Putin vrea Kievul deoarece Kievul înseamnă legitimitate istorică. Putin vrea Kievul pentru a crea o arie demilitarizată între Rusia şi Occident. Putin vrea Kievul fiindcă Crimeea nu-i ajunge. Sunt spuse la fel de adevărate precum cenzurile din ultimele săptămâni. Sunt astfel şi firmituri care nu astâmpără foamea. Unii spun că miza războiului din Ucraina este de fapt în Africa1. De început însă, să vedem „desenul” din Est încercat de duşmanii lui Putin.

Cele trei mări

„Iniţiativa celor trei mări” este un termen care apare şi dispare periodic de vreun deceniu2. Înseamnă un triunghi, oblăduit de Washington (+ NATO), cu vârfurile pe Marea Adriatică, Marea Neagră şi Marea Baltică şi cu baza pe Marea Egee. Atât fidelii lui Obama, cât şi cei a lui Trump3 au îmbrăţisat cu fereală ideea. La fel şi Bucureştiul4, dornic de răsplată (de la Bucureşti au fost trimise în 2008 invitaţiile de aderare la NATO către Georgia şi Ucraina). 

Reţinerile sunt fireşti. „Iniţiativa celor trei mări” este o mare casă (albă) a poporului ridicată pe stâlpii lui Zorba Grecul (Pireu-l este ţinut de chinezi, iar Thessalonik-ul de ruşi). Ea înglobează în sud vechea balanţă a puterii ţinută de două „tiranii temperate”: Iugoslavia titoistă şi Turcia kemalistă5. Astăzi, ambele nu mai există, iar autorii distrugerii lor se cunosc. De data aceasta nu este vorba de Putin. În schimb, originea „desenului” vine din vremurile în care Putin îşi caută legimitatea moscovită prin Rusia kieveană6.

Alexandru Simon, În jurul Carpaţilor. Formele şi realităţile genezei statale româneşt [lucrare de licenţă (Universitatea BabeşBolyai, Facultatea de Istorie şi Filosofie)] (Cluj-Napoca, 2002), p. 104.

În anul 1000, trei imperii uneau cele trei mări: în vest, Imperiul German (ottonian), în sud, Imperiul Bizantin, în est, Rusia kieveană. De-a lungul istoriei, latura de sud, „preluată” de Imperiul Otoman, a fost cea mai puţin mobilă. De aici, impresia unei confruntări între Est şi Vest pentru teritoriile numite acum Croaţia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia şi România (Austria, Bulgaria ori Serbia au fost în primul rând părţi ale laturilor imperiale). Astăzi, se cunosc noile nume ale două dintre cele trei laturi (Uniunea Europeană şi Rusia moscovită). Numele dorit pentru cea de a treia latură, de sud, poate fi bănuit: de la Deveselu la Kogălniceanu.

Greed is <not> good

De-a lungul timpului, laturile imperiale s-au mişcat. Consecinţele au fost în general dezastroase. Ultima oară, mişcarea dinspre vest spre est a purtat un nume: Stalingrad. Mişcarea dinspre est spre vest a luat mai multe nume: Potemkin, Aurora, Anastasia şi Lenin. Poate şi de aceea Putin nu pricepe. Sub otomani, latura de sud a urcat pe Dunăre, făcând din Buda paşalâc, Aceasta a dus la corupţie şi la falimentul Istanbului (ocuparea Crimeii de către Înalta Poartă a fost de fapt o „preluare ostilă” a Hoardei de Aur, cu mult înainte ca vreun cazac să apără în istorie). Nu doar laturile s-au mişcat.

Şi din interiorul triunghiul, vise de mărire au fost făruite. Amintim doar cazul României. Pe baza manualului întocmit după cel de Al Doilea Război Balcanic de către generalul Petre V. Năsturel, care-i măcelărise pe ţăranii din Oltenia la 19077, Carol I trebuia să cucerească Bosforul. Regele României era urmaşul de drept al împăraţilor bizantini8. Ceea ce a urmat se cunoaşte. România a intrat în Primul Război Mondial cu minte puţină şi arme puţine.

Asemenea vise de mărire pot fi însă socotite tot „produse” ale celor trei laturi imperiale. Împreună, cele trei au format un sistem de presiune, un sistem în care „moleculele” statale s-au ciocnit ca într-o mişcare browniană. Au rezultat fragmentări teritoriale şi frecvente modificări ale graniţelor.

