Sărbătoare mare, la Jimbolia, unde vineri au fost marcați 100 de ani de la alipirea de România, în 10 aprilie 1924. Evenimentele au început cu reconstituirea momentului istoric, când autoritățile române au predat drapelul României primarului de atunci. După ce primarul Darius Postelnicu a preluat drapelul aniversar de la președintele CJ Timiș, Alin Nica, alaiul a plecat din fața gării spre centrul Jimboliei.
Oficialitățile și oaspeții, în frunte cu 100 de copii îmbrăcați în costume populare ale celor trei naționalități, român, german și maghiar, și fanfară, au străbătut distanța pe jos, așa cum a fost și în urmă cu 100 de ani.
Momentul festiv al Centenarului s-a desfășurat în piațeta Sfântul Florian.
Înainte de primul Război Mondial, Jimbolia era parte din monarhia Austro-Ungară, iar apoi, vreme de şase ani, din 1918 până în 1924, oraşul se afla în graniţele Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor – viitoarea Iugoslavia. În urma unor negocieri care au avut loc între români și sârbi, la Belgrad avea să se semneze un nou protocol de delimitare a frontierei comune.
Puțini știu că românii, în 1924, ar fi vrut în schimb de la sârbi un oraș locuit de români, iar pentru Jimbolia nu a fost o bucurie prea mare, acesta fiind locuită în mare parte de germani. De altfel, Alfred Simonis, președintele Camerei Deputaților, și-a început discursul cu un citat dintr-un ziar apărut în urmă cu un secol, în vechiul regat.
„Noi nu am avut simpatie pentru a prelua Jimbolia. Rolul nostru era, dacă era să facem schimb, să dăm comune cu populație sârbă și să cerem în schimb comune românești. Se vede că altele au fost interesele guvernului și membrilor din comisiune, că, joi, am preluat Jimbolia. Am încheiat citatul. Așa scriau ziarele vremii din vechiul regat, în aprilie 1924”, a citat Simonis.
„Atunci, în 1924, conducătorii țării au decis ca Jimbolia să-și ia locul de drept în Banatul de șes, devenind astfel parte componentă a României. Jimbolia a pășit astfel într-un nou capitol al istoriei. Până la acea zi de 10 aprilie 1924, Jimbolia trecuse, în decurs de zece ani, prin trei administrații diferite. Privind retrospectiv, realizăm cât de multe s-au schimbat acum o sută de ani. Îmi aduc aminte că în 2016, la jubileiul de 250 de la colonizarea șvabilor, când pe străzile din oraș au defilat zeci de tineri îmbrăcați în portul șvăbesc, iar tradițiile pentru comunitate înseamnă fundamentul pe care se păstrează identitatea colectivă”, a mai spus Alfred Simonis.
La Jimbolia a fost inaugurat și monumentul „Arc peste timp. ÎnSemnul iubirii”, realizat de Liviu Mocan. E un monument care vorbește despre buna înțelegere între locuitorii orașului, indiferent de etnie sau religie.
„Celebrăm nu doar un moment istoric, ci mai ales buna înțelegere între etnii. Văd aici oameni din toate etniile, reprezentanți ai portului popular de aici, din Jimbolia, dar și din Serbia. Este esențial pentru orice comunitate care vrea armonie și progres. Jimbolia a fost un exemplu de conviețuire pașnică și de respect reciproc între diferitele grupuri etnice, care numesc acest loc acasă. Spiritul de toleranță și a solidarității este o comoară care trebuie prețuită și protejată. Trebuie să facem asta în fiecare zi. Vedem la granițele noastre ce înseamnă conflicte, ce înseamnă suferință. Ați reușit să depășiți barierele și să construiți punți de înțelegere și de respect reciproc”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.
Un alt moment important al centenarului a fost, seara, la Casa de Cultură, odată cu prezentarea operetei „Grüsst, mein Banat!” – „Salut, Banatul meu!“, compusă de muzicianul local Emmerich Bartzer.
sursa ziuadevest.ro
După înțelegerile cu Antanta înainte de intrarea României în primul război mondial și, mai ales, după majoritatea oamenilor, tot Banatul trebuia să revină României. Că unele localități, mai ales orașe precum Jimbolia, aveau mai mulți străini nu are vreo însemnătate.
După cum se știe aliații nu s-au mai ținut de cuvînt amenințînd că vor dat Banatul pînă la Reșița Iugolslaviei dacă armata română nu se retrage de pe Tisa unde trebuia să fie granița de apus tot după aceleași înțelegeri și majoritate de oameni.