Disensiunile dintre Asociaţia Maghiară a Handicapaţilor Motori, reprezentată de Tokay Rozalia, şi vecinul acesteia, Teodor Morar, se acutizează de ani de zile. Omul este acuzat că nu ar avea grijă să închidă porţile drumului de servitute de pe proprietatea azilului, pe care îl foloseşte de drept, acesta arătând, în schimb, că a fost agasat de nenumărate ori de Tokay, care încearcă să îi blocheze accesul spre propria locuinţă.
Conflictul a luat amploare până când s-a ajuns în instanţă, după nenumărate plângeri la poliţie şi acuzaţii reciproce în presa clujeană. În speţă, Tokay Rozalia, în numele asociaţiei, i-a dat în judecată pe soţii Morar, cerând instanţei să dispună mutarea drumului de servitute care face obiectul acestui conflict. Judecătorul Ioan Gaga a dat o sentinţă în luna martie prin care arată că cererea patroanei azilului de bătrâni este nefondată.
Argumentele celor două părţi
Dreptul de servitute de trecere era deja constituit în favoarea familiei Morar la momentul la care Tokay Rozalia a cumpărat, în 2001, proprietatea pe care acum îşi desfăşoară activitatea azilul. Motivul pentru care aceasta a cerut strămutarea sa ar fi ea nu a consimţit constituirea dreptului de servitute, dar mai ales faptul că Teodor Morar ar fi distrus sistemul de închidere al porţilor de acces în imobil. Aceasta a arătat în întâmpinarea depusă de avocaţii săi în faţa instanţei că bărbatul ar fi lăsat de mai multe ori porţile larg deschise, deşi are cheie, „periclitând siguranţa persoanelor internate în centrul social”. Potrivit patroanei azilului de bătrâni, conflictele au început din cauza faptului că poarta a fost lăsată deschisă şi mai multe persoane vârstnice au părăsit astfel incinta centrului de îngrijire. Aceasta a propus, prin urmare, un alt traseu pentru ca vecinul să ajungă la proprietatea sa.
De fapt, „proprietatea reclamantei are un front stradal de cca. 60 m şi un număr de 4 intrări, iar accesul în curtea imobilului nu se face pe poarta aferentă drumului de servitute, ci pe alte două părţi care nu sunt închise niciodată cu cheia”, arată avocaţii familiei Morar. Teodor Morar a executat lucrări de consolidare şi betonare a actualului drum, iar din 2001 până recent, Tokay Rozalia nu a avut nici un fel de problemă cu acest aranjament. Aceasta a cerut, însă, instanţei, să mute drumul de servitute într-o altă parte a proprietăţii familiei Morar, mai departe de staţia de autobuz şi punându-i în imposibilitatea de a se racorda la reţeaua de apă şi canalizare.
Ce spune expertul
În luna septembrie 2013 s-a realizat o expertiză topografică, care a identificat toate căile de acces posibile de la proprietatea familiei Morar la strada principală, cea mai scurtă şi împovărătoare cale de acces şi a stabilit dacă este cazul schimbării locului drumului de servitute şi dacă ar trebui astfel mutate şi utilităţile care trec pe sub acel drum.
Raportul de expertiză arată că drumul propus de Tokay trece prin grădina familiei Morar şi este de două ori mai lung, iar Compania de Apă Someş confirmă că poziţia actuală a utilităţilor este singura viabilă pentru proprietatea acestora, altfel fiind nevoie de amenajarea unei staţii de pompare.
În anul 1999, familia Morar a cumpărat de la Mircea şi Georgeta Mureşan parcela pe care au acum locuinţa, alături de dreptul de servitute de trecere pe o porţiune de 3m lăţime şi 31,6 m lungime. Foştii proprietari au declarat în faţa instanţei că consimţit subtraversarea cu instalaţia electrică de gaz, apă şi canalizare porţiune de teren unde se află drumul de servitute, lucrări care s-au făcut în baza unei autorizaţii de construire legală.