Alexandru Simon,Pefecţiunea etnică: transferurile de populaţie în Europa-Central Răsăriteană [lucrare de masterat (Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Istorie şi Filosofie)] (Cluj-Napoca, 2003), p. 34.

Secolul al XX-lea a fost mai mult decât elocvent în această privinţă. Şi din acest motiv, în 2022, Harkov-ul şi Donbas-ul ar trebui priviţi cu alţi ochi.

Aliaţi („contra naturii”) între imperii

În chip firesc, cei dintre imperii au căutat soluţii ca să reziste, cumva, dar împreună. Cine crede că vreodată laturile imperiale, de vest, est ori sud, au fost sincer iubite între cele trei mări se înşeală. De aceea, după 1918-1920, România Mare şi-a dorit „Mica Antantă” şi chiar „Înţelegerea Balcanică”. Ideea era sensibil mai veche şi niţeluş cam maghiară (după „standarde”).

A fost prima dată „grupul de la Visegrád”, format sub Carol-Robert (1335). Orice asemănare cu ultimii ani este pur accidentală. Fiul lui Carol-Robert, Ludovic I cel Mare a unit cele trei mări, cel puţin nominal şi măcar pentru vreo cinci ani. Pe urmele sale, Jagiellonii (lituanieni la origine, care se înstăpâniseră în Polonia) au încercat şi chiar au ţinut Cracovia, Praga şi Buda. Habsburgii nu au reuşit vreodată aceasta. Din acest motiv şi pentru că atâta putere nu putea fi concentrată într-o singură Casă, Veneţia a venit cu o altă soluţie9 (este demn de reţinut că prietenii interesaţi ai „ţărişoarelor” dintre mări nu au venit din rândul vecinilor, ci de la o distanţă mai mare).

La Ungaria (al cărei rege domnea şi peste Boemia, i.e. Cehia) şi Polonia, Veneţia (fără echivalent în zilele noastre) a adăugat Dacia şi Croaţia, supuse altminteri Ungariei sau şi Poloniei. Erau „jucările” favoriţilor Veneţiei, dar şi ai Casei de Habsburg (mai mult decât OMV-ul de astăzi): Ştefan cel Mare al Moldovei, cuscrul lui Ivan cel Mare al Moscovei, şi Ioan Corvin, ducele Croaţiei, fiul lui Matia Corvin10. Asocierea Ungaria, Polonia, Dacia şi Croaţia a rezistat trei decenii până când urmările bătăliei de la Mohács (1526) i-au pus capăt. „Anticorupţia” adusă în grabă de Reformă a şters apoi urmele.

Huntington „és barátok”

Privite din afară, toate acestea primesc o denumire unificatoare: „o mare varză”. Desfacerea „verzei” a fost ca urmare privită şi drept o „necesitate” imperială. Cel mai cunoscut poate exemplu de după 1989 a venit la vremea distrugerii balanţei dintre Iugoslavia „lui Tito” şi Turcia „lui Kemal”. Din nou, lumea s-a uitat la dreapta (est), la stânga (vest), dar nu în jos (sud).

În 1996, politologul Samuel P. Huntington11 „a tras” o linie între cele trei mări (din acest punct de vedere, iniţiativa de mai apoi a celor trei mări a fost o gură de aer). În cazul României, linia echivala cu graniţa aşezată pe Carpaţi, un gând la care destui încă freamătă a plăcere. Cum-necum, sudul balcanic (atât de hulit) ne-a salvat prin distrugerea sa (la care am pus şi noi umărul). Astăzi, România este în NATO şi în UE şi nu – în cel mai bun caz – o sumă federală de vreo patru republici (a se vedea „viitorul” Ucrainei).

https://paultumanian.files.wordpress.com/2014/11/linia-lui-huntington.jpg

„Linia Huntington” nu a dispărut însă. S-a adaptat, fie şi numai pentru că ea corespundea şi intereselor Moscovei12. Ea genera o zonă demilitarizată, bucăţită, între ea şi NATO (cât priveşte UE, avem vorba doamnei Nuland). O versiune recentă a „liniei”, generată în toamna anului trecut (2021)13, pe când Putin „îşi făcea încălzirea”, ne arată un câmp presărat cu poli culturali divergenţi. Adică, fie un „no man’s land”, fie o linie de tensiune între lumi. 

