Potrivit unui comunicat, unul dintre cei implicați într-o bătaie în fața scenei de la Untold este lucrează în cadrul jandarmeriei clujene, dar în momentul altercației se afla în afara orelor de serviciu. Bătaia a avut loc chiar sub privirile DJ-ului David Guetta, care lauda la edițiile anterioare festivalul.
Mai mulți spectatori și-au împărțit pumni și palme, după cum se vede în imaginile postate de mai mulţi utilizatori pe reţelele sociale. Polițişti au declarat că nu au primit nicio plângere legată de acest conflict, cu toate acestea au deschis o anchetă.
Potrivit unor surse, în bătaia de la scenã a fost implicat un jandarm în civil și un angajat de la securitate, arată clujlive.ro
„În urma verificărilor nu a fost identificată vreo sesizare cu privire la incidentul din imagini, iar până în prezent nu s-au formulat plângeri„, se arată în comunicatul Poliției.
Din fericire, altercația s-a încheiat rapid şi nu au existat persoane vătămate.
”Cu privire la implicarea unui jandarm, aflat în timpul liber, într-o altercație în incinta stadionului “Cluj Arena”, facem următoarele precizări:
În această dimineață, în jurul orei 03:00, a avut loc o altercație verbală între un participant la festival și un agent de pază. Ulterior, participantul la festival a fost scos în afara Arenei, de către agenții de pază.
Imediat după producerea evenimentului, s-au efectuat verificări, în urma cărora a reieșit faptul că participantul la festival este un jandarm, aflat în timpul liber.
Având în vedere acest aspect, conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj a dispus verificări, pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.
De asemenea, precizăm faptul că, în cursul acestei zile, jandarmul, aflat în timpul liber, a depus plângere prealabilă, cu privire la acest incident, la IPJ Cluj.
Facem precizarea că, în spațiul public, au fost difuzate imagini cu o altă altercație, din interiorul festivalului, pentru care, deja, la nivelul IPJ Cluj au fost demarate verificări din oficiu.
Foarte important de menționat este faptul că sunt două incidente distincte”, a transmis duminică seara Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca.
Activitățile de prevenire antidrog au continuat și în cea de-a treia zi de festival, aproximativ 4.500 de persoane fiind informate despre prevenirea și reducerea riscurilor asociate consumului de droguri.
Sursa video bzc.ro