După ce ancheta din dosarul de înșelăciune ”Caritasul unguresc” a mers cu viteza melcului, judecătorii l-au condamnat cu suspendare pe WALDMAN CSABA LASZLO, artizanul afacerii. Acest lucru s-a întâmplat în situația în care sute de persoane au fost păcălite prin intermediul acestei scheme. Doar în dosarul cercetat de polițiștii și procurorii clujeni au fost 80 de părți vătămate, mulți dintre cei înșelați fiind persoane în vârstă, însă cazuri similare au fost cercetate și în alte orașe cum ar fi Brașov, Bacău, Ploiești, etc.

La sfârșitul lunii trecute, WALDMAN CSABA LASZLO, artizanul afacerii Caritasul Unguresc, a fost condamnat cu suspendare. În urmă cu 10 ani, el și alte câteva persoane au organizat în Cluj Napoca o schemă de înșelăciune care s-a extins la nivel național.

Gazeta de Cluj a fost primul ziar care a atras atenția asupra acestei înșelăciuni, în urma articolelor poliția clujeană pornind ancheta.

”Urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 şi 5 C.p., aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, Pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării următoarelor drepturi: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice şi de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru o perioadă de 5 (cinci) ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. (…) dispune suspendarea executării pedepsei şi stabileşte un termen de supraveghere a inculpatului WALDMAN CSABA LASZLO de 4 (patru) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. (…) pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul WALDMAN CSABA LASZLO va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Primăria comunei Floreşti sau Asociaţia „O masă caldă” Cluj”, arată soluția pe scurt a judecătorului Alexandru Tiliciu, care a judecat dosarul.

Waldman a mai fost condamnat să plătească aproximativ 130.000 de lei, cu titlu de daune materiale, iar suma de 32391 lei a fost confiscată cu titlu special.

Decizia judecătorului Tiliciu nu este definitivă și fost contestată de Waldman.

În linii generale, potrivit procurorilor, Waldman a fost trimis în judecată pentru că ”în perioada Ianuarie 2011-Martie 2012 a desfăşurat şi a sprijinit o activitate de constituire şi administrare a unor grupuri de consumatori prin atragerea şi gestionarea de sume de bani, respectiv suma de 160.096 lei, provenite din contribuţiile membrilor unor grupuri de persoane constituite în vederea acumulării de fonduri colective şi acordării de împrumuturi din fondurile astfel acumulate pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii de către membrii acesora, fără ca societatea pe care o administrează să fie autorizată de către BNR în calitate de instituţie de credit”.

Practic, în Caritasul Unguresc sute de persoane au fost păcălite.

„Din câte cunosc, pe perioada cât societatea a desfăşurat activitatea au fost acordate finanţări către un număr de aproximativ 10-20 de persoane, în situaţia în care numărul total al clienţilor se ridica la câteva sute”, dar şi că sumele încasate de la clienţi erau periodic retrase de către asociaţi sau de către inculpatul WALDMAN CSABA LASZLO”, arată uneia dintre angajatele lui Waldman.

A scăpat pentru că nimănui nu îi pasă de pensionari, șomeri și alte persoane defavorizate

Însă, unul dintre atuurile lui Waldman a fost că a înșelat oameni săraci, care nu au bani de avocați și de care nimănui nu-i pasă: pensionari, șomeri, persoane cu venituri mici. El a mers pe principiul că poți face bani frumoși dacă iei câte puțin de la sute de persoane.

Potrivit declarațiilor lui, a intrat în contact cu cetăţenii maghiari care au înfiinţat societatea în calitate de agent imobiliar, ajutându-i să închirieze un sediu. După ce maghiarii au văzut că Waldman se descurcă, ei s-ar fi retras iar afacerea a mers mai departe prin intermediul unui off-shore din Seychelles, COLLIER LTD.

