Un jucător de fotbal a fost găsit mort într-un tufiș din apropierea unui club. Mijlocaşul brazilian Daniel Correa Freitas (24 de ani), împrumutat de Sao Paulo la formaţia Sao Bento, în Liga 2, a fost găsit mort într-un tufiş, fiind aproape decapitat şi lăsat fără organele genitale, se arată într-un comunicat emis de club.

Poliţia locală a anunţat că Daniel Correa a fost torturat înainte de a fi ucis. Pentru moment nu există un cerc de suspecţi, autorităţie locale încercând să vadă cu cine a luat legătura în trecut mijlocaşul care era deţinut de Sao Paulo. Daniel Correa ar fi fost ucis în stradă, iar făptaşii au încercat să-i ascundă corpul, pentru a câştiga puţin timp. Aşa a ajuns Correa să fie lăsat în nişte tufişuri aflate pe marginea drumului. Corpul a fost descoperit în oraşul São José dos Pinhais, în regiunea Curitiba.

„Clubul Sao Paulo regretă profund moartea mijlocaşului Daniel Correa Freitas. Suntem alături familia sportivului, în aceste momente grele”, se arată într-un mesaj postat de formaţia din prima ligă, pe contul oficial de Twitter.

Crescut la grupele de juniori ale clubului Botafogo, Daniel Correa a fost transferat de Sao Paulo în 2015. A fost împrumutat de-a lungul timpului la Curitiba, Ponte Preta şi acum Sao Bento. Pentru Sao Paulo a evoluat în zece partide oficiale, dar nu a reuşit să marcheze sau să ofere vreo pasă de gol.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.