Magistrații de la Curtea de Apel Cluj au decis să respingă ca nefondată contestația făcută de medicul Marian Mitre cercetat pentru luare de mită.

”În baza art.347 C.p.p. respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul Marian Mitre împotriva încheierii penale nr.132/CP/29.11.2017 a Tribunalului Maramureş. Obligă inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţa Camerei de consiliu din 15.01.2018”, arată soluția pe scurt a instanței.

Potrivit ziarmm.ro, prin incheierea penala nr. 33/DL din data de 09.08.2017, pronuntata in dosarul nr. 2713/100/2017 al Tribunalului Maramures, s-a respins propunerea formulata de Parchetul de pe langa Tribunalul Maramures, de luare a masurii arestarii preventive fata de inculpatii Mestic Floarea, secretar dactilograf , in varsta de 44 de ani, domiciliat in loc. Bogdan Voda, si Marian Mitre, medic primar, in varsta de 55 de ani, domiciliat in Baia Mare, cercetati sub aspectul savarsirii infractiunii de luare de mita (prevazute de art. 289 alin.1 Cod penal, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal), si s-a dispus luarea fata de acestia a masurii arestului la domiciliupe o durata de 30 de zile, respectiv din data de 9 august 2017, pana la data de 7 septembrie 2017, inclusiv.

Instanta le-a impus inculpatilor obligatiile de a nu parasi imobilele in care locuiesc fara permisiunea organului judiciar care a dispus masura sau in fata caruia se afla cauza, de a se prezenta in fata organului de urmarire penala, judecatorului de drepturi si libertati, a judecatorului de camera preliminara sau a instantei de judecata ori de cate ori sunt chemati si de a nu comunica intre ei si cu martorii din cauza.

Pentru a dispune masura arestului la domiciliu, instanta a retinut ca in cauza exista indicii temeinice care sa justifice presupunerea ca inculpata Mestic Floarea, in perioada 18.07.2017-03.08.2017, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, in timp ce isi desfasura activitatea in cadrul Cabinetului de expertiza medicala si recuperarea capacitatii de munca din Spitalul Municipal Sighetu Marmatiei, a primit in mod repetat si la intervale scurte de timp diverse sume de bani si alte bunuri de la un numar de 113 persoane, in legatura cu indeplinirea atributiilor sale de serviciu.

In sarcina inculpatului Marian Mitre instanta a retinut ca in cauza exista indicii temeinice care sa justifice presupunerea ca acesta, in intervalul 01.08-03.08.2017, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, in timp ce isi desfasura activitatea la Comisia de evaluare a capacitatii de munca Sighetu Marmatiei, comisie in cadrul careia fusese desemnat de catre conducerea Casei Judetene de Pensii Maramures sa-si desfasoare activitatea incepand cu luna august 2017, datorita deficitului de cadre medicale in acest domeniu, a savarsit un numar de 58 de acte materiale de luare de mita.

Procurorii de la Directia Generala Anticoruptie au descins in cursul zilei de miercuri la un cabinet medical de la Casa de Pensii Maramures, unde l-au prins in flagrant pe medicul sef in timp ce primea mita.

La prima ora a diminetii, cabinetele medicale din Baia Mare si Sighetu Marmatiei, unde isi desfasoara activitatea medicul Marian Mitre au fost perchezitionate de procurorii si politistii de la DGA Maramures.

Anchetatorii il suspecteaza pe medicul Mitre ca a primit mita sume de bani pentru a rezolva dosare de pensionare medicala.

Surse judiciare sustin ca la perchezitia facuta la cabinetul din Baia Mare, au fost gasiti 1.700 de lei si diferite produse alimnetare si nealimentare.

Doctorul Marian Mitre a fost retinut pentru 24 de ore. In functie de probatoriul administrat, procurorii DGA vor lua sau nu decizia de a solicita unei instante de judecata emiterea unui mandat de arestare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.