Judecătorul Ovidiu Daniel Galea şi un fost şef al Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa sunt protagoniştii unui nou dosar DNA pentru fals în declaraţii în formă continuată cu privire la apartenenţa acestora la  Masonerie.

Fostul şef al Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa (48 de ani) şi judecătorul Ovidiu Daniel Galea (48 de ani), de la Tribunalul Bihor sunt membri ai Asociaţiei Marea Lojă Naţională din România, potrivit unei anchete a procurorilor DNA, potrivit Adevărul. Detaliile apar în dosarul în care Popa a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi fals în declaraţii în formă continuată, iar magistratul Galea pentru fals în declaraţii în formă continuată.

Acuzaţiile de fals în declaraţii în formă continuată au legătură cu apartenenţa lor la Masonerie, aspect pe care nu l-au precizat niciodată în declaraţiile de interese, care se depun anual. În acest caz, mai sunt trimişi în judecată mai mulţi funcţionari şi agenţi şi ofiţeri de poliţie din Bihor, pentru infracţiuni de corupţie.

ovidiu_galeaJudecătorul Ovidiu Daniel Galea a urmat cursurile Şcolii de ofiţeri de Miliţie Băneasa, motiv pentru care în anul 1995 şi-a completat studiile la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş Bolyai Cluj-Napoca, este judecător la Tribunalul Bihor, este căsătorit şi nu este cunoscut cu antecedente penale. În timpul anchetei el a negat acuzaţiile procurorilor DNA. Chestorul Liviu Popa este absolvent al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, promoţia 1995, a obţinut titlul de doctor în domeniul Ordine Publică şi Siguranţă Naţională la data de 23 martie 2010, cu teza ”Managementul prevenirii şi combaterii criminalităţii informatice”, a fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, este căsătorit, are doi copii din care unul minor şi nu este cunoscut cu antecedente penale. Pe parcursul urmăririi penale, el a negat acuzaţiile procurorilor DNA. După consultarea dosarului, chestorul s-a prevalat de dreptul la tăcere arată cei de la Adevarul.ro.

Ancheta DNA a mers mai departe, şi a ieşit la iveală că judecătorul Ovidu Daniel Galea a depus jurământul ucenicului pe data de 13 martie 2014, fiind iniţiat în Loja Ţara Crişurilor, nr. 162, din Oradea.

Potrivit datelor de la DNA, anterior depunerii jurământului, la data de 21 octombrie 2013, magistratul a întocmit, datat şi semnat „Petiţia de iniţiere” în cadrul Marii Loji Naţionale din România, „Declaraţia pe proprie răspundere” şi „Declaraţia-angajament”. Totodată, la data de 13 martie 2014 a fost întocmită „Fişa masonică” a judecătorului Galea, care cuprinde fotografia magistratului, toate datele sale de identificare, profesia, funcţia, educaţia, experienţa profesională, activitatea masonică şi recomandarea Maeştrilor Masoni,  mai arată sursa menţionată.

popa-tobaLa rubrica „activitatea masonică” a fost menţionată data iniţierii „13.03.6016” în Liga „Ţara Crişurilor nr. 162 Oradea”, iar la rubrica „recomandarea Maeştrilor Masoni” au fost menţionaţi „Mintaş Ioan”- afacerist şi „Popa Liviu”, aceştia devenind naşi masonici potrivit Codului de conduită masonică. Procurorii DNA au atras atenţia că din funcţia sa de judecător la Tribunalul Bihor, Galea ar fi avut acces la informaţii care-i privea pe ambii săi naşi masonici.

Fişa masonică a fost semnată de Maestrul Venerabil la acel moment, Rotar Marius, de secretarul Kristo Gheorghe şi de Oratorul Popa Liviu. (Foto: Liviu Popa, Ovidiu Daniel Galea şi Ioan Mintaş) Marea Lojă Naţională din România, potrivit Codului de conduită masonică, recunoaşte instituţia cutumiară a „Naşului Masonic”, „în sensul în care maestrul mason care l-a recomandat pe un profan înspre iniţiere într-o Lojă Simbolică din Obedienţa MLNR este răspunzător de instruirea masonică a acestuia şi răspunde de abaterile acestuia de la legislaţia masonică”, iar „una dintre obligaţiile sine qua non ale «Finului Masonic» este aceea de a acorda respectul cuvenit Naşului său”.

Citeste mai mult: adev.ro/olbfeu

1 COMENTARIU

  1. In sfarsit intra cineva si in cloaca asta , asa zisa „Masonereie „. In realitate este o organizatie infractionala organizata ,care reuneste oameni din diferite institutii ale statului dar si omeni de afacaeri chiar si interlopi. Cand l-am vazut pe decedatul rege Cioaba facut mason ,am inteles in ce hal a ajuns aceasta organizatie care a avut un rol important in crearea Romaniei . Managerul ala de la spitalul Malaxa era si el ” Mason ” Am inteles ca masonii din strainatate s-ar cam dezice de gunoaiele astea de la noi . Depinde cu cat cotizeaza ai nostri .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.