Potrivit anchetei, firma First Exist Group SRL îşi promova activitatea prin anunţuri publicitare în ziare sau expediate prin intermediul serviciilor poştale, care erau concepute în aşa fel încât să inducă ideea că oferă credite în condiţii foarte avantajoase, dar fără a folosi în mod expres cuvintele credit, împrumut sau bancă. Un înscris conţinând un astfel de anunţ se află în vol. 5, f. 18 dup şi are următorul conţinut: „ AVEŢI NEVOIE DE BANI? BĂNCILE VĂ REFUZĂ? Pentru pensionari, pentru cei care sunt pe lista rău-platnicilor la bănci, inclusiv pentru societăţi/ 15 000 lei Fixe 116 lei/lună 30 000 lei 232 lei/lună (…) 200 000 lei  1547 lei / lună”. Reiese în mod cert că organizatorii activităţii ilicite au urmărit să genereze o confuzie între activitatea întreprinsă de SC First Exit Group SRL şi o activitate de creditare, având în vedere următoarele: din conţinutul anunţului rezulta că societatea oferă bani pentru rate lunare fixe foarte avantajoase (de exemplu, 15 000 lei pentru o rată lunară de 116 lei), fără a menţiona că persoanele interesate pot primi banii chiar şi după 15 ani, cu condiţia de a achita în avans toate ratele lunare.

În esenţă, operaţiunea juridică era următoarea: clienţii încheiau un contract de mandat cu societatea, care se obliga să faciliteze încheierea unui contract de vânzare-cumpărare (era precizat un bun sau un serviciu care constituie obiectul contractului, iar suma solicitată era preţul), context în care era stabilit şi un termen al contractului, care varia între 3, 5, 10 sau chiar 15 ani. Clienţii plăteau o taxă lunară, reprezentând suma solicitată împărţită la numărul de luni, care era vărsată într-un fond a grupului, iar la finalul fiecărei luni erau desemnați câștigătorii. Câştigătorii erau foarte puţini la număr. Una dintre persoanele care au lucrat în cadrul firmei și care are calitatea de martor în dosar a declarat că a existat un număr de 10-20 de persoane care au primit finanţarea, în condiţiile în care numărul total al clienţilor se ridica la câteva sute.

Autorii planului infracţional au acordat o importanţă sporită ca în actele semnate de către clienţi să se precizeze că nu există nicio certitudine că o să primească finanţarea la o anumită dată, dar că, în orice caz, dacă achită în mod constant taxa lunară, o să primească finanţarea până la finalul termenului stipulat, care putea fi inclusiv de 15 ani.

Clienţii care acceptau oferta societăţii erau puşi să semneze un contract de mandat, un material de informare (în care se consemna că societatea nu este o bancă şi că data câştigării dreptului de cumpărare nu poate fi anticipată sau predeterminată, se poate întâmpla, ca membrul să dobândească acest drept spre sfârşitul termenului de execuţie, după 5, 10 sau 15 ani), precum şi un regulament de participare, toate în scopul de a eluda tragerea la răspundere penală.

Muzică de petrecere la semnarea contractelor

În realitate, se urmărea ca potenţialii clienţi să semneze înscrisurile fără să le studieze, doar pe baza explicaţiilor verbale, trunchiate, oferite de către agenţii de vânzări. În plus, chiar şi în rarele situaţii în care clienţii citeau actele înainte să le semneze, posibilitatea ca aceştia să înţeleagă conţinutul clauzelor era iluzorie, întrucât termenii folosiţi erau ambigui şi dificil de înţeles, inclusiv pentru persoane diligente.

În situaţiile rare în care persoanele vătămate insistau să citească actele înainte să le semneze, atenţia lor era deviată de la acestea, agenţii de vânzări urmărind să-i determine să se încreadă doar în explicaţiile oferite verbal de către aceştia.

Unul dintre martori a declarat că „Am citit din contract, dar la un moment dat atenţia mi-a fost deviată de la acesta şi mi s-a spus că o să primesc verbal explicaţiile”.

Cu toate că în actele pe care clienţii le semnau se menţiona că societatea nu este o bancă, nu oferă credite sau împrumuturi şi că nu există nicio garanţie că finanţarea solicitată o să fie primită anterior împlinirii termenului de 3, 5, 10 sau chiar 15 ani, agenţii de vânzări ofereau doar informaţii trunchiate şi le induceau persoanelor vătămate ideea falsă că urmează să încheie un contract de credit şi că, în mod cert, urmează să primească suma solicitată într-un termen scurt, de câteva zile sau de câteva săptămâni.

