Conform oradecluj.ro , un grup de experţi străini au controlat mersul justiţiei clujene miercuri, la toate instanţele şi parchetele, dar şi la poliţia judeţeană.
Mai mult de 10 specialişti, profesori de drept, judecători şi procurori europeni, la solicitarea Comisiei Europene au descins de dimineaţă în Palatul de Justiţie din Cluj, unde au examinat progresele făcute în justiţia clujeană.
Străinii au discutat cu fiecare magistrat în parte, în pecial din grupul de Reformă, interesându-se în mod special de modalitatea în care sunt percepute noile coduri, civil şi penal şi în ce măsură îi aglomerează în plus faţă de încărcarea obişnuită.
Inspectorii din grupul Anticorupţie au trecut şi pe la procurorii DNA, interesându-se şi dacă asupra lor se fac presiuni de vreun fel pentru a influenţa luarea unor decizii în dosarele în lucru.
În pauze, inspectorii au vizitat atât noul corp de clădire al Judecătoriei Cluj, modernizat şi inaugurat recent, cu bani europeni, dar şi alte spaţii de lucru din clădire, conduşi de şefii tuturor instanţelor de judecată clujene.
Surse judiciare ne-au relatat că inspectorii străini au reţinut o multitudine de aspecte ale mersului justiţiei clujene, care cel mai probabil se vor regăsi în raportul pe ţară MCV.