În cursul lunii aprilie al anului în curs, efectivele din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Alexandru Vaida Voevod” Cluj au executat un număr de aproximativ 849 de misiuni la nivelul judeţului. 139 dintre acestea au fost misiuni de asigurare a ordinii publice pe timpul manifestărilor de protest, sportive şi cultural-artistice, în timp ce 477 misiuni de menţinere a ordinii publice atât în mediul urban, cât şi rural din judeţul Cluj, în staţiunile montane şi pe traseele turistice adiacente.
Pe lângă acestea, au mai fost acţiuni de intervenţie (17), acţiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere (163) şi acţiuni executate în cooperare cu alte instituţii (Poliţia, Parchetul, organele silvice, executorii judecătoreşti, I.T.M. Cluj, DIICOT, RENEL), în număr de 53.
În cadrul acţiunilor organizate atât în mod independent, cât şi în colaborare cu efective ale Poliţiei clujene pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional şi contravenţional au fost constatate 20 infracţiuni cu 23 autori reţinuţi.
Au fost aplicate 205 amenzi contravenţionale, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi pentru comerţ ilicit, în valoare de peste 58500 lei, în timp ce 167 de persoane au fost sancţionate cu avertisment scris.