Judecătoarei Cristina Ioana Morar de la Curtea de Apel Cluj i s-a respins de către CSM cererea de eliberare din funcție, prin pensionare până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare.

”Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea cererii de eliberare din funcţie, prin pensionare, a doamnei MORAR IOANA CRISTINA, judecător la Curtea de Apel Cluj, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare”, a hotărât CSM în 19 decembrie 2018.

Judecătoarea Ioana Cristina Morar este cercetată de către Inspecția Judiciară, obiectul cauzei fiind Art. 99 lit. h) și g) din Legea nr. 303/2004 privind statul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Concret, judecătoarea este acuzată că a încălcat dispozițiile legale privind soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, cât și exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. 

ART. 99 Constituie abateri disciplinare:

h) nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile;

g) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Magistratul Ioana Cristina Morar a judecat de-a lungul anilor multe dosare penale de răsunet din Cluj. Surse judiciare spun că judecătorul a amânat 1 an și 6 luni pronunțarea unei hotărâri în cazul unui judecător din Oradea. De asemenea, în presă s-a mai scris că acțiunea disciplinară ar avea legătură și cu dosarul ”mită la CJ Cluj”, în care Morar a motivat cu întârziere o încheiere de menținere a arestului preventiv, în calitate de judecător de drepturi și libertăți. Fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, și oamenii de afaceri Ioan Bene și Vasile Pogăcean au aflat abia după șase luni de zile de ce au stat în arest preventiv.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here