Magistrații de la Tribunalul București au decis că faptele descrise de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, despre cum a dat mită 500.000 pentru finanțarea partidului lui Gabriel Oprea, nu mai pot fi investigate. Potrivit declarațiilor, mita a fost dată într-una din locațiile SRI în prezența fostului șef al serviciului, George Maior.


„În temeiul articolului 225, alineat 4 Cod procedură penală, constată netemeinicia Ordonanței nr. 64/C1/2019, din data de 22.05.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 1024/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție. În consecință, respinge cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale sus-menționate”, se arată în hotărârea definitivă a judecătorului de cameră preliminară a Tribunalului București, emisă în data de 11 octombrie 2019.

Este vorba despre solicitarea DNA de a redeschide urmărirea penală într-un dosar clasat, tot de DNA, dar pe vremea lui Kovesi, care viza aspecte denunțate de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu în legătură cu o plată nelegală de 500.000 de euro către UNPR, partidul lui Gabriel Oprea.

Urdăreanu a „turnat”, în 2015, în fața fostei procuroare DNA Claudia Roșu – soția celebrului procuror Doru Țuluș – faptul că, în cursul anului 2014, la cererea expresă a lui George Cristian Maior, director în funcție al SRI la acea dată, i-ar fi dat lui Gabriel Oprea suma de 500.000 de euro. Banii ar fi fost înmânați chiar în curtea Serviciului Român de Informații din Băneasa, iar plata ar fi avut loc în prezența lui Maior, dar și a afaceristului Nicolae Dumitru, zis „Niro”.

Suma în cauză ar fi reprezetat o „sponsorizare” pe care Urdăreanu a făcut-o, la cerere, pentru partidul condus de Gabriel Oprea, Uniunea Națională pentru Progresul României, iar beneficiarul avea, la acel moment, calitatea de ministru de Interne. Interesant este că, după primirea denunțului, procuroarea Claudia Roșu nu l-a folosit pentru a începe urmărirea penală, ci s-a sesizat din oficiu, deschizând o lucrare penală in rem doar în ceea ce îi privește pe Urdăreanu, în calitate de plătitor, pe Gabriel Oprea, în calitate de beneficiar al sumei, și pe Nicolae Dumitru zis „Niro”, ca martor ocular, „sărindu-l” complet din schemă pe George Maior.

Iar în privința denunțului scris de Urdăreanu, DNA a decis să-l plaseze la Oficiul Național pentru Protecția Martorilor. Ulterior, partea din dosar rămasă la DNA a fost clasată de procurorul de caz, existând informații, pe surse, conform cărora ordonanța de clasare ar fi fost confirmată chiar de Laura Kovesi.

1 COMENTARIU

  1. Ăștia sunt cei care ne „apără”, iar peștele de la cap se împute. De aceea trec rezultatele votului prin serverele lor, tocmai pentru a nu mai putea scăpa de ei. La Cluj însă, mai există o șansă – mobilizare masivă la anul, pentru candidatul potrivit care încă nu a apărut. Articol nou!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.