Curtea de Apel Cluj a decis ca Vlad Pop, fostul șef al Federației Share, care a organizat primul festival Untold, să nu mai plătească un prejudiciu de 1,8 milioane lei, bani obținuți ilegal prin intermediul unor documente falsificate. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că pe parcursul procesului Primăria Cluj Napoca nu s-a constituit parte vătămată, chiar dacă banii fuseseră obținuți din bugetul acestei instituții. În procesul de fond, Pop fusese condamnat la 3 ani cu suspendare și la plata a 1,8 milioane lei.

Potrivit deciziei semnate de judecătorii Adina Lupea și Mihai Gâlcă, fostul șef al Fundației Share, din subordinea Primăriei Cluj Napoca, a fost scutit să mai plătească 1,8 milioane lei, bani obținuți, după scrie în soluția instanței, ilegal.

”Admite apelul declarat de inculpatul Pop Vlad împotriva sentinţei penale nr. 141/2021 din data de 28 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Cluj, pe care o desfiinţează în parte, numai sub aspectul măsurii confiscării speciale de la inculpat a sumei de 1.800.000 lei. Rejudecând în aceste limite, înlătură dispoziţia de confiscare specială de la inculpat a sumei de 1.800.000 lei dobândită prin infracţiune. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate. Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13.01.2022”, arată soluția pe scurt a instanței.

Anul trecut, în urma procesului de fond, Pop fusese condamnat la o pedeapsă de 3 ani cu suspendare, adică fără nicio zi de închisoare, la muncă în folosul comunităţii la Regia Autonomă a domeniului Public Cluj-Napoca, sau la Primăria mun. Cluj-Napoca pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare, și la confiscarea a 1,8 milioane lei.

”Constată că persoana vătămată Primăria mun. Cluj-Napoca nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 112 al.1 lit. e C.pen. dispune confiscarea specială de la inculpat a sumei de 1.800.000 lei dobândită prin infracţiune. În temeiul art.25 al. 3 C.p.pen. dispune desfiinţarea înscrisurilor falsificate constând în: extrasul de cont nr. 175/01.12.2014, aflat în copie în vol. II UP la fila 235 şi documentul de plată întitulat „ Plata valutară”, aflat în copie în vol. II UP la fila 269. În temeiul art.274 al. 1 C.pr.pen. obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1500 lei”, se arăta în decizia tribunalului.

Practic, decizia Curții de Apel Cluj îi vine ca o mănușă fostului șef al fundației Share. Pe lângă faptul că a scăpat de închisoare, acum nu va trebui să mai plătească nici banii obținuți prin documente false.

Oricum, în spatele deciziilor lui Pop s-a aflat Bogdan Buta care l-a pus pe șeful fundației la înaintare. Ulterior, Buta a preluat festivalul și, prin prisma relațiilor care gravitează în lui, l-o fi asigurat pe Pop că poate fi judecat fără nicio repercusiune.

Mai mult, după cum transpare din decizia Tribunalului Cluj, administrația locală nici măcar nu s-a constituit parte civilă în dosar, ceea ce arată clar că Pop trebuia să scape de pedeapsă.

De altfel, Pop este partener de afaceri cu unul dintre consilierii locali PNL ai primăriei.

Este cofondator și vicepreședinte la Romanian IT, alături de Valentin Maior, consilier local PNL la Primăria Cluj Napoca care este tot cofondator și vicepreședinte la Romanian IT. Aceasta este o asociație condusă de Oana Bouraoui și înglobează mai mulți antreprenori din domeniul IT.

A recunoscut doar falsificarea actelor. De șmen s-a ocupat altcineva…

Vlad Pop a fost trimis în judecată în martie 2019, fiind acuzat de obținere ilegală de fonduri și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit rechizitoriului, ”în calitate de președinte al Federației SHARE Cluj-Napoca, în luna decembrie 2014, a prezentat documente false și date inexacte și incomplete (la data de 02.12.2014 a prezentat extrasul de cont nr. 175/01.12.2014 al Băncii Transilvania falsificat, cu aceeași ocazie a omis să evidențieze în cererea de finanțare, în proiect și în celelalte documente împrumutul contractat în luna noiembrie 2014, folosit la rezervarea artiștilor pentru programul din 2015, după care la data de 12.12.2014 a prezentat documentul fals privind plata sumei de 452.000 euro către European Event Service), pentru a primi aprobările necesare acordării finanțării nerambursabile de la bugetul local al Primăriei Cluj Napoca pentru proiectul „Rezervarea artiștilor internaționali principali pentru programul 2015”, prin hotărârea Consiliului Local al Primăriei Cluj Napoca nr. 479/03.12.2014, acțiune care a avut ca și rezultat obținerea pe nedrept, la data de 16.12.2014, a finanțării nerambursabile în sumă totală de 1.800.000 lei”.

