Ieri, magistrații de laTribunalul Cluj au decis să prelungească arestul preventiv pentru Nadia și Radmila Mișcov, două farmaciste acuzate că vindeau ilegal medicamente pentru boli psihice.
”În baza art. 236 rap. la art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, prin urmare dispune prelungirea măsurii arestului preventiv luată prin Încheierea penală nr. 547/C/2017 a Tribunalului Cluj faţă de inculpata M.N. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.03.2018 şi până 05.04.2018. În baza art. 222 alin. 2 din Codul de procedură penală admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj şi dispune prelungirea măsurii arestului la domiciliu luate prin Încheierea penală nr. 547/C/2017 a Tribunalului Cluj faţă de inculpata M. R. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.03.2018 şi până la data de 05.04.2018. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, arat soluția pe scurt a instanței clujene.
Procurorii au dezvoltat ancheta și așa au ajuns la cele două farmaciste din Variaș, județul Timiș. „Mai mult, în doar două luni, Kosa a alimentat contul bancar al numitei Nadia Mișcov cu suma de 50.000 de lei, valoarea medicamentelor expediate prin poștă, de către cele două farmaciste”, susțin anchetatorii. Potrivit evz.ro, pentru că farmacia Iustine Farm din Variaș, patronată de Radmila Mișcov, nu mai avea profit, fiica patroanei s-a gândit să pună pe picioare afacerea cu medicamentele interzise, lucru acceptat și de mama sa, potrivit procurorilor. Așa se face că Radmila Mișcov a început să facă comenzi foarte mari de medicamente interzise, mai ales ținând cont că localitatea Variaș are doar 5.000 de locuitori, ceea ce înseamnă că fiecare suferea de câte o boală psihică. În realitate, toate aceste medicamente erau expediate unor persoane dependente de droguri, la prețuri duble decât cele de achiziție. „Mișcov Nadia aproape dubla preţul şi le vindea, medicamentele fiind trimise fie prin diverse firme de curierat, fie prin Poșta Română, fie date în mod direct consumatorilor care locuiesc în Timişoara, de către inculpată, fie de către concubinul acesteia, care are calitatea de suspect în prezentul dosar”, susțin procurorii DIICOT.
La percheziții au fost găsite 11.000 de pastile, ambalate în 1.100 de blistere. Toate medicamentele erau pe lista interzisă. Judecătorii clujeni au dispus arestarea pentru 30 de zile a farmaciste Nadia Mișcov, în timp ce pe numele mamei acesteia, Radmila, a fost emis un mandat de arestare la domiciliu