După ce clienţii observau că termenul promis a fost depăşit, li se comunica faptul că trebuie să mai plătească taxa aferentă lunii în curs, pentru a nu fi excluşi din joc, iar la următoarea adunarea generală sigur vor fi aleşi. În concret, clienţii erau amânaţi, iar după ce realizau că au fost induşi în eroare, agenţii nu le mai răspundeau la telefon.

„Totul era cu bannere ca la o bancă, era foarte mare agitaţie, muzica era dată tare, parcă să te înnebunească de cap şi să nu fii atent. Erau mai mulţi agenţi care prezentau produsul, între ei erau despărțitoare transparente, interveneau şi alţi agenţi în discuţie. Mi s-au prezentat 3 foi legate, exact ca la bancă, muzica era foarte tare, nu te puteai concentra, îmi amintesc că era o femeie tinerică care mi-a arătat suma şi unde trebuie să semnez. Nu am cerut documentele acasă, am citit documentele doar printre rânduri.  Am înţeles principiul, doar că nu era vorba despre un termen de mai mulţi ani, pentru că nu aş fi acceptat în caz contrar. Mi-a arătat suma pe care urma să o primesc şi îmi amintesc că a spus în maxim 3 luni. Îmi amintesc că acolo era foarte cald, era foarte multă lume şi totul mergea pe repede înainte”, spune un alt client înșelat.

Nu este singura mărturie despre modalitatea în care oamenilor le era distrasă atenția în mod deliberat pentru a nu înțelege documentele pe care le semnează.

-„Am cerut înscrisurile ca să le citesc acasă, dar nu au fost de acord, precizez că era o grabă exagerată. Aceste materiale mi-au fost date ca să le citesc la faţa locului, dar acolo era haos şi nu puteam să mă concentrez.”

-„Îmi amintesc că mi s-a dat un contract şi că angajatul societăţii mi-a spus că o să îmi explice ce este mai important ca să nu pierdem vremea”.

-„Mi-a citit el ceva din nişte hârtii şi mi le-a dat să semnez. Eu efectiv nu am citit nimic… Nu mi-a spus nimic despre tombolă, ci doar că o să primesc banii după o lună”.

-„Am avut încredere în angajatul firmei, care mi-a prezentat verbal toate detaliile. Nu îmi amintesc să fi citit materialul de informare înainte de semnare. La momentul respectiv mi-au fost arătate mai multe înscrisuri, dar cu scris mic, iar înscrisurile le-am primit efectiv după semnarea contractului.”

Artizanul afacerii Caritasul Unguresc: ”Trebuie să mănânce și copilul ceva!”

În motivarea judecătorească a deciziei de a-l condamna pe Waldman la o pedeapsă cu suspendare, chiar dacă a înșelat sute de amărâți, scrie că inculpatul a înțeles gravitatea faptei comise prin faptul că procesul a durat atât de mult (!).

”În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei principale, instanţa apreciază că scopul sancţiunii poate fi atins şi fără privare de libertate, fiind îndeplinite condiţiile art. 91 C.p., având în vedere următoarele: pedeapsa rezultantă nu a depăşit 3 ani, inculpatul nu are antecedente penale şi a manifestat în faţa instanţei acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii şi este integrat în societate, respectiv este absolvent de studii medii şi are un loc de muncă stabil. În plus, inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală sau de la judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, iar de la data faptelor au trecut aproape 10 ani, experienţa procesului fiind de natură să-l facă să înţeleagă gravitatea infracţiunilor.

Este adevărat că faptele săvârşite sunt grave, dar scopul pedepsei nu este unul strict represiv, de esenţa sa fiind reintegrarea socială a infractorului.

În acest sens, instanţa consideră că pentru a stimula eforturile de autoeducare şi de responsabilizare ale inculpatului, având în vedere toate circumstanţele personale ale acestuia, deja indicate, este suficientă suspendarea executării pedepsei.

Perspectiva executării pedepsei închisorii în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni (care ar atrage revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere şi reţinerea recidivei) constituie un veritabil impediment în calea săvârşirea de noi infracţiuni de către inculpat, asigurându-se astfel eficienţa şi efectivitatea rolului preventiv şi educativ al pedepsei”, se arată în motivarea judecătorului Tiliciu.

