electric castle

Jandarmii clujeni au făcut bilanțul primei zile a festivalului Electric Castle la care au participat aproape 4.000 de persoane.

 Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca care au acționat cu  ocazia desfăşurării festivalului Electric Castle au constatat un număr de 8 infracțiuni care vizează încălcări ale Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.       

Polițiștii au luat măsuri ferme pentru a menține un climat de siguranță atât în incinta festivalului, cât și în proximitatea acestuia. Participanții la festival au fost întâmpinați de polițiști de prevenire cu recomandări, sfaturi și experimente menite să ajute la răspândirea gradului de conştientizare cu privire la efectele nocive ale consumului de substanțe interzise și alcool.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și cei din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate au constatat 9 fapte penale care vizează încălcări ale Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. 

Pe linie contravențională, polițiștii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale legislaţiei rutiere în conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002. De asemenea, ca măsuri complementare, au fost reținute 10 permise de conducere. 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Avram Iancu” al județului Cluj a monitorizat tipurile de risc aflate în domeniul de competență pe timpul desfășurării festivalului de muzică și a asigurat răspunsul operativ în cazul situațiilor de urgență. 

Astfel, personalul ISU și SMURD Cluj a acordat prim ajutor calificat și asistență medicală de urgență unui număr de 28 de persoane, nu au fost transportate persoane la unitățile spitalicești, se arată în comunicatul jandarmilor clujeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.