Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu şi reprezentanţii Federaţiei Naţionale Sindicale Justiţia au discutat problemele legate de finanţarea corespunzătoare a sistemului judiciar, reglementarea muncii, deblocarea posturilor vacante şi plata orelor suplimentare. În cadrul întâlnirii de ieri, reprezentanţii FNS Justiţia au fost informaţi că s-a semnat un acord cu Poşta Română pentru plata centralizată a citaţiilor de către MJ, astfel încât trimiterea acestora să se deruleze în condiţii normale. De asemenea, au avut loc întâlniri cu furnizorii de utilităţi, care au dat asigurări că serviciile nu vor fi întrerupte către instanţe. Totodată, MJ a adus la cunonştinţă membrilor organizaţiei sindicale faptul că va solicita sume suplimentare la rectificarea bugetară pentru buna funcţionare a instanţelor, în special pentru acoperirea cheltuielilor cu bunuri şi servicii, iar MJ va solicita şi fondurile necesare pentru plata orelor suplimentare şi deblocarea posturilor vacante. În ceea ce priveşte titlurile executorii pentru plata sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, s-a atras atenţia asupra faptului că aceste titluri urmează a fi plătite eşalonat în perioada 2010-2012.

Beatrice Golondzac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.