Luna trecută, Tribunalul Comercial Cluj a decis închiderea falimentului Jolidon și a dispus radierea firmei Jolidon Import Export. Astfel, afacerea condusă de Gabriel Cârlig a fost trasă pe linie moartă și o parte dintre cei peste 300 de creditori vor rămâne cu investițiile, creditele sau restanțele salariale nerecuperate. În paralel, există firma Jolidon Internațional SRL, care rulează afaceri de zeci de milioane de lei anual și are înregistrate toate mărcile producătorului clujean de lenjerie intimă. Legătura între firma falimentară și cea care rulează afaceri de zeci de milioane de lei anual este una cu ”cârlig”.
La jumătatea lunii trecute, Tribunalul Comercial Cluj a dispus închiderea procedurii de faliment în privința firmei Jolidon Import Export SRL,prin care fondatorul producătorului clujean de lenjerie intimă, Gabriel Cârlig, a creat o rețea națională și internațională de magazine.
”Aprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar C.I.I. M. L. G. în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei J. I. E. S.R.L. şi, în consecinţă: Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei J. I. E. S.R.L. Dispune radierea debitoarei din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj. Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj Napoca şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj. Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri şi responsabilităţi. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 16.11.2022”, arată soluția pe scurt a instanței.
Până în momentul de față, pe portalul de justiție nu figurează vreo acțiune prin care este contestată această decizie.
Practica, în cazul falimentului este scoaterea la vânzare a activelor companiei și împărțirea banilor între creditori: foști salariați, acționari, bănci și firmele care au rămas cu contractele neonorate de pe urma afacerilor făcute cu producătorul de lenjerie intimă clujean. Însă, pe primul loc se află instituțiile statului român care așteaptă să primească peste 12,2 milioane lei. Salariații așteaptă 228.957 lei, iar societățile cu care Jolidon a avut contracte, și care sunt ultimele pe lista creditorilor, ar putea primi 157.169.978.
Foștii acționari, care sunt înscriși în tabelul creanțelor preferențiale, ar trebui să primească 104.385.291 lei. În acest caz este vorba despre o mână de oameni: Maria și Gabriel Cârlig, fostul patron al afacerii Jolidon, Astra Holding Gmbh, compania care a cumpărat un pachet majoritar de acțiuni și Finanțele clujene. Soții Cârlig speră să primească peste 62 de milioane lei, Astra aproape 40 milioane, iar Finanțele circa 25 milioane.
ASTRA RAIL MANAGEMENT GMBH, care după cum îi spune denumirea, nu a avut nimic de-a face cu producătorul de lenjerie intimă clujean. Cei de la Astra au intrat în schemă, cu puțin timp înainte de intrarea în insolvență, când au cumpărat de la BCR o creanţă de 117 milioane lei.
Compania este controlată de omul de afaceri german Thomas Manns care a cumpărat afacerea de la Cristi Burci. Manns a negociat cu băncile care au finanţat businessul lui Burci şi a dobândit controlul fostelor companii Meva, Romvag Caracal şi Astra Vagoane Arad.
Preluarea afacerilor lui Burci a fost lejeră pentru că omul de afaceri are probleme penale fiind implicat în câteva afaceri cu cântec.
Cine e în spatele Jolidon
Însă, chiar dacă s-a dispus falimentul afacerea merge ca pe roate pentru că, înainte de a intra în vâltoarea cererilor venite din partea celor care au girat afacerea, Gabriel Cârlig a făcut în paralele o nouă afacere. Este vorba despre SC Jolidon Internațional SRL, un business înființat în 2012 la care Gabriel Cârlig a fost administrator și care, cel puțin în acte, îi aparține lui Ioan Fodor.
În 2019 Cârlig și-a încheiat contractul de administrare la această societate și a fost înlocuit cu Drăguț Ana Maria.
” HOTARAREA NR. 725/24.07.2019 FODOR IOAN, (…) in calitate de asociat al S.C. JOLIDON INTERNATIONAL – S.R.L., cu sediul in Cluj-Napoca, Str. Tabacarilor nr. 1, parter, cam. 7, inregistrata la ORC cu nr. J12/803/2012, CUI 29974202, hotaraste:
Articolul 1 Se ia act de incetarea mandatului de administrator al dlui Cirlig Gabriel ca urmare a demisiei si se numeste administrator dna DRAGUT ANA-MARIA, [***domiciliu***] identificata cu [***act identitate***], emisa de SPCLEP Cluj-Napoca la data de 24.02.2009, [***CNP***]. Durata mandatului este nelimitata si administratorul are puteri depline.
