “locotenenţi” de-ai lui Adrian Ivan vor rămâne pe dinafară din acest an universitar. Dacă până acum mulţi s-au fălit cu titlul de profesor asociat la UBB şi au profitat de o asemenea carte de vizita, Adrian Ivan şi alţi oameni care şi-au făcut spate pe seama universităţii nu mai pot să facă acest lucru de anul viitor. Rectorul Pop a spus că de acum încolo se va ocupa mai mult de aplicare regulilor universitare.

Aurelia Cristea este deputat social-democrat şi unul dintre oamenii aduşi de către Adrian Ivan la Facultatea de Istorie. Ea şi-a trecut pe CV “profesor asociat” la UBB, deşi dumneaei nu are niciun articol de cercetare publicat în vreo revista internaţională. Suntem curioşi cum a reuşit să îndeplinească criteriile ISI.

”Este o regulă şi vrem să o respectăm mai strict în sensul că şi profesorii asociaţi trebuie să fie cadre didactice, să aibă absolvit modulul pedagogic şi să fie predat. Este un lucru curent. Ea a fost reiterată. Se întâmplă câteodată că reguli formulate mai demult se pierd şi vrem să respectăm statutul acestei universităţi care este până la urmă cea mai mare şi cea mai prestigioasă din România şi să îi respectăm rangul.

Lucrăm până la începutul săptămânii viitoare (n.r. această săptămână), trebuie să avem toate documentele pentru ca numai acei profesori care merită să fie acceptaţi.

Fiecare colaborator poate fi încadrat pe postul de asistent, lector, conferenţiar sau chiar profesor. Ei trebuie să îndeplinească condiţiile care ţin de universitatea noastră.

Desigur, dacă gradul o cere trebuie să aibă lucrări publicate în reviste de specialitate”, arată rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Ioan Aurel Pop.

 

Securiştii de la Studii de Securitate

Adrian Ivan a adunat o cloacă de securişti la masteratul intitulat Studii de Securitate de la Universitatea Babeş-Bolyai. Actualii conducători ai universităţii dau vina pe autonomia universitară şi nu pot să îi facă nimic pentru a nu-i ştirbi libertatea academică. Iţele dintre aceşti securişti au numitor comun în Justiţia română: procurori, judecători, ofiţeri şi alţi securişti.  Gazeta de Cluj vă prezintă relaţiile oamenilor lui Ivan cu cei care au dorit să îşi asocieze numele cu ei.

 

Vipera de la DGA

Una dintre “proaspetele” achiziţii ale lui Adrian Ivan este Augusta Bora Stir, un ofiţer al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Cluj, care se ocupă de relaţiile publice ale instituţiei. Culmea este că într-un apartament de-al dumneaei situat pe strada Bucium a funcţionat societatea Vipera Models. Dizolvarea societăţii a fost hotărâtă de către judecătorul Maria Hrudei, însăşi soţia şefului DIICOT Cluj, Mircea Hrudei. Putem spune că aceasta este legătura dintre Mircea Hrudei şi DGA Cluj, un organism care ar fi abilitat să se uite la procurorul şef în ogradă. Numeroase dosare ale lui Hrudei s-au finalizat cu achitarea, dar relaţiile acestuia îl salvează întotdeauna. Firma Vipera Models este deţinută de către Flaviu Georgian Lazăr.  Firma nu a avut activitate şi pare a fi o firmă fantomă întocmită aparent pentru a acoperi şmecheriile poliţiştilor.

 

Toma Rus, ilegal non-stop

Toma Rus, fostul secretar de stat în Ministerul de Interne şi fost şef al BCCO Cluj, are un CV plin de dosare penale şi cercetări ale procurorilor. Ultima speţă în cazul său a fost că a încercat să ţepuiască Finanţele clujene, pe care le-a tergiversat în justiţie pentru o datorie pe care o avea de plătit la stat. Rus a fost cercetat penal atât de ANI, DNA, dar şi pentru fapte de şantaj. Singura victorie a autorităţilor împotriva sa a fost cea a DGFP Cluj, care au reuşit să îşi recupereze datoria faţă de fostul miliţian. Refugiul său în cadrul UBB este o ruşine la adresa universităţii, fapt care nu le convine multor intelectuali. Dar cum aceştia nu reuşesc să facă altceva decât să stea cu mâna în sân, iar conducerea UBB ridică din umeri, situaţia va rămâne neschimbată cât timp Adrian Ivan are nevoie de protecţie şi are mână liberă în interiorul instituţiei de învăţământ superior.

Cristian Găzdac, cel care a renunţat la candidatura la şefia Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din cauza unui şantaj al lui Marius Oprea, este un alt nume “celebru” adus la Studii de Securitate.

 

Abraham, colaborator al Securităţii

Un alt profesor de la Studii de Securitate este securist cu acte în regulă în persoana lui Pavel Abraham.  În anii ’70-’80, Pavel Abraham a deţinut funcţiile de ofiţer specialist şi ofiţer instructor principal în Direcţia cadre şi învăţământ din MI (prin Decretul Prezidenţial nr. 311 din 21 decembrie 1977, locotenentului major de securitate Pavel V. Abraham, i s-a conferit Medalia „Meritul Militar”, clasa a II-a, pentru „5 de ani vechime în cadrele permanente ale Ministerului de Interne”), arată jurnalistul Andrei Bădin pe blogul badin.ro. Menţionăm că Abraham a fost avansat la gradul de maior de securitate printr-un Decret Prezidenţial din 23 august 1985 emis cu ocazia Zilei Naţionale a RSR.

 

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.