Emil Boc și Vlad Pop

Pe parcursul procesului, Pop nu a recunoscut în totalitate starea de fapt descrisă de procurori, ci doar acuzațiile de falsificare a celor două înscrisuri și folosirea lor pentru obținerea finanțării pentru primul festival Untold.

Festivalul a primit de la primăria clujeană o sponsorizare în baza faptului că municipiul primise titlul de Capitală a tineretului iar UE a pus la dispoziție un ”purcoi” de bani.

Astfel că Vlad Pop și Bogdan Buta, care era directorul fundației, au realizat anumite demersuri în vederea organizării, prin intermediul Federației SHARE Cluj-Napoca, în anul 2015 a unui festival cu participarea unor artiști internaționali de renume, vizând obținerea unor fonduri publice nerambursabile.

În 2014 au făcut o cerere la Primăria Cluj Napoca în care cereau aproximativ 1,5 milioane euro pentru organizarea festivalului „All City festival” care, ulterior, avea să devină Untold.

După o perioadă, Pop a mai formulat o cerere în numele Federației Share, în care cerea 2.000.000 lei, pentru a plăti rezervările cerute de artiștii care au venit la prima ediție a Untold.

A falsificat acte pentru a dovedi cofinanțarea

Potrivit legii, finanțarea nerambursabilă trebuia însoțită de o contribuție de minimum 10% din valoarea totală a finanțării din partea beneficiarului.

În realitate, în contul Federației SHARE Cluj-Napoca, deschis la Banca Transilvania, la finalul zilei de 01.12.2014 era disponibilă doar suma de 1.667,25 lei, extrasul de cont depus la dosarul de finanțare fiind plăsmuit de către inculpatul Vlad Pop pentru a se face dovada existenței contribuției minime a solicitantului.

Cu alte cuvinte, Pop a falsificat un extras de cont pentru a dovedi cofinanțarea.

”Dincolo de prezentarea extrasului de cont falsificat, la momentul depunerii cererii de finanțare și proiectului aferent, inculpatul Pop Vlad a prezentat date inexacte și incomplete, respectiv a omis să evidențieze faptului că, anterior datei de 02.12.2014 federația demarase activitatea de rezervare a artiștilor internaționali, fiind achitată suma de 200.000 euro, pentru a garanta participarea acestora.

Concret, imediat după obținerea concursului Primăriei mun. Cluj-Napoca, care prin aprobarea solicitării Federației Share și emiterea Hotărârii de consiliu nr. 436/14.11.2014 în aproximativ 24 de ore, își manifesta disponibilitatea acordării finanțării nerambursabile acestui solicitant și în considerarea necesității rezervării din timp a artiștilor internaționali pentru asigurarea succesului evenimentului preconizat a avea loc în anul 2015, s-a apelat la o firmă de impresariat din străinătate care pretindea achitarea unui avans în cel mai scurt timp.

De asemenea, plata sumei de 900.000 lei a fost înregistrată în evidența contabilă a Federației SHARE Cluj-Napoca ca și operațiune în curs de clarificare, iar ulterior a fost stornată și reînregistrată ca plată către furnizorul European Event Service.

Primăria Cluj Napoca păcălită și fără pretenții

Potrivit motivării deciziei de condamnare, administrația locală a refuzat să se constituie parte civilă în dosar pentru solicita daune de pe urma faptului că administrația a fost înșelată.

”Reținem în acest sens, că inculpatul a acționat în scopul inducerii în eroare a autorității finanțatoare, manoperele desfășurate urmărind tocmai eludarea condițiilor de acordare a finanțării, inculpatul plăsmuind în fals anumite documente, omițând să informeze primăria despre demersurile realizate anterior perioadei contractuale, fiind determinat să obțină o finanțare considerabilă pentru acest proiect, chestiunile invocate privind termenele scurte stabilite, caracterul incorect al procedurii de decontare ori defectuozitatea legislației în domeniu neputând justifica un astfel de mod de a acționa, indiferent de scopul nobil urmărit și anume, punerea mun. Cluj-Napoca pe harta lumii printr-un festival de anvergură. Bugetul Primăriei mun. Cluj-Napoca a fost în mod evident prejudiciat, chiar dacă această instituție nu a dat curs solicitării de constituire de parte civilă, chestiune care nu este în măsură a diminua periculozitatea faptelor. În plus, vom reține vârsta relativ tânără a inculpatului, pregătirea școlară și profesională, implicarea în activități lucrative, lipsa antecedentelor penale și recunoașterea parțială a faptelor”, se arată în motivarea judecătorească.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.