Când a cumpărat, drumul era trasat
În 2001, Asociaţia Maghiară a Handicapaţilor Motori a cumpărat a doua parcelă a familiei Mureşan, „grevată de dreptul de servitute de trecere astfel cum a fost anterior constituit”, arată judecătorul. Prin urmare, „instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune schimbarea exercitării locului servituţii, respectiv reclamanta nu justifică un interes serios şi legitim, iar exercitarea servituţii ar deveni mai împovărătoare pentru pârâţi pe locul propus de reclamanţi pentru strămutarea drumului”.
Articolul 767 din Codul Civil arată că proprietarul fondului aservit trebuie să se abţină de la orice act care limitează ori împiedică exerciţiul servituţii. Dreptul de servitute constituit pentru familia Morar la cumpărarea parcelei care le corespunde nu a fost însoţit de vreo obligaţie faţă de proprietarul fondului dominant, ceea ce înseamnă că pretenţiile Rozaliei Tokay de a păstra uşa încuiată nu au fundament legal. În plus, prin construirea acelei porţi de acces la stradă, aceasta a limitat exerciţiul servituţii, ceea ce încalcă acelaşi articol din lege.
Tokay nu a putut dovedi nici că într-adevăr porţile au fost lăsate deschise de soţii Morar sau că pacienţii ar fi „evadat” car urmare a acestui fapt. Vecinii spun că porţile au fost închise de fiecare dată de către Teodor Morar şi soţia sa, iar angajaţii azilului confirmă că au văzut aceste porţi deschise doar de două-trei ori, şi că ar fi putut fi lăsate aşa de autovehiculele care au intrat tocmai la Sf. Kamil.
Chei şi mâncare de pisici
Pacientul care a părăsit incinta azilului ar fi ieşit pe poarta lăsată deschisă de Teodor Morar, potrivit Rozaliei Tokay, dar acest fapt nu poate fi dovedit nici măcar din mărturiile angajaţilor. Mai mult, vecinii au declarat că celelalte trei porţi nu sunt încuiate cu cheia. Unul dintre aceştia, care iese des din casă pentru a fuma, a observat că cei care intră sau ies pe aceste porţi nu folosesc cheile. Rozalia Tokay a susţinut în faţa instanţei că familia Morar periclitează siguranţa pacienţilor de la azil pentru că împrăştie pe drum mâncare pentru pisici. Nici această afirmaţie nu a fost dovedită.
„Dacă exista într-adevăr riscul ca pacienţii să iasă pe poarta de la drum, pe care au acces şi pârâţii, reclamanta avea posibilitatea să le îngrădească acestora accesul prin edificarea unei porţi, după porţiunea de din drumul de servitute folosit de către pârâţi, poartă la care nu ar fi avut acces pârâţii, fiind după terminarea celor 31,6 m, adică drumul de servitute instituit în favoarea pârâţilor”, arată instanţa. Pentru că nu a uzat de această posibilitate, judecătorul consideră că Rozalia Tokay nu este de fapt motivată de riscul ca pacienţii să părăsească incinta în demersurile sale legale.
O adresă din partea Primăriei Cluj-Napoca, remisă în aprilie de serviciul autorizări construcţii de la direcţia urbanism, arată clar că Asociaţia Maghiară a Handicapaţilor Motori nu deţine nicio autorizaţie de construire pentru lucrări de împrejmuire sau realizare a unei porţi de acces, astfel că îngrădirea drumului de servitute nu are temei legal. Patroana asociaţiei s-a apucat de „reamenajarea” drumului, pe care l-a spart, coborându-i nivelul cu 30-40 cm, şi a făcut astfel imposibil accesul familiei Morar cu maşina la proprietatea lor, deşi legal au tot dreptul. Instanţa a respins, astfel, acţiunea Asociaţiei Maghiare a Handicapaţilor Motori, menţinând drumul de servitute în favoarea soţilor Morar.