Articolul 2 Se aproba modificarea prevederilor actului constitutiv al societatii cu privire la administrator.
Imputernicesc pe Bora Elena Viola, identificata cu [***act identitate***], sa semneze si sa depuna actele necesare inregistrarii hotararii la ORC Cluj si sa ridice actele emise de ORC”, arată o notă din Monitorul Oficial.
Drăguț nu mai administrează vreo altă afacere, la fel cum nici Ioan Fodor nu mai este acționar la vreo altă societate comercială. Însă, în trecut, Bora Elena Viola a fost persoana împuternicită să depună acte oficiale și în numele afacerilor Flacăra și Argos. Aceste două afaceri au fost cumpărate de Jolidon-ul condus la vremea respectivă de Gabriel Cârlig.
Problemele Jolidon au început în 2009, când societatea nu şi-a mai putut plăti contractorii. În 2009, unul dintre furnizorii firmei clujene Jolidon, Lectra Deutschland a depus la Tribunalul Cluj o cerere prin care solicita intrarea în insolvenţă a societăţii pentru o datorie de 100.000 de lei. De altfel, SC Jolidon a avut în 2009 opt procese comerciale pentru neplata diferitelor datorii.
În anul 2009, la bilanţul Finanţelor din Cluj pe anul trecut, SC Argos, producătorul de chiloţi şi costume de baie, avea datorii de 4,8 milioane de lei, firma producătoare de lenjerie intimă, Jolidon, a raportat raportase datorii de peste 150 de milioane de lei, iar Flacăra, o societate care activa în domeniul confecţiilor, raporta datorii la bugetul de stat de peste 400.000 de lei. Aceste firme au însemnat marea industrie a textilelor clujene. L-au avut în comun pe omul de afaceri, Gabriel Cârlig, care susţinea că industria textilă întâmpină doar o perioadă de criză.
Problemele lui Gabriel Cârlig au început în 2009, când societatea nu şi-a mai putut plăti contractorii. În 2009, unul dintre furnizorii firmei clujene Jolidon, Lectra Deutschland a depus la Tribunalul Cluj o cerere prin care solicita intrarea în insolvenţă a societăţii pentru o datorie de 100.000 de lei. De altfel, SC Jolidon a avut în 2009 opt procese comerciale pentru neplata diferitelor datorii. Gabriel Cîrlig, preşedintele Jolidon Import Export, are 48 de ani şi a absolvit Facultatea de Electrotehnică de la UTCN din Cluj. La 26 de ani, Cîrlig a înfiinţat Jolidon, o afacere cu costume de baie şi lenjerie intimă, care mai apoi a devenit una dintre puţinele multinaţionale româneşti. În anul 2011, a ieşit din Top 300, cu o avere estimată în ediţia anterioară la 65-70 de milioane de euro.
Una dintre primele multinaționale românești
În luna martie 2010 agenția de publicitate Equalizer Media din București a cerut deschiderea procedurii de insolvență pentru Jolidon Import Export. Producătorul clujean de lenjerie intimă a fost chemat în judecată din cauza unei datorii de 175.763 de lei din luna decembrie a anului 2009 către firma de publicitate. Această sumă reprezintă contravaloarea unor servicii de promovare a produselor Jolidon în presă și la radio și TV. Totalul sumelor cheltuite de Jolidon pentru publicitate în decursul anului respectiv se ridică la aproape un milion de euro.
În 2013, Jolidon făcea parte din topul datornicilor din segmentul firmelor care activează în domeniul modei. Jolidon Import Export avea atunci datorii de 19,8 milioane lei, de departe mai mult decât retailerii Zara Bucureşti (222.000 de lei), Kenvelo România (789.426 lei).
Imobiliarele merg mai bine decât chiloții
Pe amplasamentul vechilor fabrici de textile Jolidon și Argos și a fostelor grajduri imperiale s-a construit ansamblul Record Park care aparține unor investitori belgieni. Este considerat primul proiect de regenerare urbană din Cluj Napoca. Sunt 236 apartamente, și 12.000 mp de birouri. Din ansamblu mai fac parte 1.000 mp dedicați facilităților comerciale, 1.200 mp dedicați sportului și 7000 mp de zona verde.
Asa-i in tenis. Te „manca-n .ula” sa faci afaceri cu secu? I-a d-aci!