Klaus Iohannis a respins, ieri, pentru a doua oară, propunerea ministrului Justiției de numire a procurorului Adina Florea la coducerea DNA, invocând aceeași chestiuni referitoare la lipsa de la dosar a avizului CNSAS cu privire la necolaborarea acesteia cu Securitatea. Asta, după ce, la sfârșitul lunii decembrie, CNSAS nu s-a putut întruni în ședință, din lipsă de cvorum, lipsind de la lucrări chiar reprezentantul președintelui României în Colegiu, scrie Jurnalul National.

Iohannis i-a transmis, ieri, lui Tudorel Toader o scrisoare în care susține că „constată că subzistă temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la respingerea propunerii inițiale de numire în funcția de procuror-șef al DNA a doamnei Adina Florea”. Concret, președintele precizează că atestarea îndeplinirii condițiilor legale pentru numirea în această funcție de conducere se realizează inclusiv în condițiile OUG 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. „În continuare, documentele transmise nu conțin dovada care să ateste îndeplinirea condiției prevăute la art. 40, alineat 10 din legea nr. 303/2004, respectiv că persoana propusă să nu fi fost parte din serviciile de informații înainte de 1990 și nici să nu fi colaborat cu acestea”, se mai arată în scrisoare.

Pe de altă parte, președintele CNSAS, Constantin Buchet, arată că instituția a emis, în anul 2009, pe numele Adinei Florea o adeverință de necolaborare cu Securitatea, adeverință care a fost menținută și în 2017. În 2018, după prima propunere făcută de Tudorel Toader, CNSAS  a corespondat cu SRI, SIE și MApN, pentru a vedea dacă au apărut elemente noi care să schimbe sensul adeverinței. Toate răspunsurile au venit în luna decembrie, când Buchet a convocat, pentru data de 21, o ședință a Colegiului, în vederea emiterii unui nou aviz de menținere a adeverinței în ceea ce o privește pe Adina Florea. Ședința nu a mai avut loc, deoarece nu s-a întrunit cvorumul. A lipsit chiar reprezentanta lui Klaus Iohannis în CNSAS, Alexandra Toader. Drept pentru care, ședința s-a reprogramat pentru astăzi, 10 ianuarie 2019.

Adina Florea, actual procuror în cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, a fost respinsă, inițial, de Iohannis, pentru a conduce DNA, în data de 21 noiembrie 2018, pe același motiv al lipsei avizului CNSAS. În 27 decembrie, Tudorel Toader a propus-o pe Florea pentru a doua oară. Este previzibil că ministrul Justiției o va propune și a treia oară pe Adina Florea și, în cazul unui refuz, se prefigurează un nou conflict juridic de natură constituțională ce va fi soluționat de către CCR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here