După cum GAZETA de Oradea a susţinut în repetate rânduri, corupţia din Justiţia bihoreană nu e o vorbă aruncată-n vânt! Celor peste 10 magistraţi bihoreni care sunt în prezent cercetaţi penal, li se adaugă încă trei procurori care vor da socoteală pentru modul cum au soluţionat mai multe dosare în jurul cărora presa a semnalat mari presiuni şi interese.
Dintre cazurile cele mai cunoscute, judecătoarea Mariana Roşca de la Tribunalul Bihor a fost condamnată la 11 ani de detenţie, fiind acuzată de abuz în serviciu şi luare de mită. Prietena ei, judecatoarea Elena Pop Blaga, din cadrul Secţiei Civile, a fost arestată, în urma unui flagrant de luare de mită, organizat, în luna mai 2003, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Judecătorul Mihai Viorel, din cadrul Secţiei Penale, şi-a dat demisia după ce ministrul Justiţiei a aprobat cercetarea sa, magistratul fiind suspectat de favorizarea unui infractor. Judecătorul Dumitru Marc, de la Secţia Penală, este cercetat de Parchet într-un dosar de corupţie. În alt dosar, cercetările sunt îndreptate împotriva judecătorului Adrian Popa.
Biroul pentru relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis joi, 15 iulie, un comunicat din care reiese că mai mulţi procurori de la parchetele bihorene sunt cercetaţi pentru corupţie.
În perioada 10 mai – 12 iulie 2004, echipe complexe formate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au efectuat controale la Parchetele de pe lângă curţile de apel şi unităţile subordonate.
Controalele au reţinut o serie de disfuncţii şi stări de lucru negative
Pentru aceste neajunsuri constatate, în cursul semestrului I al anului 2004, conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus schimbarea din funcţiile de conducere a unui număr de 9 procurori, dup cum urmează: Suciu Dănilă – procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj; Chiş Vasile şi Roşca Eugen– procurori generali adjuncţi la aceeaşi unitate; Popa Valeriu şi Mariana Ghiţă – procurori generali adjuncţi ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Roibu Viorel Gheorghe – prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj; Bleoju Neculai – prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, Adochiţei Cristian – prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani şi Petruţ Nicolae – prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brad.
Pentru abateri grave constând în manifestări care aduc atingere onoarei de magistrat şi probităţii profesionale şi în neglijenţă repetată în soluţionarea lucrărilor, conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat propuneri pentru sesizarea organelor de urmărire penală şi promovarea unor acţiuni disciplinare faţă de Leuca Gheorghe – procuror şef secţie urmărire penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Gavra Viorel – procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi faţă de Roman Călin – procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. Vom reveni