De aproape trei ani, clujeanul Mihai Bogdan Pop, cunoscut ca DJ Boros, este judecat în instanțele clujene pentru pedofilie. Inițial, el a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic de minori, însă la începutul lunii martie a reușit să obțină schimbarea juridică a faptei în ”act sexual cu un minor”, lucru care reduce plafonul pedepsei. Mai mult, potrivit jurisprudenței din instanțele clujene infracțiunea este rar pedepsită cu închisoare cu executare. Majoritatea celor condamnați pentru această pedeapsă scapă fără să facă nicio zi de închisoare.

În dosarul de pedofilie a lui DJ Boros există peste 10 minore care au fost convinse de Mihai Bogdan Pop să facă sex cu el. Cunoscut pentru ”hituri” cum ar fi ”Dozatorul” și promovat de trupa Voltaj, clujeanul le păcălea pe fetițele, care aveau vârste cuprinse între 10 și 13 ani, că dacă vor să ajungă vedete trebuie să pozeze goale și să facă sex cu el. Mai mult, pentru că era ”vedetă”, el a lucrat pentru o perioadă de timp și la Şcoala Eugen Pora din Mănăştur, unde le preda fetițelor cursuri de dans.

Majoritatea dintre ele provin din familii modeste, iar promisiunile mergeau direct la țintă.

În 2016 el a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Cluj și reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, pornografie infantilă și șantaj.

”Începând cu anul 2013 și până în prezent, inculpatul Pop Mihai Bogdan profitând de starea de vădită de vulnerabilitate a două persoane vătămate minore (în vârstă de 11 și 13 ani la data faptelor) ce proveneau din familii nevoiașe, le-a ademenit, în sensul că le-a promis cadouri, precum și că le va face vedete, cu scopul de a realiza fotografii cu conținut sexual explicit și de a întreține cu acestea relații sexuale. S-a reținut că în cursul anului 2016, inculpatul Pop Mihai Bogdan în baza aceleiași rezoluții infracționale, a recrutat, prin intermediul unei rețele de socializare, o minoră în vârstă de 13 ani, prin inducere în eroare, respectiv prin promisiunea unor sume de bani și a unui telefon mobil a determinat-o să realizeze mai multe materiale cu caracter pornografic pe care ulterior minora le-a trimis inculpatului. Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că, în momentul în care minora a refuzat să mai expedieze astfel de materiale pornografice, toate fotografiile realizate au fost distribuite, prin intermediul unei rețele de socializare, la mai multe persoane printre care și cele care apăreau în lista de prieteni ai persoanei vătămate. Din cercetări a rezultat faptul că inculpatul a șantajat-o pe minoră cu postarea fotografiilor și cu divulgarea către prietenii acesteia a situației compromițătoare în care se afla pentru a fi determinată să realizeze în continuare și alte materiale pornografice. Totodat, în urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reținut că în cursul anului 2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a recrutat o minoră, la acea dată în vârstă de 11 ani, prin inducerea în eroare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se afla aceasta, în sensul că i-a promis diferite cadouri pentru a o determina să producă materiale pornografice, în scopul exploatării sexuale. În urma perchezițiilor, au fost ridicate sisteme și medii de stocare a datelor informatice, documente și alte mijloace materiale de probă”, arată o parte din rechizitoriul prin care DJ Boros a fost trimis în judecată.

Legile românești le dau o mână de ajutor pedofililor

Însă, la începutul acestui an el a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei din trafic de minori în act sexual cu un minor, iar judecătorii i-au acceptat solicitarea.

”În baza art. 386 din Codul de procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Mihai Bogdan Pop  – în ceea ce priveşte fapta presupus comisă în dauna persoanei vătămate B.G. A., din infracţiunea menţionată în rechizitoriu, în infracţiunea de act sexual cu un minor, prev. de art. 220 alin. 1 şi 4 lit. b C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen (…)”, arată o parte din soluția pe scurt a Tribunalului Cluj.

În peste 60% dintre procesele care au ca obiect această infracțiune pedepsele date de judecătorii clujeni sunt cu suspendare, adică fără nicio zi de închisoare.

În cazul celor care au fost condamnați cu executare pentru infracțiunea de ”act sexual cu un minor”, judecătorii au luat în calcul că au săvârșit această infracțiune cu violență, ori că sunt recidiviști, iar legea prevede că un recidivist trebuie condamnat neapărat la închisoare dacă mai face vreo infracțiune în termenul de îndreptare.

Ținând cont de această stare de fapt, anul trecut România a fost condamnată de CEDO pentru că judecătorii dau pedepse extrem de ușoare pentru persoanele care abuzează sexual copiii.

În urma condamnării, Ministerul Justiției a trebuit să formuleze un plan prin care să educe ”judecătorii” în fața cărora ajung dosarele în care minorii sunt abuzați sexual. Au fost făcute simpozioane și cursuri de formare profesionale care nu au avut niciun efect în jurisprudența din România: majoritatea abuzatorilor de minori  au fost acuzați și, în continuare sunt acuzați, de infracțiunea de act sexual cu un minor, care induce ideea consimțământul minorului.

Potrivit noului Cod Penal din 2014 pedepsele și termenul de prescripție pentru abuzul sexual cu minori a fost instituit la șapte ani. În cazul violului asupra unui minor, prescripția intervine la opt ani. Termenul începe să curgă însă din momentul în care acesta împlinește 18 ani.

La nivel național sunt înregistrate peste 6.000 de dosare în justiție care au ca obiect al infracțiunii ”actul sexual cu un minor”. Multe dintre victime sunt fete și băieți, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, care cad pradă abuzurilor sexuale. Copiii ajung în brațele pedofililor prin diverse metode: sunt șantajați, păcăliți, constrânși, plătiți, etc, iar în cele mai multe dintre cazuri impactul emoțional și fizic pe care îl suportă este devastator pentru dezvoltarea lor.

Păcălea fetele că le face vedete

Procesul a început în toamna anului 2016 și la majoritatea termenelor au fost audiați martorii și victimele clujeanului.

Pe parcursul proceselor, fetele au povestit cum ajungeau să facă sex cu DJ Boros.

Spre exemplu, o tânără de 13 ani din comuna Jucu le-a explicat procurorilor că ”vedeta” era extrem de persuasivă și că după insistențe îndelungi a acceptat să facă sex cu el. Însă mama ei a aflat de relație și a depus plângere la poliție.

O altă fată cu aceeași vârstă, din Apahida, a declarat că a fost convinsă de DJ Boros să întrețină cu el relații sexuale cu el și să pozeze goală crezându-l că o va transforma peste noapte în vedetă. Puștoaica a ajuns vedetă, dar nu cum își închipuia, pentru că fotografiile cu tentă sexuală au fost difuzate pe Facebook.

Pedepsele pentru pedofili sunt între 1 și 7 ani de închisoare

Potrivit Codului penal, actul sexual cu un minor are următoarele pedepse

(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 şi 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Fapta prevăzută în alin. (1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 15 și 18 ani, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here