Propunerea de prelungire a arestului preventiv pentru Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, fratele acestuia, Ion Balint, şi alţi opt membri ai grupărilor Cămătarilor şi Sportivilor, formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), a fost judecată miercuri de Curtea de Apel Bucureşti.Judecatorii au respins propunerea procurorilor DIICOT de prelungire a arestului preventiv în cazul lui Sile Cămătaru, însă decizia, care nu este definitivă, a fost atacată cu recurs la instanţa supremă.
Instanţa a admis propunerea în cazul lui Ion Balint – zis Nuţu Cămătaru – şi al altor şapte membri ai grupărilor, pentru perioada 22 iunie – 21 iulie, în timp ce pentru Sile Cămătaru şi Marian Sîrbu, zis Box, s-a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu timp de 30 de zile, respectiv tot din 22 iunie până la 21 iulie.
Marian Sîrbu, un apropiat al clanului Cămătarilor, a fost implicat în conflictul de stradă din Popeşti-Leordeni, soldat cu împuşcarea unui membru al grupării Sportivilor.
În 19 aprilie, tot Curtea de Apel Bucureşti i-a respins lui Sile Cămătaru o cerere de revocare a măsurii arestării preventive, pe motiv că aceasta este inadmisibilă.
Ion şi Vasile Balint, cunoscuţi ca Nuţu şi Sile Cămătaru, şi alţi 11 membri ai clanurilor Cămătarilor şi Sportivilor se află în arest preventiv din 23 februarie.
Aceştia fuseseră reţinuţi, împreună cu alţi 27 de membri ai celor două clanuri, în urma a 115 percheziţii, de la locuinţele suspecţilor fiind ridicate atunci sume importante de bani, bijuterii, maşini de lux şi droguri.
Potrivit procurorilor DIICOT, activitatea membrilor grupărilor s-a desfăşurat pe două paliere infracţionale. Astfel, în perioada 2008 – 2012, între membrii celor două grupări rivale au avut loc conflicte stradale în care s-au folosit inclusiv arme de foc, „în scopul asigurării supremaţiei la nivel infracţional în municipiul Bucureşti”, situaţii ce au avut drept consecinţă punerea în primejdie a vieţii şi integrităţii corporale a membrilor grupării, dar şi a altor persoane. De asemenea, membrii celor două clanuri au săvârşit infracţiuni de violenţă, „generatoare de beneficii financiare substanţiale”, în urma recuperării unor împrumuturi de bani daţi cu camătă.