Unul dintre martorii de la dosar a declarat că atunci când l-a rugat pe Waldman să nu îl păcălească și să îi dea împrumutul promis, el i-ar fi răspuns că ”Trebuie să mănânce și copilul ceva!”. După ce omul a început să facă scandal, Waldman a chemat agenții de pază angajați care l-au bumbăcit pe nemulțumit și l-au dat afară, arată declarațiile din dosar.

Cum să faci o anchetă pentru ca infractorul să-ți scape printre degete

În cadrul urmăririi penale, multe dintre persoanele vătămate nu au fost audiate, iar ancheta a fost atât de mult tărăgănată încât Waldman a făcut o cerere de încetare a procesului penal pentru că, în opinia lui, intervenise prescripția faptei.

Potrivit actelor de la dosar, urmărirea penală a fost începută la data de 21.09.2011, iar inculpatul a fost trimis în judecată la data de 06.07.2020, adică după 9 ani de anchetă!

Ultimul act de urmărire penală a fost efectuat la data de 10.02.2020, când s-a dispus schimbarea încadrării juridice. Pe durata stării de urgenţă nu au fost realizate acte de urmărire penală.

Tipul de clienți înșelați

Rodica Roman are o pensie de aproximativ 1.000 de lei, de circa un an este văduvă, şi în urmă cu câteva luni a avut nevoie de bani pentru renovarea casei. În urma unor anunţuri a găsit societatea comercială First Exit group din Cluj Naoca care acordă împrumuturi după un tipar care seamănă cu cel al unei inginerii financiare de tipul Caritas.

“Am avut nevoie de 15.000 de lei pentru casă şi am găsi firma First Exist Group din Cluj. Am sunat şi mi-au spus că îmi pot da banii aceștia pe o durată de șapte ani doar că trebuie să plătesc o taxă de 480 de lei şi prima rată de 250 de lei. Mi-au trimis contractul, l-am citit, dar fără să pot vedea ce este scris cu litere extrem de mici, l-am semnat şi l-am trimis. În toată această afacere am discutat telefonic cu Angela Rusu, care, după ce i-am trimis contractul mi-a zis că dacă încep să trimit cât mai multe rate voi avea șanse mai mari să primesc împrumutul mai repede. după jumătatea lunii trecute, când trebuia să primesc banii, am fost anunţată că trebuie să mai plătesc rate în continuare şi că poate voi avea noroc la următoarea şedinţă în care cei de la firmă stabilesc cine va primi împrumutul”, spune femeia care aşteaptă şi acum cei 15.000 de lei.

Parcă au vrut să-l scape

În 2019, magistratul Alexandru Tilică, de la Judecătoria Cluj Napoca, a decis să retrimită la procuror dosarul Caritasul Unguresc, motivând că ancheta nu este bine făcută. Reporterii Gazeta de Cluj au încercat să afle cine este procurorul de caz care nu a reușit să arate modalitatea în care artizanul Caritasului Unguresc a comis infracțiunea de înșelăciune, dar această informație nu este publică.

”Numele procurorului de caz nu este o informație publică, așa că nu vă pot furniza aceste date”, declara la data respectivă purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, Mirel Toader.

În 2016, procurorii clujeni au emis o soluție de neîncepere a urmăririi penale (NUP) în cazul Sc Favorit Solution, firmă implicată în schema infracțională Caritasul Unguresc. În același timp, potrivit unei sentințe, administratorul firmei WALDMAN CSABA LASZLO a fost pus să plătească aproximativ 300.000 de lei în urma procesului de insolvență al societății.

Firmele satelite din țeapa Caritasul Unguresc

SC First Exit Grup a intrat în 2019 în procedura falimentului care și acum se judecă pe rolul Tribunalului comercial Cluj. Pe același tipar au fost deschise alte societăți de către persoane care par că fac parte din același grup organizat. Una dintre societăți, o firmă de apartament de pe strada Horea nr 78, și-a deschis o filială în Timișoara și acolo a început să îi amăgească pe cei care au nevoie de împrumuturi. Societatea Saturnus Finance este administrată de cetățeanul maghiar GASPAR BALINT și deținută de acesta împreună cu Mate Istvan. Saturnus Finance este cea mai nouă denumire sub care își derulează afacerea care, până acum a trecut prin mai multe firme:  Euro Credit Cassa SRL, Invest System Capital SRL, Favorit Solution SRL sau First Exit Grup SRL.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.