Deoarece noul design îi aparţine unei distinse profesoare franceze (Marie-Madeleine de Cevins), lansată în lumea academică în 1989, la Szeged14, pe tema istoriei României, înclinăm mai degrabă spre cea de a doua variantă. Aceasta ne readuce la oile noastre, ale ciobanilor valahi (într-un caz ideal).

„Şi noi belgienii?”

Cu ochii în telefone (mai mult decât în televizoare), privim cum Zelenski („Vladimir al II-lea”) îl înfruntă pe Putin („Vladimir I”). Ne uităm mai mult la acest spectacol (deoarece acesta şi este: un spectacol al morţii), decât la refugiaţi şi mai ales la cei care nu au izbutit să iasă din Ucraina. Ca pe harta celor trei mări, ne uităm în două direcţii şi uităm de a treia. A treia direcţie este pacea. Mai devreme, mai târziu, ea va veni. Va veni şi asupra noastră.

În bună măsură, ar trebui să ne temem mai mult de ce se va învăţa din acest război decât de războiul în sine. „Desenele geopolitice” de mai sus ne arată şi de ce. Drumul spre iad este pavat cu bune intenţii, după cum se ştie sigur din secolul naţiunilor (al XIX-lea) când această vorbă a apărut pentru întâia oară (alţii spun că o datorăm strămoşilor romani, ai căror păstori am fost). Putin s-a lăcomit în numele Crimeii, pe care destui dintre cei care azi îi vor moartea i-ar fi lăsat-o. Întrebarea este: se vor lăcomi şi duşmanii lui Putin? Rolul – de excepţie – făcut de Zelenski îngăduie (şi) această temere.

Pentru România greul de abia începe. Era oricum pe „locul doi” în lista statelor eşuate de la hotarele imperiilor (lucru pe care, în dispreţul nostru de „mămăligari” faţă de „castraveciori” l-am neglijat, neuitându-ne în jos, în sud, spre Bulgaria, care a navigat – abil15 – între NATO, UE şi Moscova). Până acum, cu puţin noroc, ne-am ţinut bine, oricât de ciudat ar putea suna aceasta pentru destui. Dacă nu uităm (nu ar fi o premieră) că norocul nu ţine loc de stat, ca în vara anului 1940, ar – cam – trebui să rezistăm şi acum.

Alexandru Simon

1. https://spotmedia.ro/stiri/politica/agresiunea-lui-putin-nu-este-despre-ucraina-nu-vrea-rusia-mare-astea-sunt-povesti-ci-un-cutremur-geopolitic-partial-l-a-obtinut-interviu.

2. https://www.mae.ro/node/49437.

3. https://en.wikipedia.org/wiki/Three_Seas_Initiative.

4. https://evz.ro/summit-initiativa-celor-trei-mari-bucuresti.html.

5. https://en.wikipedia.org/wiki/Balkan_Pact_(1953).

6. https://www.dw.com/ro/opinie-putin-scrie-propria-sa-istorie/a-58299550.

7. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cati-tarani-au-fost-ucisi-la-1907-adevarul-despre-inabusirea-in-sange-a-ultimei-mari-rascoale-taranesti-din-europa.

8. https://biblioteca-digitala.ro/reviste/carte/ISSEE/dl.asp?filename=Pippidi-Andrei_Traditia-politica-bizantina-in-tarile-romane-in%20sec-XVI-XVIII_1983.pdf.

9. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/intaiul-rege-roman-al-daciei-crestine-un-proiect-medieval.

10. https://gazetadecluj.ro/primul-si-singurul-rege-al-ungariei-si-al-daciei-al-romaniei/.

11. https://en.wikipedia.org/wiki/Clash_of_Civilizations.

12. https://www.bloomberg.com/news/articles/2021-12-17/russia-demands-nato-return-to-1997-in-security-treaty-proposals.

13. https://sites-recherche.univ-rennes2.fr/tempora/articles/demystifier-leurope-centrale/.

14. https://adoc.pub/marie-madeleine-de-cevins.html.

15. https://www.euractiv.com/section/politics/short_news/bulgaria-will-not-just-be-a-benefactor-of-security-in-ukraine-crisis/.

2 COMENTARII

  1. STATUL este format din „Oameni de Stat”. Statul nu este decat o fictiune, o „persoana juridica”. Care se naste exista si moare.La scara istoriei. Cand sunt „oameni de stat”, avem un stat. Cand acestia lipsesc din varii motive, NU AVEM STAT. Cu consecintele de rigoare…Pacat, azi am fi avut nevoie de Oameni de Stat

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here