Astăzi, cei şapte membri CSM, care nu s-au prezentat la plenul de luni, au ales boicotul deoarece, chiar dacă ar fi votat împotriva punctelor privind Secţia de anchetă, soluţiile ar fost contestate în instanţă. Surse spun că aceştia au refuzat să iasă din birouri, condiţionând participarea la şedinţă.

Concret, cei şapte judecători şi procurori CSM (Anamaria Chiş, Mihai Bălan, Bogdan Mateescu, Cristian Ban, .Florin Deac şi Tatiana Toader) care au cerut amânarea discuţiilor cu privire la SIIJ nu au dorit întrunirea cvorumului necesar pentru plen. Chiar dacă aceştia s-ar fi prezentat şi ar fi votat împotrivă, ceea ce ar fi dus la invalidarea concursului pentru şefia SIIJ, soluţia ar fi fost contestată în instanţă. Adina Florea ar fi urmat să fie validată în funcţia de şef al Secţiei de anchetă.

În aceste condiţii a fost creat un blocaj până când vor fi traduse raportul Comisiei de la Veneţia şi raportul GRECO, care conţin critici şi recomandări cu privire la activitatea Secţiei de anchetare a magistraţilor.

Aceleaşi surse au mai subliniat că, luni, membrii CSM au şantajat-o pe Lia Savonea, preşedintele Consiliului, că nu vor coborî în sala unde avea loc plenul până nu vor fi eliminate de pe ordinea de zi punctele privind Secţia de anchetă.

Punctele nu au fost eliminate, drept pentru care Lia Savonea a anunţat public că plenul se va amâna.

La ieşirea din sediul CSM, procurorul general Bogdan Licu a subliniat că nici el nu s-a prezentat în sală, însă era în clădire. „Am fost în clădire. Întrucât nu a fost cvorum, nu am mai coborât la sală. Am fost în clădire, dar nu a fost covrum. Nu a fost vorba de un boicot. O să fie un comunicat cu privire la modul pentru care Secţia pentru procurori şi o parte din Secţia pentru judecători au reacţionat aşa”

Însă ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a fost în sală: „După cum observaţi, eu m-am prezentat la plen”, a spus ministrul, la ieşirea din sediul CSM.

Şapte membri ai CSM, printre care şi Nicolae Solomon, vicepreşedinte al forului, cer public amânarea tuturor discuţiilor cu privire la Secţia de Investigare a magistraţilor până la traducerea raportului Comisiei de la Veneţia şi a raportului GRECO.

„Menţionăm că pe ordinea de zi a şedinţei menţionate au fost înscrise trei puncte care privesc activitatea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Solicităm în mod public amânarea discutării tuturor aspectelor ce privesc activitatea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie la o dată ulterioară aprobării publicării rapoartelor Comisiei de la Veneţia şi ale GRECO, adoptate în săptămâna 17-21 iunie 2019 şi organizării unei dezbateri publice asupra activităţii Secţiei. Potrivit informaţiilor apărute în spaţiul public, cele două organisme ale Consiliului Europei au solicitat autorităţilor române desfiinţarea acestei Secţii, apreciindu-se că aceasta este un instrument suplimentar pentru intimidarea şi exercitarea unor presiuni asupra judecătorilor şi procurorilor. În acelaşi sens sunt recomandările cuprinse în raportul Comisiei Europene în cadrul MCV din data de 31 noiembrie 2018, Avizul Biroului Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni din data de 25 aprilie 2019 şi avizul Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni din data de 16 mai 2019”, se arată în comunicatul remis MEDIAFAX şi semnat de Nicolae Solomon, vicepreşedinte CSM, şi membrii CSM: Anamaria Chiş, Mihai Bălan, Bogdan Mateescu, Cristian Ban, Florin Deac şi Tatiana Toader.

Citeste si Judecătoarea Andrea Chiș a pierdut procesul cu Lia Savonea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.