Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România, pe 25 martie 2014, la plata a 464.025 de euro către reclamanta Maria Petroiu, pentru încălcarea articolului 1 din Protocolul 1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, referitor la protecția proprietății. La un interval de cinci ani, doi judecători români la CEDO, Corneliu Bîrsan și Iulia Motoc, au dezbătut aceeași cauză.
Maria Petroiu s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului, pe 5 august 2005, după ce Curtea de Apel București i-a respins irevocabil, în februarie 2005, cererea de restituire târziu, Camera de judecători a Secției a III-a a CEDO, din care a făcut parte și Iulia Motoc, i-a dat câștig de cauza reclamantei.
„Curtea, în unanimitate, obligă statul să-i plătească reclamantului, în termen de maxim 3 luni de la data la care decizia rămâne definitivă, conform art. 44 indice 2 din Convenție, următoarele sume: 462.000 de euro, reprezentând daune morale și materiale și 2.025 de euro, reprezentând cheltuieli de judecată”, se arată în hotărârea CEDO.
Cauza Petroiu judecată de Corneliu Bârsan
Cauza Petroiu vs. România a fost dezbătută inițial de un complet de judecată din care a făcut parte și profesorul Corneliu Bîrsan, fostul judecător CEDO din partea României. La 24 noiembrie 2009, Curtea a admis că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul 1, însă nu s-a pronunțat și cu privire la aplicarea articolului 41 din Convenție, referitor la reparația echitabilă.
„Daca Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acorda părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă”, reglementează articolul citat.
Reclamanta și statul român nu s-au înțeles în privința estimării echitabile a valorii proprietății, așa încât cei șapte judecători , printre care și Corneliu Bîrsan, au solicitat părților să notifice Curții, în termen de trei luni, observațiile lor cu privire la acest aspect și, mai ales, să precizeze dacă au ajuns la un acord.
După cum se arată în decizia din 2009 a Curții, Maria Petroiu a prezentat un raport de expertiză întocmit în februarie 2007, unde se arăta că terenul și clădirea valorează 1.464.000 euro. În plus, a solicitat 422.496 euro pentru a-i fi compensat profitul pe care consideră că l-ar fi obținut în perioada lipsei de folosință, 500.000 euro daune morale și 9.053 lei cheltuieli cu avocații și cu întocmirea raportului de expertiză.
De cealaltă parte, statul roman a prezentat și el un raport de expertiză, datat cu septembrie 2007, din care a rezultat o valoare a imobilului de 259.603 euro.
Cauza Petroiu judecată de Iulia Motoc
La cel de al doilea proces, CEDO a luat în considerare punctul de vedere al statului în privința corectei evaluări a imobilului. Astfel, pe 23 iulie 2013, CEDO a invitat părțile să-și prezinte observațiile în ceea ce privește evaluarea imobilului. Reclamanta nu și-a actualizat pretențiile mai sus-menționate, în timp ce statul român a prezentat o evaluare întocmită de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, din care a reieșit că terenul valorează 312.396 de euro, iar clădirea, 149.190 euro. Cu alte cuvinte, în plin boom imobiliar, statul a evaluat proprietatea la 259.603 de euro, iar după câțiva ani de criză, a considerat că terenul și corpul de proprietate aferent valorează ceva mai puțin decât dublul acelei sume, respectiv 461.586 de euro.
Autoritățile comuniste au confiscat ilegal imobilul Mariei Petroiu
În decizia pronunțată în cauza Petroiu vs. Romania, CEDO a reținut ca, prin decretul nr. 224/1951, autoritățile comuniste i-au confiscat Mariei Petroiu un imobil – azi, monument istoric, clasa B – situat pe Strada Negustori nr. 10, din zona Moților Vechi, pentru o pretinsă datorie neachitată. Bunul confiscat, aflat pe un teren în suprafață de 458 mp, a fost ulterior divizat în cinci unități locative.
După Revoluție, moștenitoarea de drept a solicitat autorităților, la 10 iulie 1996, să se abțină de la vânzarea celor cinci apartamente, în baza Legii nr. 112/1995 și să o repună în posesie. Ignorând notificarea depusă de Maria Petroiu, în perioada 9 decembrie 1996 – 22 octombrie 1998, compania de stat responsabilă cu gestionarea proprietăților aparținând statului a înstrăinat cele cinci apartamente, în baza Legii nr. 112/1995, unor chiriași.
Maria Petroiu a cerut in 2001, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natura a întregului imobil sau, în cazul în care aceasta nu mai este posibilă, acordarea de măsuri compensatorii. Pentru ca acțiunea nu a avut efect, în luna august 2002, a solicitat instanței să constate confiscarea ilegală a proprietății și nulitatea actelor încheiate de cei cinci cumpărători în baza Legii nr. 112/1995.
Prima instanța a admis că autoritățile au fost de rea-credință atunci când au înstrăinat cele cinci apartamente înainte de a soluționa cererea de restituire formulată de reclamantă, i-a recunoscut acesteia calitatea de moștenitor de drept și a constatat ilegalitatea confiscării. Cu toate acestea, la 16 iunie 2003, instanța a respins acțiunea formulată de Maria Petroiu, pe motiv că aceasta nu a făcut dovada că cei cinci cumpărători au fost de rea-credință.
Pe 11 februarie 2005, Curtea de Apel București a respins irevocabil recursul formulat de Maria Petroiu, fapt care a determinat-o pe aceasta să se adreseze, la 5 august 2005, Curții Europene a Drepturilor Omului, reclamând încălcarea articolului 1 din Protocolul 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, care se referă la Protecția proprietății.
