În cadrul procesului de corupție în care este judecată la Curtea de Apel Cluj, Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, a cerut recuzarea procurorului DNA care o anchetează. Însă, judecătorii i-au respins cererea.
”În temeiul art. 68 alin. 5 C.pr.pen., respinge cererea de recuzare formulată de contestatoarea PS, prin apărători aleşi, privind pe doamna procuror VG din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu”, arată soluția pe scurt a instanței.
Conform DNA, în perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, Pintea ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) şi 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică, încheiat în 2019, ce avea ca obiect proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare a blocului operator – sala de chirurgie cardiovasculară şi toracică şi a unor spaţii adiacente din spital.
Potrivit anchetatorilor, Sorina Pintea ar fi primit banii în incinta unităţii medicale pe care o conducea.
„În data de 28 februarie, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, menţionează DNA.
Pe 29 februarie 2020, Sorina Pintea a fost arestată preventiv de Tribunalul Bucureşti, fiind eliberată pe 6 martie, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, instanţă care a plasat-o sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.