Vineri, Jeffrey D. Sachs va efectua o vizită la Cluj, unde se va întâlni cu studenţii şi profesorii Facultăţii de Geografie şi ai Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş – Bolyai, context în care Universitatea îi va acorda titlul academic de Doctor Honoris Causa.

Jeffrey D. Sachs, Laszlo Borbely şi o echipă de experţi din cadrul departamentului vor avea o întrevedere cu ministrul Finanţelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici.
Programul economistului Jeffrey D. Sachs va include şi o întâlnire cu studenţii şi conducerea Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

„Vizita domnului Jeffrey Sachs poartă o deosebită importanţă pentru România şi mai ales pentru contextul dezvoltării durabile. Este important ca în această misiune, pe care Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă şi-a asumat-o, să avem susţinerea unor actori de calibru internaţional, aşa cum este domnul Sachs”, a declarat Borbely Laszlo, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.