Sătenii din localităţile clujene Panticeu şi Recea Cristur spun că persoanele din spatele afacerii cu bizoni din zonă au început să împrejmuiască terenurile folosite pentru păşunatul animalelor. Plângerile oamenilor sunt susţinute şi de oficiali din cadrul Primăriei Panticeu, care spun că tatăl lui Toma Rus, care este şeful unui composesorat din zonă, încearcă să răscumpere terenurile respective. În afacere este implicat şi Alin Constantin Jeican, fiul fostului preşedinte-director general al BT Asigurări şi unul dintre fondatorii grupului bancar Banca Transilvania.

Gazeta de Cluj a dezvăluit că în zona Panticeu şi Recea Cristur se dezvoltă două afaceri: o fermă de bizoni şi un spaţiu amenajat pentru vânătoare. Afacerea este susţinută de un grup de oameni de afaceri reprezentaţi de Alin Constantin Jeican, un tânăr afacerist cu relaţii în cadrul grupului Banca Transilvania, şi de Toma Rus, care a ocupat funcţiile de şef al BCCO Cluj şi secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne.

Dacă afacerea fermei de bizoni a fost inaugurată odată cu inaugurarea pistei de la aeroportul clujean, la ţarcul de vânătoare încă se lucrează. Însă, oamenii din zonă, în special cei din comuna Panticeu, sunt nemulţumiţi de faptul că o parte din terenurile care urmează să fie împrejmuite aparţin comunităţii locale şi sunt folosite pentru păşunatul animalelor. De asemenea, conform localnicilor, o parte din terenurile care urmează să fie îngrădite ar aparţine unor persoane care au decedat, iar ele au fost ocupate fără ca urmaşii proprietarilor de drept să li se ceară încuviinţarea.

“Problema e că nu mai avem unde să mergem cu oile. Au venit ăştia de la ferma de bizoni, au bătut ţăruşi şi urmează să împrejmuiască terenurile care aparţin oamenilor şi sunt ale composesoratului. Şeful composesoratului este tatăl lui Toma Rus şi acum umblă cu bani pe la oamenii din comună ca să le dea pentru că le folosesc terenurile. Au luat terenuri şi care aparţineau unor proprietari care sunt morţi şi acum umblă pe la urmaşi cu bani să nu mai aibă pretenţii”, spune unul dintre ciobanii din Panticeu.

 

Afaceri păguboase

Această situaţie este susţinută şi de unul dintre oficialii Primăriei Panticeu, care confirmă ceea ce spune ciobanul.

“La noi încă nu s-au dat terenuri, dar ştiu că se încearcă preluarea lor. Şi în Recea, chiar dacă nu sunt mulţi oameni de acord cu ce se face acolo cu terenurile, investiţia s-a făcut. Ştiu că în Panticeu umblă cei de la composesorat cu vreo 300 de milioane de lei (30.000 de RON, n. red.) ca să le dea la oameni, să îi despăgubească pentru terenurile unde vor să facă ţarcurile de vânătoare. Vor să populeze cu lupi, urşi şi naiba mai ştie ce! Au venit şi la mine pentru teren da’ n-am acceptat! Păi cum să accept, că doar dacă, să zicem, eu primesc subvenţie de 600 de lei pe hectar, vin ei şi-mi oferă 200 de lei, cum să accept o afacere de asta!”, spune unul dintre angajaţii Primăriei Panticeu.

 

Bizoni cu stea în frunte

Zvonurile despre această afacere au apărut când Alin Constantin Jeican, un tânăr afacerist clujean, a început să facă lobby în diferite publicaţii locale pentru ferma de bizoni. La data respectivă, Jeican anunţa că, împreună cu doi germani, are de gând să facă în Recea Cristur, pe o suprafaţă de 500 de hectare un “complex unic în Europa”. În cadrul BT Bizon Ranch, Jeican promitea că se vor creşte bizoni, se va amenaja un safari parc, o crescătorie de sturioni, spaţii de cazare, restaurant şi, în general un loc unde se va putea vâna. Autoprezentat drept “managerul viitorului complex”, Constantin Jeican, “un tânăr clujean cu studii  de drept comercial la Viena” se poate mândri şi cu tatăl lui, fost preşedintele-director general al BT Asigurări şi unul dintre fondatorii grupului bancar. În acelaşi material publicitar, primarul din Recea Cristur, Alexandru Rus, în stilul neaoş îl asigura pe tânărul cu studii la Viena de tot sprijinul pe care el şi membrii comunităţii îl pot oferi.

Chiar dacă aceste declaraţii au fost făcute astă vară, SC BT WILD RANCH SRL a fost înfiinţată recent, în data de 18.10.2012, după ce persoanele din spatele afacerii s-au asigurat că vor, într-adevăr, sprijinul total al autorităţilor.

 

Localităţi pline de “ruşi”

Alexandru Rus, primarul comunei Recea Cristur, este unul dintre cei mai vechi liberali din Cluj, însă la un moment dat el a fost dat afară din partid. De asemenea, el a generat în urmă câţiva ani o situaţie atipică pentru România. A “pierdut” un automobil pe care primăria din Recea Cristur îl primise drept donaţie din Franţa. În 2005, autoturismul a fost trecut în inventarul şcolii, iar de acolo maşina a fost pur şi simplu radiată şi a dispărut. Primarul din comună beneficiază de sprijinul lui Toma Rus, fostul şef al BCCO Cluj şi fost subsecretar de stat, acum ieşit la pensie. În privinţa lui Rus, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a solicitat efectuarea de cercetări cu privire la un posibil fals în declaraţii, aparţinând fostului subsecretar de stat de la Interne. ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru efectuarea acestor cercetări, după ce, în februarie anul trecut, Asociaţia 22 Decembrie Baia Mare a sesizat, la rândul său, Agenţia, cu privire la posibila nerespectare de către Toma Rus a dispoziţiilor legale referitoare la completarea şi depunerea declaraţiilor de avere din perioada 2004-2008. În final, Toma Rus a fost găsit nevinovat de toate acuzaţiile care i s-au adus.

 

Afaceri cu nepoţi

Alin Constantin Jeican este fiul lui Miron Constantin Jeican, unul dintre fondatorii Băncii Transilvania, grup bancar cunoscut ca fiind una dintre cele mai mari afaceri ale liberalilor clujeni. Jeican Constantin Miron este partener de afaceri, în cadrul SAI Glob Invest, cu POP IOSIF, CENAN BITA ILIE, SILAGHI CLAUDIU EUGEN IULIU sau BLAJ WALTER GHEORGHE.

Alin, fiul fondatorului BT, este patronul societăţii INDIAN SUMMER BISON RANCH SRL, partener de afaceri cu un austriac în cadrul ECC ECOCARE SRL, asociat în cadrul PJ CONSULTING SRL. De asemenea, Alin Jeican figurează ca partener cu PRIGOANĂ ADEL DANIEL, nepotul lui Silviu Prigoană, în cadrul firmei în insolvenţă HC MEDIA SRL.

 

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.