Demers inedit din partea unei judecatoare. Florica Roman de la Curtea de Apel Oradea, inculpata de DNA intr-un dosar care a picat la Inalta Curte, a formulat plangere penala impotriva ambasadorului SUA la Bucuresti, Hans Klemm (foto 1), pentru cumparare de influenta, si impotrivapresedintelui Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, pentru trafic de influenta. Mai mult, judecatoarea Roman arata in plangerea trimisa la DNA, miercuri 18 mai 2016, ca s-ar impune chiar si arestarea celor doi.

 

Anuntul privind depunerea plangerii penale fata de Hans Klemm si Valeriu Zgonea a fost facut chiar de judecatoarea Roman, pe blogul personal floricaroman.wordpress.com. Florica Roman precizeaza ca a luat aceasta decizie dupa ce Hans Klemm si Valeriu Zgonea ar fi recunoscut ca si-au folosit influenta pentru a promova si urgenta adoptarea unor legi dorite de SUA. Judecatoarea considera ca „faptele lui Valeriu Zgonea de a-si folosi influenta data de functia detinuta asupra membrilor Camerei Deputatilor, pentru a promova si urgenta adoptarea unor legi, sustinute de SUA, in schimbul unor foloase necuvenite constand in cresterea influentei sale publice si politice, cu scopul de a fi mentinut in functia de Presedinte al Camerei Deputatilor, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de trafic de influenta, prevazut de art. 291 Cod penal”, iar „faptele lui Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, de a-si folosi prestigiul si influenta pe care o are in Romania, vizitandu-l pe numitul Valeriu Zgonea la sediul Camerei Deputatilor si participand la conferinta de presa comuna, prin acestea transmitand public ca il sustine in pozitia de Presedinte al Camerei Deputatilor, in contra partidului care l-a desemnat, in schimbul exercitarii influentei acestuia asupra deputatilor pentru ca a sustinut si urgentat votarea unor legi sustinute de ambasador, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de cumparare de influenta, prevazut de art. 292 Cod penal”.

De asemenea, Florica Roman (foto 2) le cere procurorilor DNA sa analizeze pericolul pentru ordinea publica pe care l-ar reprezenta lasarea in libertate a celor doi. Judecatoarea sustine, in acelasi timp, ca nearestarea acestora ar putea crea in societate temerea ca Justitia nu functioneaza, tocmai intr-un caz in care este atacat si manipulat statul de drept prin una din functiile sale esentiale, si anume legiferarea.

Nu in ultimul rand, Florica Roman atrage atentia asupra influentei pe care cei doi ar avea-o asupra institutiilor publice, inclusiv asupra DNA, influenta recunoscuta de Laura Codruta Kovesi, care a multumit in repetate randuri Ambasadei SUA pentru sprijinul acordat.

Florica Roman face insa si o precizare extrem de importanta. Mai exact, judecatoarea arata ca prin aceasta cerere a dorit sa arate „cat de usor se pot construi ‘compuneri’ penale in sezonul denunturilor”, si „cat de usor este sa vorbesti despre ‘egalitate in fata legii’ cand te bucuri de imunitate deplina”, potrivit luju.ro

Iata textul publicat de judecatoarea Florica Roman pe blogul floricaroman.wordpress.com:

„Plangere la DNA impotriva ambasadorului american Hans Klemm si Valeriu Zgonea pentri trafic de influenta. Se cere arestarea lor preventiva

Am trimis o plangere penala la DNA pe data de 18 mai 2016 impotriva numitilor Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, si Valeriu Zgonea, Presedintele Camerei Deputatilor, pentru comiterea infractiunilor de cumparare, respectiv trafic de influenta, solicitand in acelasi timp luarea in considerare a arestarii preventive a acestora.

Plangerea vine in urma faptului ca, intr-o conferinta comuna de presa tinuta pe data de 13 mai 2016, acestia au recunoscut public ca si-au folosit influenta pentru a promova si urgenta adoptarea unor legi, sustinute de SUA.

Data fiind pozitia ocupata de cei doi si influenta pe care o au, precum si gravitatea deosebita a faptelor comise de acestia, am solicitat DNA sa aiba in vedere oprtunitatea aplicarii dispozitiilor din Codul de procedura penala privind masura arestului preventiv.

Astfel, trebuie sa aveti in vedere influenta pe care cei de mai sus o au asupra institutiilor publice, inclusiv asupra DNA, influenta recunoscuta chiar de Procurorul sef DNA, Laura Codruta Kovesi.

Lasarea in libertate a celor doi ar putea crea in societate temerea ca justitia nu functioneaza tocmai intr-un caz in care este atacat si manipulat statul de drept prin una din functiile sale esentiale: legiferarea.

In acest sens exista o bogata practica judiciara a instantelor prin care, uniform si constant, s-a dispus luarea masurii arestului preventiv fata de inculpati cu motivarea generala si comuna ca ‘lasarea acestora in libertate ar crea in societate temerea ca justitia este nefunctionala’.

Fata de toate aspectele de mai sus, consideram ca se impune punerea in discutie a pericolului pentru ordinea publica pe care l-ar reprezenta lasarea in libertate a celor doi, am sustinut in plangere.

Sunt judecator de peste 20 de ani si stiu ca diplomatii beneficiaza de imunitate deplina, iar parlamentarii au imunitate speciala.

Prin cererea de fata am dorit sa dovedesc cat de usor se pot construi ‘compuneri’ penale in sezonul denunturilor, dar si a arata cat de usor este sa vorbesti despre ‘egalitate in fata legii’ cand te bucuri de imunitate deplina. Oricare alta persoana ar fi fost in pozitia Ambasadorului American Hans Klemm, si recunostea public ca si-a folosit influenta asupra presedintelui Camerei Deputatilor Valeriu Zgonea sa treaca anumite legi, era automat ‘saltat’ de mascati, retinut si bagat la tubulatura, la ‘Beciul Domnesc’.

Florica_Roman

Florica Roman

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.